Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Fostul han din Ștefan cel Mare, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre fostul han din satul Ștefan cel Mare, comuna cu același nume, județul Neamț, profesorul Cezar Ventaniuc mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, la ruinele acestuia.

– Domnule Cezar Ventaniuc, cine și când a construit acest han?
– Rateșul a fost înălțat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în timpul domnitorului Vasile Lupu, de către familia boierilor Cantacuzini. Aceștia erau și proprietarii moșiei din jurul satului Șerbești [astăzi, Ștefan cel Mare], atestat documentar încă din timpul lui Ștefan cel Mare [și Sfânt, 1457-1504].

– Ce destinație inițială a avut?
– Clădirea a fost zidită din dorința boierilor de a ridica, din punct de vedere economic, veniturile moșiei. Era situată în centrul satului, la jumătatea distanței dintre orașul Piatra Neamț și localitatea Tupilați [sat în comuna cu același nume, județul Neamț], în apropierea căreia se află Hanul Ancuței. Hanul a fost amplasat pe această rută pentru că de aici pleacă și un drum spre vechea urbe Târgu Neamț; de aceea, se adresa mai ales negustorilor care făceau comerț în zonă și olăcarilor, cărora le oferea posibilități de masă și cazare.

– Faceți, vă rog, o descriere a ansamblului.
– Hanul era destul de mare și a fost construit din piatră nefasonată, exploatată de la stânca Șerbești, având pereții de 1 m grosime și acoperișul sprijinit pe grinzi groase de stejar. În timp, ferestrele au fost micșorate până la dimensiunile unei metereze, pentru a apăra drumeții de atacurile nocturne ale tâlharilor. În dreapta curții interioare, pe latura estică, se aflau trei încăperi (o bucătărie, o cârciumă și un dormitor pentru oaspeții de vază), iar, în stânga, pe latura vestică – două camere cu destinații de locuit și intrarea boltită a unui beci încăpător. Pe jumătatea nordică a interiorului, era organizat un spațiu pentru adăpostirea cailor, iar, de jur-împrejur, se găsea o curte largă, unde staționau căruțele. Existau două porți grele, ghintuite – una la intrare și alta la ieșire –, care, în timpul nopții, erau ferecate pe dinăuntru cu drugi sau bârne, astfel încât incinta era foarte bine apărată; ulterior, poarta de nord a fost astupată cu piatră de râu. În timpul Primului Război Mondial, un incendiu a distrus acoperișul din paie, ce a fost refăcut, apoi, din șindrilă.

– Ce destinații a mai avut de-a lungul timpului?
– În perioada interbelică, clădirea a adăpostit o moară cu motor cu ardere internă, iar, după instaurarea regimului comunist, a fost transformată în magazie a C.A.P.-ului local. După aceea, a fost abandonată și lăsată să se ruineze în jurul anului 1980.

– Ce a mai rămas, astăzi, din vechiul rateș?
– Se mai păstrează incinta, amplasamentul încăperilor și zidurile, care sunt prăbușite pe unele porțiuni.

– Există perspective de a fi restaurat?
– Hanul figurează în Lista Monumentelor Istorice din 2004 și este concensionat pe 49 de ani, urmând să atragă fonduri pentru reabilitate. Nu ar necesita investiții foarte mari, întrucât cea mai mare parte a pereților sunt în picioare și nu ar trebui refăcut, în întregime, decât acoperișul.

Florin Bălănescu