Vasile LEFTER

Glasul din adânc. Năluca ( 29)

Subtila și provocatoarea Lia

Ajunși în fața portalului de la intrare, Marga își aminti că cheia casei  de la țară îi  fusese dată ei de Octav, anunțându-i că a schimbat vechea yală. Artur admira sculpturile de pe portal, mândru de gusturile fiului său. Se gândea că renovarea a costat o avere. Trebuia să-i dea lui Octavian niște bani  care să acopere cheltuielile. E sigur că acesta va refuza. Într-un fel va trebui să se revanșeze.. Marga scotocea de zor prin poșeta asemenea comanacului călugărului Ghermănuță din cartea lui Hogaș. Portalul avea un panou discret cu semnale luminoase roșii. Luminițele deveniră verzi și ușile impunătoare se dădură în lături, lăsând să se vadă un living de case mari. Pășiră timid, ca și cum ar fi casa altcuiva. Nimic nu mai era ca înainte. Alte gusturi, alte pretenții. O boare de nostalgie trecu prin fața soților Nebuneli. Le era dor de vechea casă în care s-au regăsit după o lungă despărțire. O căsuță caldă, modestă, primitoare. Nu mai puteau schimba nimic.

Uimirea le fu așa de mare, încât nici nu observară femeia de lângă vitralii care le ură bun venit. Marga tresări speriată. Semăna leit cu Sevastița-preoteasă. O nălucă? Se sprijini de pieptul lui Artur. Buzele rostiră abia perceptibil:
-Tu ești prietena mea Sevastița?
– Nu doamnă! Sevastița era mama, care a căzut în prăpastie la Puntea Diavolului. Erați de față, nu?
– Ești foarte frumoasă! Cum te cheamă și cum ai ajuns în casa noastră? Tița avea și ea casă lângă pădure. De ce nu stai în casa mamei tale? E o casă mare destul de frumoasă.
– Doamna Marga, dacă v-am supărat cu ceva, plec. Domnul doctor  Octanebu mi-a dat în grijă această casă.
– Cine e Octanebu?
-E fiul dumneavoastră Octavian Nebuneli. Noi, asistentele din spitalul de nălucologie l-am botezat așa. Ne era tare drag, fiindcă vindeca fără pilule. Ore întregi discuta cu bolnavii. Aceștia își alungau himerele și se întorceau acasă aproape vindecați. Doctorul Octanebu era pasionat de cercetarea fenomenelor legate de năluci. Eu eram un fel de asistentă-șefă. Ținea mult la mine. Și eu îl veneram , ca specialist, bineînțeles.
Într-o zi m-a chemat în cabinetul său și mi-a vorbit despre dumneavoastră și despre intenția de a moderniza casa. Aflând că sunt din Titilenii de pădure, m-a întrebat dacă nu vreau să mă ocup eu de proiectul renovării. Contracost, bineînțeles.
Mi-a oferit mulți bani. A rămas surprins că i-am refuzat. Nu-i venea a crede.
-De fapt , cum te cheamă?
– Cordelia. Pe scurt, Lia.
-Semeni perfect cu mama ta. Frumoasă, subtilă și provocatoare.
-Doamna Marga! Eu am o misiune limitată. Să vă fiu de folos. Dacă vreți, plec imediat.
– Ești supărăcioasă ca Tița. Am fost ca două surori. Micile neînțelegeri au pornit din gelozie. Credea că vreau să i-l fur pe preot. Doamne ferește. Eu și Artur eram pereche din primul an de facultate.
– Deci, plec sau rămân?
– Lia, eu zic să ascultăm și părerea Șefului. Ce zici, Artur Nebuneli sau ArtuNebu, ca să fiu în ton cu Lia?
– Să vă spun drept, mi-e greu să hotărăsc doar eu. Nu putem da un verdict până nu-l consultăm și pe Octanebu. Chiar îmi place acest apelativ. Tinerii de azi ne dau lecții și în ceea ce privește onomastica.
– Nu prea am înțeles bine, dar ceva ne scapă. Domnișoara aceasta frumoasă și plină de eleganță în comportament pare îndrăgostită de Octav.
– Doamna Marga, Octavian Nebuneli e o somitate. Ar fi o nesăbuință să cred că un asemenea bărbat s-ar putea îndrăgosti de o fată cu studii modeste și cu o situație materială subțire. Vă rog din suflet să nu afle Tavi de această dezbatere a noastră.
-Artur, i-a spus Tavi, ai auzit? Instinctul meu de femeie îmi spune că Lia îl iubește în tăcere pe fiul nostru. Nu pentru noi a rămas ea aici.
– Doamnă, vă rog!” Am fost plătită.
-Lia, pun pariu că ești gata să rămâi în această casă fără nicio retribuție, cu gândul că din când în când îl vei vedea pe doctorul Octanebu.
Cordelia se făcu roșie ca merele coapte și începu să plângă. Poate se gândea la mama sa chemată în adâncuri de preotul răpus de o boală necruțătoare..

Lia se apropie de cei doi soți rămași aproape de portalul gigant și-i îmbrățișă plângând.  Privind-o atent cu experiența ei de femeie, Marga scoase un Oh ciudat, greu de transpus în cuvinte. Cordelia era însărcinată!

Va urma!