Vasile LEFTER

Glasul din adânc. Năluca. (24)

Familia Nebuneli reunită în sfârșit depănase amintiri până târziu în noapte. Trecuse de miezul nopții când se retrase fiecare în nișa lui pentru somn. A doua zi , doar Artur și Marga aveau de lucru. Misiunea lui Octavian era una specială, despre care nu avea voie să spună nimic.
Noaptea părea liniștită. Muntele gemea sub apăsarea anilor și a blocurilor de stâncă. Liniște de început de lume.
Brusc, se declanșă soneria de alarmă. Marga și Artur se îndreptară spre ieșirea principală. Ușa era însă blocată și refuza să se deschidă. De dincolo de ușă se auzeau strigăte disperate.
-Fugiți ! Urcați pe scara spirală din nișe. Vine marea peste noi.
Marga încercă să-și trezească fiul. Acesta se întoarse pe partea cealaltă cerând să fie lăsat să doarmă.
De pe holul larg de dincolo de pereții groși de stâncă, strigătele veneau și mai sinistre. Artur deschise periscopul ca să vadă ce se întâmplă. Oameni îmbrăcați sumar alergau pe holul imens. Era o goană haotică. Apa neagră ajunse până la nivelul ușii. Curios era că nicio picătură nu intrase în incinta locuită de Nebuneli. Țipetele continuau să tulbure liniștea nopții. Neașteptat, un val uriaș deschise ușa și apa năvăli alene în grota doctorului. Speriați, Artur și Margareta se retrăgeau cu spatele, încercând să se prindă de scara de frânghie care coborâse din plafon. Pe măsură ce urcau, apa urca și și ea. Din colțul în care se afla patul de piatră al lui Octav , se auzeau râsete și urale de victorie. Doctorul și Marga nu mai pricepeau nimic. Apa trecuse de jumătate scării. Era un mister că nici Marga și nici Nebuneli nu se simțeau uzi.
-Hei, părinți, v-a plăcut? Lângă scară, care se retrăgea spre boltă , stătea zâmbind Octav.
Artur rupse primul tăcerea:
-Ce-a fost asta?
-O nălucă marca Nebuneli junior. Nu sunt discipolul tău?
-Ne-ai speriat de moarte, împelițatule!
– Dacă ați văzut că eu nu mă ridic din pat, ar fi trebuit să înțelegeți. Îmi cer iertare pentru această nălucă. Trebuia să mă conving că funcționează.
– Cum ai manevrat hologramele?
– Tată, te rog să mă lași să am și eu secretele mele de specialist. Nu spuneai tu că meseria se fură?
– Na, Artur, să vezi și tu când cineva e mai bun ca tine. Din fericire, face parte din familia noastră mică.
– Credeam că ești de partea mea. Se vede că pe măsură ce trec anii tot mai puțini adepți am. Promit să mă revanșez.
-Ne ameninți, tată?
– Nu! Doar vă previn că celebrul Nebuneli nu se dă bătut cu una cu două.
– Bravo, Artur! Înseamnă că încă n-ai ruginit. Ar fi fost păcat.
Fără să-și dea seama, era dimineață târziu. Micul dejun cu ierburi și fructe era deja la ușă. Precizie de metronom.
Octavian îi asigurase pe cei doi părinți că va mai trece o bună bucată de timp până le va vorbi despre misiunea sa în Meteora.
Va urma!