Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Fosta casă Cerchez din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre fosta casă Cerchez din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, când a fost ridicată Casa Cerchez și cine a fost proprietarul?
– A fost construită acum aproximativ 150 de ani, în cartierul armenesc, pe strada Războieni, numărul 11, de Garabet Bogdan Cerchez, fiind una dintre casele emblematice pentru tipul de construcții de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul veacului următor. Din păcate, în 1997, clădirea, care era într-o oarecare stare de degradare, pentru că nu mai avea proprietar de multă vreme, a fost demolată, grăbit, de cel care o cumpărase cu puțin timp înainte. Fiind trecută pe lista monumentelor istorice, a fost inițiat un proces, care, până la urmă, s-a închis întrucât cumpărătorul a pretins că nu a cunoscut valoarea istorică a imobilului. Casa a dispărut în condiții blamabile și nu se mai poate face nimic pentru recuperarea sa. Din fericire, au fost realizate câteva fotografii ale ei, tocmai pentru că a figurat pe lista clădirilor de patrimoniu, și ele probează cât de valoroasă a fost.

– Faceți, vă rog, o descriere a imobilului.
– Casa avea un pridvor deschis și înalt, cu arcade false, sprijinit pe stâlpi din lemn robuști și rotunjiți, iar accesul se făcea pe o scară laterală cu câteva trepte. Din salon, se pătrundea într-o tindă de doi metri și jumătate lățime, de unde se intra în cele patru încăperi, situate de o parte și de alta. Camera din față, din dreapta, fiind mai mare, era salonul în care se primeau musafirii și avea două ferestre spre pridvor și una pe peretele vestic. Se conservaseră tavanele casetate din lemn, iar pe unul dintre ele se afla o frumoasă rozetă centrală, realizată din lemn de diverse esențe, care s-a mai păstrat doar într-un desen. Ca și alte case armenești, avea sobe din zidărie, cu coloane, precum și un beci boltit și înalt, ce se întindea până sub pridvor.

– Curte a avut?
– A avut una de dimensiuni moderate, ca toate casele din zona armeană, ce erau înconjurate de grădini frumoase, de care-și amintea, cu mare plăcere, și Nicolae Iorga; el lăuda această zonă pentru pitorescul ei, constând, mai ales, în marile grădini cu arbori, ce atrăgeau atenția.

– Cine a locuit-o?
– În ea, au stat, între alții, Grigore Cerchez, unul dintre eforii comunității armene din oraș în 1900, și inginerul agronom Bogdan Cerchez, căsătorit cu o româncă, împreună cu cei doi copii ai lor, care locuiau aici în 1924. În această casă, se întâlneau, în anii ’40, Bogdan Costeschi, care stătea pe Strada Armeană, numărul 17, Radu Cerchez și [Gabriel Toma Nicolae Constantin] „Dinu” Zamfirescu, președintele de onoare al Partidului Național Liberal după 1990.

– Au existat membri marcanți ai familiei?
– Din această familie, s-au ridicat personalități importante – generalul Mihail Cristodulo Cerchez, căruia i s-a predat Osman Pașa, în 1877, după luptele de la Plevna din cadrul Războiului de Independență, arhitectul Grigore Cerchez, care a proiectat sediul inițial al Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani, distrus de bombardamentele din 1944, și alții.

– Nu au existat urmași în viață care să o revendice și să o salveze?
– Nu; ca și multe alte case, și aceasta a rămas fără proprietar; cei care le-au deținut fie nu au avut copii, fie le-au fost confiscate imobilele în 1948 și ele au rămas în administrația locală.

– Ce mai există, astăzi, din fosta proprietate Cerchez?
– Nu se mai păstrează decât curtea, în care se află o vilă a urmașilor celui care a demolat-o; în rest, nimic.

Florin Bălănescu