Glasul din adânc. Năluca(36)

                Adelina  și Lia tăifăsuiră până târziu.  La despărțire ,Adelina o sărută pe frunte și-i spuse dulce.„Noapte bună, draga mea soră de departe!”  Surprinsă de aceste vorbe, Lia urcă spre camera ei, gândindu-se că Adelina a vrut să fie drăguță cu ea. Avu un somn tulburat de vise ciudate. Era la casa de pe dealul Titilenilor și mama ei o privea galeș, șoptindu-i abia perceptibil: „Să fiți două surori adevărate. Să fiți împreună și la bine și la greu, orice s-ar întâmpla. ” După acreastă apariție de-o clipită, preoteasa Sevastița dispăru într-o pâclă. Adormi greu. Fu trezită de Adelina , care făcuse deja cafeaua. O avertizase că o așteaptă o zi grea cu mari emoții.

-Cum a dormit sora mea de departe? 

– Nu prea bine. Îi povesti visul ciudat. Adelina nu fu deloc surprinsă. Chjar se bucura că visul îi ușurează misiunea. 

– Da ,Lia, noi suntem surori după mamă din doi tați diferiți, preoți amândoi, la fel de mult iubiți de mama noastră.

      Lia asculta și nu-i venea să creadă. 

-Nu noi suntem vinovate. Așa a fost scris în ceruri. Ce e mai ciudat e faptul că suntem însărcinate cu același bărbat:Octavian Nebuneli. În caietul mamei scrie că un copil va fi băiat, iar altul fată. Pot fi recunoscuți încă din timpul gravidiei după poziția capului. Cel cu capul spre dreapta va fi băiat. Cel cu capul spre stânga va fi fată. Nu avem nevoie de nicio altă ecografie. Mama noastră avea puteri magice de prezicătoare. S-a aruncat în hău pentru a-și plăti datoria către magtia neagră. A vrut să moară. Altfel ar fi dat peste cap toate proorocirile legate de familia noastră.

– Adelina, nu știu dacă să te cred sau nu. Mă simt tulburată și speriată. Eu credeam că Octanebu mă iubește sincer doar pe mine.Și când colo…-

-Octanebu nu iubește pe nimeni și nu are nicio vină. Totul este comandat din alte sfere. Vei vedea curînd că lucrurile sunt mult mai complicate. După ce vom coborî  în Farfuria de argint, vei înțelege rolul nălucilor și al nălucologilor în dinamica vieții comune de zi cu zi. Mereu credem că facem ce vrem. Nici vorbă. Facem ce ni se ordonă. Suntem niște marionete trase de sfori nevăzute. Când nu mai știm ce să facem, rostim robotic „Doamne-ajută!”

• Adelina, vreau să plec la mine acasă.
• -La care casă? Ai intrat în jocul umbrelor și nu vei putea ieși când dorești.Mai întâi e nevoie de trecere dincolo de aparențe. Vei vedea cum se naște viața în grohotiș, în insalubru. Vei vedea cum ființa primară nu se teme de moarte. Gândirea primară e una animalică și e guvernată de legi ciudate, deasupra voinței muritorilor. Orice încercare de înțelegere a miracolului sfârșeste lamentabil, amplificând teama de neant și de nimicnicie.
• -Nu știam că am o soră așa de implicată în lupta cu inerția.Se vede că mama și-a dorit o fiică luciferică și una paradisiacă. Cele două probabil vor schimba câte ceva în mișcarea stelelor din universul mic. De departe , tot demiurgul va face legile firii. –
• Noi, muritorii, vom trăi doar clipa. Unii poate chiar clipele!
• – Soră dragă, am început să fiu mândră de tine. Singurul vierme care nu-mi dă pace e legat de nemernicul de Tavi, care ne-a sedus pe amândouă cu minciunile lui. Sunt sigură că părinții lui habar nu au. Mama Marga nu ar fi admis această blasfemie condamnată de cărțile sfinte. Dar Octanebu mai are ceva sfânt de apărat?
• Discuția atât de interesantă se termină brusc, întreruptă de soneriile celor două telefoane de serviciu.  Suna insistent doctorul Octanebu , care bănuia că lucrurile s-au îmotmolit pe undeva. Iată că secretul relației lui cu cele două surori era pe punctul să producă implozie.
•          VA URMA
•       VASILE LEFTER ,membru UZP