Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Fostul Palat Administrativ din Botoșani, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre fostul Palat Administrativ din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, de când datează și cum a luat ființă acest palat?
– Edificiul, una dintre cele mai mari clădiri construite la începutul secolului al XX-lea în județ, a fost ridicat între 1904 și 1907, proiectant fiind renumitul arhitect Petre Antonescu. Palatul a apărut din necesitatea găsirii unui sediu pentru diversele instituții care funcționau în clădiri cu chirie – consiliul județean, prefectura, protoieria și revizoratul școlar. Astfel, în momentul în care a fost posibilă accesarea fondurilor, autoritățile locale au acționat. Au existat demersuri și înainte de 1900, materializate în 1904, când prefectul județului, Gheorghe Kernbach, cunoscut și sub numele Gheorghe din Moldova (de altfel, și un apreciat poet al perioadei), a reușit să obțină un credit bancar de 400.000 de lei, garantat de stat, cu care au fost construite două clădiri – palatul administrativ și palatul de justiție, pentru că nici tribunalul nu avea un sediu la data respectivă.

– În ce stil arhitectonic se încadrează edificiul?
– Palatul, situat pe Strada Unirii, numărul 15, într-o zonă foarte frumoasă a orașului, la colțul bulevardului [astăzi, Mihai Eminescu] cu strada Belvedere de atunci, a fost construit în stil neoromânesc, cu elemente tradiționale, care se practica la începutul veacului trecut; nu este un stil pur, ci unul eclectic, de influență franceză, ce caracterizează mai toate clădirile orașului din acea perioadă.

– Descrieți, vă rog, structura imobilului.
– Este o clădire monumentală, care are subsol, parter, etaj și un pod mansardat spațios. Parterul este prevăzut cu un hol central larg, urmat de un altul, din care se intră în 17 încăperi (opt la parter și nouă la etaj), o scară impunătoare ce se desparte în două – una spre dreapta și alta spre stânga –, susținută pe coloane impozante. Alături de camerele care au servit, la vremea respectivă, pentru comitetul permanent al consiliului județean, prefect și locuința acestuia, mai existau sedii pentru medicul uman, medicul veterinar, serviciul tehnic și arhiva județului, inspectorii comunali, revizorii școlari, protoiereu și picheri. La etaj, se află o sală mare de ședințe a prefectului, folosită și de consilierii județeni, în care totul fusese adus din străinătate – ca, de altfel, foarte multe materiale utilizate la ridicarea construcției. Aici, tavanul este pictat și mai există, și astăzi, un lampadar cu 24 de becuri, procurat de la Paris, preum și altele, mai mici, pe pereți. În aceeași sală, atrage atenția un tablou de 3,75 m/2,70 m, pictat de Arthur Verona [Cosașii], tematica lui fiind legată de stema Botoșanilor din acea vreme. În contul lucrării, pictorul a primit 5.000 de lei, în timp ce, pentru proiectarea clădirii, Petre Antonescu a fost plătit cu 10.000 de lei. Subsolul este un spațiu generos, cu multe încăperi în care au fost depozitate arhivele și diverse materiale necesare funcționării instituției; tot aici, au fost instalate generatorul de energie electrică, adus din Germania, și centrala termică, cumpărată din Franța, palatul fiind prima clădire din Botoșani iluminată electric din sursă proprie. Deși orașul avea, atunci, fabrici renumite de teracotă, care ar fi putut furniza sobele necesare încălzirii edificiului, s-a optat, de la început, pentru calorifere.

– Clădirea a suferit modificări de-a lungul timpului?
– Când palatul a fost transformat în muzeu [județean], adică între 1973 și 1977, pereții dintre birouri au fost suprimați pentru a crea un circuit necesar vizitării coerente a muzeului.

Florin Bălănescu