Al. FLORIN ȚENE
Se cunoaște faptul că Limba Română este un bun al neamului românesc, aceasta constituie mijlocul principal de comunicare și înțelegere între persoanele care vorbesc și scriu.
Toți vorbitorii acest limbi dulce ca mierea gândesc faptele, visele și intențiile în această limbă. La fel fac ziariștii și scriitorii. Limba română fiind o realitate vie, complexă, ea evoluează continuu în strânsă legătură cu dezvoltarea societății ale cărei acțiuni, aspirații și realizări le reflectă. Ea este principalul instrument al redării trăirilor, actualității, evenimentelor, fenomenelor folosite fiind de jurnaliști și scriitori, și nu numai.
Dacă din anul 1759 se recunoștea drept limbă liturgică sacră doar greaca veche, același lucru se întâmplă și în spațiul slav, acolo unde rugăciunea era făcută în slava Sfin Chiril și Metodiu. Inițial, bulgari și slavii de sud aveau limba greacă ca limbă oficială și abia după introducerea alfabetului chirilic și după creștinarea slavilor, slava.
veche sa dezvoltat Țările Române, aflate la granița celor două mari tradiții, au oscilat în folosirea limbii liturgice. Odată cu introducerea paleoslavei în Cancelaria Domnească și în actele oficiale, această limbă a ajuns și limbă liturgică. Primele cărți caligrafiate, apoi tipărite, au fost în slavonă. Datorită acestui fapt multe cuvinte slavone au rămas în limba română. Așa sa întâmplat cu aceasta pe timpul bonjuriștilor care au introdus în limba noastră cuvinte franțuzești, îmbogățind vocabularul limbii române. Din franceză bonjour însemnând bună ziua, fiind un epitet care era acordat fiilor de boieri întorși de studii din apusul Europei, în special din Franța, de unde veneau cu idei liberale, progresiste. Ansamblul concepțiilor, comportărilor și manifestărilor care îi caracterizează pe bonjuriști au primit, prin derivare, denumirea de bonjurism. Bonjuriștii au avut un mare rol în perfecționarea limbii noastre. Unii dintre tinerii „bonjuriști” recent întorși de studii în străinătate doar aruncau aici, pe malurile Dâmboviței sau ale Bahluiului, diverse ticuri lingvistice sau de comportament: se îmbrăcăuiesc ca la Paris, „uitau limba maternă și vorbeau într-o păsărească ridicolă decît să-și merite toată lumea”. Cu toate acestea, „bonjuriștii” cu „franțuzismele” lor au avut un rol important în perfecționarea limbii române. Multe dintre cuvintele lor, ironizate de scriitorii contemporani lor, au devenit neologisme folosite inițial în medii restrânse care au intrat treptat, treptat, în limbajul tuturor vorbitorilor. Unii dintre tinerii „bonjuriști” recent întorși de studii în străinătate doar aruncau aici, pe malurile Dâmboviței sau ale Bahluiului, diverse ticuri lingvistice sau de comportament: se îmbrăcăuiesc ca la Paris, „uitau limba maternă și vorbeau într-o păsărească ridicolă decît să-și merite toată lumea”. Cu toate acestea, „bonjuriștii” cu „franțuzismele” lor au avut un rol important în perfecționarea limbii române. Multe dintre cuvintele lor, ironizate de scriitorii contemporani lor, au devenit neologisme folosite inițial în medii restrânse care au intrat treptat, treptat, în limbajul tuturor vorbitorilor. Unii dintre tinerii „bonjuriști” recent întorși de studii în străinătate doar aruncau aici, pe malurile Dâmboviței sau ale Bahluiului, diverse ticuri lingvistice sau de comportament: se îmbrăcăuiesc ca la Paris, „uitau limba maternă și vorbeau într-o păsărească ridicolă decît să-și merite toată lumea”. Cu toate acestea, „bonjuriștii” cu „franțuzismele” lor au avut un rol important în perfecționarea limbii române. Multe dintre cuvintele lor, ironizate de scriitorii contemporani lor, au devenit neologisme folosite inițial în medii restrânse care au intrat treptat, treptat, în limbajul tuturor vorbitorilor. „uitau limba maternă și vorbeau într-o păsărească ridicolă și tot ce întâlneau în țara lor de baștină li se părea că nu merită decât dispreț și ironie”. Cu toate acestea, „bonjuriștii” cu „franțuzismele” lor au avut un rol important în perfecționarea limbii române. Multe dintre cuvintele lor, ironizate de scriitorii contemporani lor, au devenit neologisme folosite inițial în medii restrânse care au intrat treptat, treptat, în limbajul tuturor vorbitorilor. „uitau limba maternă și vorbeau într-o păsărească ridicolă și tot ce întâlneau în țara lor de baștină li se părea că nu merită decât dispreț și ironie”. Cu toate acestea, „bonjuriștii” cu „franțuzismele” lor au avut un rol important în perfecționarea limbii române. Multe dintre cuvintele lor, ironizate de scriitorii contemporani lor, au devenit neologisme folosite inițial în medii restrânse care au intrat treptat, treptat, în limbajul tuturor vorbitorilor.
