Vasile LEFTER, membru UZP

Glasul din adânc. Năluca (33)

Marga și Artur , deși somnoroși și obosiți după o noapte de dialog nonverbal, înțeleseră că au fost atacați brutal de neastâmpăratul Tavi , care se credea tot copil. Intrară în jocul lui și începură să-l îngrămădească, până când acesta cedă și abia rosti două vorbe:
-Gata Nebunelilor! Vreți să mă sufocați și să vă rămână averea?
Cei doi soți se prefăcură că nu înțeleg și-l strânseră și mai tare între corpurile lor atletice.
Octavian renunță la joacă și-i imploră:
Gata! Renunț. M-ați învins. Sunteți puternici amândoi. Păcat că eu sunt singur.
-N-ai decât să-ți chemi ajutoare, dacă le ai prin preajmă.
Lia auzise ciorovăiala și intrase tiptil până la ușă..
– Să vă ajut, domnule Octavian Nebuneli?
– Mă descurc singur cu ramoliții ăștia de părinți.
-Ce-ai spus, slăbănogule? Artur, hai să-l strivim, că ne-a făcut ramoliți.

Se făcuse târziu și le cam era foame. Micul dejun avea ca ofertă fructe de mare. Marga nu era deloc încântată de moluștele lăudate pentru proteine.
Ajunseră repede la cele trei băi și, înviorați, se așezară la masa frumos pregătită ca pentru oaspeți de onoare. Singurul care înfuleca lacom era Octanebu. Artur alegea cu grijă fructele de mare, iar Marga mai mult se uita decât mânca. Sucul de cătină îi învioră. Cordelia îi privea fără a se așeza la festin.
– Ce-i cu tine , Lia? Nu prea ești în apele tale. Văd că te-ai mai îngrășat. S-a întâmplat ceva?
– Sunt însărcinată , domnule Octanebu.
-Și cine e fericitul tată?
Cordelia lăsă ochii în jos.-
Nu cumva e de pe aici?
-Ba da. E chiar la această masă. E doctorul Octanebu.
La auzul numelui său, Octavian vărsă paharul cu sirop de cătină, devenind pe dată livid.
– E adevărat, Tavi? Întrebă Marga cu jumătate de glas.
– Mamă, fata asta e nebună. Niciodată nu mi-a trezit interes. Nu știu ce urmărește. E o obrăznicie fără egal. Să plece imediat din această casă. Acum!
– Stai Tavi! Să ascultăm până la capăt povestea. Nu pare o glumă. Vorbește, Lia! Ce-i cu gluma asta de prost gust? Fiul nostru e un lord și nu și-ar permite să nege o evidență. Nu-i așa ,Tavi?
– Aveți dreptate, doamna Nebuneli. Tavi nu a știut nimic. Într-o noapte, afară se pornise o furtună năprasnică. Tavi era frânt de oboseală și prin somn cerea apă. Așa mi-a venit ideea să-l droghez. A băut două pahare de apă cu droguri afrodisiace. Somnul i-a trecut. Am intrat sub pled dezbrăcată și până în zori ne-am iubit. De fapt, l-am iubit. El doar râdea și nu spunea nimic. Am ieșit de sub pled și mi-am început ziua ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Tavi era mahmur și abia spre seară și-a revenit. Nu-și amintea nimic și nici nu i-am spus nimic. E prima dată când am povestit despre gestul meu de femeie isterică, îndrăgostită nebunește de un înger.
Octavian avea lacrimi în ochi. Fusese aproape un viol și el habar nu avusese până în această dimineață.
– Voi pleca chiar acum din această casă, rugându-vă pe toți să mă iertați. Voi pleca departe cu rodul unei iubiri nedorite de bărbatul iubit în taină.
Nimeni nu mai scoase un cuvânt. Era atâta tristețe în această casă frumoasă… Să fie un blestem? Marga îl crescuse pe Tavi fără tată. Sevastița își crescuse fata la o mătușă din vale, fără să știe nimeni adevărul. Urma ca și Cordelia să-și crească nou-născutul singură și fără niciun ajutor.
Trebuie să se sfârșească odată acest blestem despre care nimeni nu știe de unde vine. Se poate crede că totul are legătură cu greșelile părinților. Cam multe fețe bisericești sunt implicate în povești de viață cu umbre satanice. Cândva trebuie să se încheie pedeapsa divină. Prin rugăciuni și post. Doar Domnul va creiona viitoarele destine ale oamenilor supuși greșelilor…
Va urma!