Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Fosta catedrală catolică din Baia, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre fosta catedrală catolică din satul Baia, comuna cu același nume, județul Suceava, bibliotecarul Teodora Murariu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, la ruinele acesteia.

– Doamnă Teodora Murariu, cine și când a ctitorit acest edificiu?
– Catedrala, situată în partea central-vestică a localității și având hramul Sfânta Fecioară Maria, a fost înălțată, în 1410, de voievodul Alexandru cel Bun [1400-1432], în cinstea primei sale soții [Margareta Banffy, de origine poloneză și confesiune catolică]. De altfel, sicriul ei de argint a fost adus de la Biserica Romano-Catolică din Siret [după dărâmarea acesteia, în timpul domnitorului Bogdan al III-lea (1504-1517)] și depus sub baptisteriul din biserică. A fost cel mai mare lăcaș de cult din Moldova de atunci, devenit catedrală episcopală. Tot aici, a activat [între 1417 și 1523, după care sfântul lăcaș a rămas o simplă biserică parohială] prima episcopie catolică din voievodat, pentru că târgul medieval Baia [atestat documentar din 1209] a fost întemeiat de sașii și ungurii catolici veniți de dincolo de Carpați.

– Faceți, vă rog, o descriere a catedralei originale.
– Clădirea a fost zidită din piatră fățuită și brută, în stil gotic, cu nervurile bolților și chenarele ferestrelor din piatră cioplită, fiind asemănătoare edificiilor de acest tip din Transilvania. Avea o singură navă, de mari dimensiuni [26,30 m/8,60 m la interior], acoperită cu bolți ogivale și travee dreptunghiulare. Cele două încăperi ale naosului transversal serveau drept capelă, iar absida altarului era pentagonală. În dreptul punctelor de sprijin și la colțuri, erau contraforturi puternice, în timp ce ferestrele, necompartimentate, se terminau în arcuri frânte. La intrare, pe fațada vestică, a existat un turn-clopotniță.

– Ce distrugeri au afectat construcția de-a lungul veacurilor?
– Catedrala a fost pârjolită, ca și întreg orașul, din temelii, în 1467, în timpul atacului armatei ungare conduse de Regele Matei [Matia] Corvin [1458-1490], ulterior fiind refăcută, parțial, de voievodul Ștefan cel Mare [și Sfânt, 1457-1504]. În 1476, a fost incendiată de către oștile turcești ale sultanului Mahomed al II-lea, după care a fost reparată de domnitorul Petru Rareș [1527-1538; 1541-1546]. S-a năruit definitiv în secolul al XVIII-lea, în urma plecării catolicilor din localitate; atunci, bolțile s-au prăbușit și materialul de construcție a fost dus la Fălticeni pentru diverse lucrări. După cel de-Al Doilea Război Mondial, clădirea a fost vandalizată de localnici, în prezent aceasta fiind o ruină; mai există doar rămășițe ale zidirii inițiale (o parte a turnului-clopotniță, urmele unei scări în spirală, porțiuni de ziduri și ancadramente gotice, câteva console și fragmente de nervuri profilate), aflate în conservare. [În 2011, în jurul vestigiilor a fost amenajat un parc, iar, din 2015, ruinele catedralei figurează în Lista Monumentelor Istorice.]

Florin Bălănescu