Se cunoaște faptul că limba română este o limbă indo-europeană, din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistică comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova, unde circa 75% din populație o persoană limbă maternă, inclusiv sub denumirea de „limba moldovenească”. Limba română este vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care cca. 24 de milioane o au ca limbă maternă. Din numărul total de vorbitori, peste 17 milioane se află în România, unde română (dialectul dacoromân) este limbă oficială și, conform recensământului populației din 2011, este limbă maternă pentru peste 90% din populație. Limba română este una dintre cele șase limbi oficiale ale Provinciei Autonome Voivodina din Serbia. De asemenea, această limbă oficială sau administrativă în câteva comunități și organizații internaționale, precum Uniunea Latină sau Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2007.
Dacă ar fi să nu se refere la perioada de după cel de-al doilea Război Mondial în limba română au fost introduce, prin programul școlar, cuvintele rusești pe care vorbitorii de limbă română și nicio presă nu le-a acceptat. Fiindcă limba noastră are o armonie dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci. În prezent prin televiziune, presă au pătruns englezismele. Profesorii de Limba și Literatura Română ne atrag atenția asupra faptului că folosirea cuvintelor împrumutate din alte limbi este guvernată de reguli pe care mulți le ignoră. Sfaturile specialiștilor: limba română a fost invadată de termeni proveniți din alte limbi. Popularitatea rețelelor de socializare în rândul tinerilor a contribuit la răspândirea tot mai mare a unor termeni proveniți în special din limba engleză. Nu puțini sunt cei care nu știu cum să folosească acești termeni, deși există reguli clare în acest sens. Cele mai multe greșeli identificate de profesorii de română și de lingvistică se fac la folosirea cratimei, în cazul articolului hotărât sau la formele de plural.
Românii și o parte din jurnaliști vorbesc și scriu în limba română absolut întâmplător, cele mai multe greșeli de exprimare sunt făcute fie din cauza necunoașterii gramaticii, fie din cauza neatenției. Limba română a ajuns să fie vorbită absolut întâmplător, mai rău ca o limbă străină. Greșelile abundă atât în exprimarea scrisă, cât și în cea orală, în special la persoanele cu o pregătire medie. Astfel: – „însumi”, „însămi”, „însemi”, „însene”, „înșine”, „înșivă”, însevă” – un mister. De cele mai multe ori se folosește forma de masculin și pentru feminin. Un alt exemplu: „care” și „pe care” – extrem de mulți vorbitori nu știu când se folosește „care” și „pe care”. Cei care omit „pe” din construcția „pe care” nici nu-și pun problema că greșesc, o practică fără să-și pună problema greșelii. Acordul în grupul „al, a, ai, aleși” – nu se prea face distincția de gen în cazul acesta. Acuzativul folosit în loc de genitiv. De exemplu, întâlnim: „Te spun la mama” și nu „Te spun mamei” sau „solzii la pește” și nu „solzii peștelui”.
Dezvoltarea societății, introducerea de noi tehnologii determinate prin mass media, care este o expresie englezească, la plural, îmbogățirea vocabularului cu termeni tehnici, științifici și în domeniul noțiunilor abstracte, construcția însăși a frazei devenind mai bogată și mai elastică. În acest sens rolul cel mai important îl au ziariștii, comentatorii etc.
