Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Fostul castel Marin din Călinești, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre fostul castel Marin din satul Călinești, comuna Șerbăuți, județul Suceava, inginerul Tiberiu Iseceanu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, pe locul acestuia.

– Domnule Tiberiu Iseceanu, cine a fost proprietarul acestui castel?
– Gustav Marin, ultimul posesor al edificiului înainte de comuniști, provenea dintr-o familie germană stabilită în zonă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

– Cine și când a ridicat clădirea?
– Castelul, o construcție impunătoare care, astăzi, mai poate fi văzută doar în fotografii de epocă, a fost înălțat de predecesorii acestui boier după 1870.

– Câtă moșie a avut?
– Domeniul cuprindea o zonă arabilă de aproximativ 150 ha, 50 ha de pășune, o livadă cu pomi fructiferi de 3 ha, patru iazuri cu pește și altele pentru irigații, un spațiu de agrement în pădure de circa 200 ha și o fabrică de alcool din cartofi și din cereale.

– Descrieți, vă rog, castelul și curtea boierească, așa cum arătau atunci.
– Clădirea era amplasată într-o zonă împădurită și avea parter, etaj, mansardă și o terasă, cu un turn de control ce se înălța deasupra edificiului, din care se vedea întreaga moșie. Existau în jur de 25 de camere – câte 12 la fiecare dintre primele două niveluri –, toate dotate cu utilități și instalații de apă curentă captată dintr-un izvor cu cădere liberă. Vegetația din parc era alcătuită din arbori și arbuști exotici (fagi roșii, arțari japonezi, Ginkgo biloba și magnolii), copaci autohtoni (între care stejari de peste 400 de ani, cu diametrul de aproape 2 m) și o mare varietate de flori (specii aduse din străinătate și ciclame sălbatice cultivate). În jur, erau alei pietruite și un covor de iarbă pe toată suprafața, iar, sub castel, se afla un beci de mari dimensiuni. În curte, se găseau locuințele servitorilor și, la vreo 200 m de imobil, hambarele pentru cereale, grajdurile animalelor, magaziile pentru lemne, alte anexe și fabrica de spirt.

– Cu ce se deplasau?
– Foloseau trăsuri și sănii trase de cai și conduse de vizitii, dar boierul era un mare iubitor de cai și, de aceea, obișnuia să meargă călare pe moșie și prin pădure.

– Ce fel de relații au existat între proprietarul domeniului și localnici?
– Cât timp a trăit el aici, zona a prosperat; tot timpul, a fost preocupat de soiuri de plante și rase de animale aduse din Germania, de mașini și unelte agricole (batoze și semănători), ce erau noutăți pentru populația băștinașă. Era un om agreabil și generos, care i-a ajutat, în diferite forme și ocazii, atât pe săteni, ce lucrau de plăcere pe moșie și erau bine remunerați, cât și biserica locală. Deși erau catolici, membrii familiei boierului s-au acomodat zonei și au participat la slujbele religioase ortodoxe.

– Până când a rezistat castelul?
– Clădirea a rămas în picioare până în 1944, la venirea rușilor, dar era degradată (fără uși, geamuri și mansardă) încă din 1943, pentru că, în 1942, familia Marin a părăsit domeniul și a plecat în Germania.

– Ce s-a întâmplat la instaurarea regimului comunist?
– Imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, castelul a fost distrus complet de către săteni, care au furat tot ce se putea lua, iar cărămida a fost folosită la construcția sediului primăriei locale și de către diverse persoane particulare. Pământurile au intrat în posesia întreprinderii agricole de stat din localitate, după care au făcut obiectul reformei agrare din [23 martie] 1945, fiind împărțite țăranilor.

– Ce a mai rămas, astăzi, din fosta proprietate?
– Pe locul vechiului castel, a fost ridicată o clădire nouă, de dimensiuni mai mici, care a adăpostit o întreprindere de amenajare și îmbunătățire a pajiștilor. În jurul ei, mai există un fag roșu, de aproximativ 100 de ani, niște stejari bătrâni și câteva exempare de Ginkgo biloba, dar, din vechea livadă, nu s-a mai păstrat nimic.

– Există morminte ale familiei în zonă?
– La biserica din sat [cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, construită de mazilul Mihalachi Cuparencu între 1791 și 1798 și sfințită în 1805 – de unde și denumirea de Călinești-Cuparencu a localității], se găsește cavoul familiei, care adăpostește cinci morminte ale unor membri ai acesteia.

– Urmași în viață mai sunt?
– Da, dar locuiesc în Germania; ar mai putea trăi cele două fiice ale lui Gustav Marin, născute prin 1922 și 1924, care au plecat din țară odată cu el și cu soția sa.

– A revendicat cineva domeniul?
– Nu, însă descendenții au fost despăgubiți de statul german, ca etnici repatriați.

Florin Bălănescu