Despre fostul conac Kapri din satul Miron Costin, comuna Trifești, județul Neamț, localnicul Ion Dramu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acestuia.

• – Domnule Ion Dramu, ce vârstă aveți?
• – Am 82 de ani.
• – L-ați cunoscut pe boier?
• – Da, se numea Jorj [George] Kapri [(Capri), baron (1911-1982)] și era armean.
• – Avea familie?
• – Era însurat [cu Magdalena Binder] și îl vedeam doar vara, când venea cu mașina de la București, unde locuia. După ce pleca, în locul lui rămânea administratorul, un basarabean, care avea grijă de moșie.
• – Cine a ridicat conacul și când anume?
• – Bunicul lui după tată [baronul Nicolae (Neculai) Kapri (1837-1917), al cărui fiu, Grigorie Kapri (1882-1945), a fost tatăl lui Jorj Kapri], înainte de 1900.
• – Cât de mare era domeniul și din ce consta?
• – Avea peste 300 ha, cu pământ arabil în jurul satului [fost Brănișteni, apoi Brăniștenii de Jos], vreo 2 ha de pășune pentru animale (ținea boi pentru lucrările de pe moșie, cai și oi), fânețe, o livadă spre cimitir și utilaje agricole.
• – Ce cultiva?
• – Mai mult cereale (grâu, porumb, orz, ovăz și secară), dar și mazăre.
• – Cu ce se deplasa?
• – Pe moșie, umbla cu șareta, iar, în afară, cu mașina; îl vedeam cu automobilul venind de la gară sau ducându-se la tren.
• – Faceți o descriere a curții boierești, așa cum arăta la vremea aceea.
• – Conacul [situat la 13 km vest de Roman] era o clădire solidă, cu pereți groși din cărămidă roșie, și avea un singur nivel, cu vreo zece camere. În față, se afla o alee pietruită, înconjurată de flori și castani, iar, în jur, două beciuri, fântâna, șopronul șaretei, hambare, grajduri, magazii și alte anexe. Toată gospodăria era împrejmuită cu un gard de scândură cu coamă înaltă, în care erau două porți mari. Îmi aduc aminte, când eram flăcău, cum, la nunți, după cununia de la biserică oamenii se adunau în curtea boierului, puneau sumanele pe coama gardului și jucau cu lăutarii alături. Era tare frumos…
• – Ce fel de raporturi a avut boierul cu sătenii?
• – Era un om bun. Tata a lucrat la el și primea câte 4-5 kile de zahăr, mălai și făină de grâu, lemne din pădure și un ban când avea nevoie, mai cu seamă iarna și la sărbători. Când nu se mai puteau descurca, oamenii se duceau la boier și el le dădea de toate în contul lucrărilor din vara următoare. Tot el a cununat, a botezat și a contribuit cu bani la biserică și la școli.
• – Ce s-a întâmplat când au venit comuniștii?
• – În noaptea aceea [2 spre 3 martie 1949], boierul nu era aici, numai administratorul. Sătenii au năvălit în curte și în conac, furând și stricând tot; au luat, care cum a apucat, haine, așternuturi, perne, argintărie, mese, scaune, dulapuri, uși, geamuri, grinzi, tablă de pe acoperiș, butoaie și alimente din beci, grâne, animale și păsări. A fost prăpădul de pe lume…
• – Ce destinații ulterioare a avut conacul?
• – Mai întâi, a fost primărie și C.A.P., iar, apoi [după 1989], școală și cămin cultural. După aceea, a fost lăsat în paragină până s-a dărăpănat de tot.
• – Care a fost soarta boierului?
• – A murit la București, unde a și fost înmormântat [alături de soția lui].
• – Ce mai există, în prezent, din fosta proprietate?
• – Au mai rămas conacul [demolat în 2017], beciurile, fântâna, un grajd, un hambar, o magazie, câțiva copaci și amintirea boierului.

Florin Bălănescu