Democrația care sa instalat după evenimentele din decembrie 1989 a sporit considerabil capacitatea de exprimare a limbii noastre. În presă nu sa mai scris cu o „limbă de lemn”, s-au înmulțit posibilități ei de a comunica idei dintre cele mai subtile, cu precizie, precum și sentimentele cele mai nuanțate. Evidențiem că, la acest proces de îmbogățire au contribuit și jurnaliștii din mass media, ei au contribuit la diversificarea vocabularului și de suplețea frazei, acestea fiind contribuții esențiale. Trebuie să remarcăm faptul că, deși receptivă față de împrumuturile lexicale, limba română nu a adoptat și nu a păstrat decât aceleași care au armonizat cu fondul ei principal de cuvinte, cât și cu propria-i structură gramaticală. În această capacitate de asimilare a ceea ce poate să-i sporească virtualități de expresie,
Nicolae Iorga sesizând această caracteristică a limbii române sublinia încă din anul 1906, în „Lupta pentru limba românească”, pagina 126: „… astăzi în limba românească se poate exprima cugetarea cea mai fină, se poate exprima simțirea cea mai gingășă, se poate exprima cea mai mare în limba română a cugetării”. Iar Nichifor Crinic spunea despre românism, care include și limba română: „A fi naționalist în România, adică a-ți închina viața ridicării neamului și țării tale, însemnează a te așeza pe un pisc în bătaia tuturor furtunilor urii și a trăsnetelor răzbunării. Nimic nu e mai urâtă, nimic mai prigonită și mai lovită decât dragostea supremă de românism”. Sadoveanu spunea în
revista „Tânărul scriitor” nr. 10 din 1956 că ziaristul și scriitorul au ce învăța de la înaintași. Într-un fel, atât scriitorul și ziaristul sunt filologi. Cu câte spiritul critic va fi mai treaz în alegerea vorbelor, cu atât disonanțele vor fi mai puține și limba mai potrivită. Poporul român fiind creștin și limba pe care o vorbește are elemente creștine, prin esență limba română este creștină. Ideea creștină era considerată că stă la baza specificului național, iar aceasta trebuia reflectată în literatură și în artă, prin mijloace artistice moderne, menite a satisface gusturile contemporane. În climatul de efervescență spirituală de după război, se decantează o mișcare cu caracter teologal, care mai târziu a fost numită „renașterea filocalică” (Dumitru Stăniloaie, unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii de Răsărit,
Și totuși există Speranță: în poezia lui Radu Gyr, este vorba despre speranța exprimată prin cuvântul Iisus, cuvânt care în creația populară înseamnă „lumină”. Cuvânt regăsit în limba română. În imaginația populară, Iisus este aducătorul „luminii” pe pământ, această idee se poate deduce din textul colindelor populare, mai precis din refrenul: „Linu-i lin și iară lin”, colindă ce sugerează revelația Învierii: lin, în acest context, înseamnă înțelegere, seninătate, speranță în bine. De altfel, chiar nașterea lui Iisus este exprimată metaforică în colindele de Crăciun, ca răsăritul unei Stele: „Steaua sus răsare ca o taină mare/Steaua strălucește și lumii vestește”.
În lirica românească, Radu Gyr rămâne unul dintre cei mai profunzi și irepetabili poeți, el este un poet tragic, care a scris o operă ce este rezultatul unor experiențe limitate, poetul și-a găsit/găsindu-și izbăvirea în transcrierea cotidianului, a efemerului, împărtășindu-se-se dedică nașterea neobișnuită, împărtășindu-se din țara noastră surprinzătoare. ității, omului, virtuților creștine, luminii izbăvitoare de credință. Toate acestea exprimate prin cuvintele Limbii Române. Aceasta este creștină ca și poporul care o vorbește.
Sunt ziariști, precum Geo Bogza și mulți alții, printre care și jurnalistul Tudor Arghezi au folosit cuvintele în limba română ca pe niște adevărate bijuterii de expresie ce scapără ca o imensă constelație în operele lor jurnalistice, acestea nu s-au iscat fără migală, fără trudă, ele atestă că așteaptă adevărul în starea de a fi aflată în continuare. celui mai riguros scrupul jurnalistic. |
|
