Rămase la gura puțului de acces în subteran, Lia și Alina încercau să-și amintească cum au acceptat acest mizerabil târg propus de Octanebu , ca o condiție a înseminării. Fiecare visa la un cămin al ei. Cum nu prea se înghesuiau amatorii, au ales prima variantă. Un copil cu un bărbat important. Numai întâmplător , acesta a fost Octavian Nebuneli.

-După cum vezi ,Alina, tu cobori prima. Eu te asigur de sus. Să nu-ți fie teamă. Sunt recunoscută în alpinism pentru stilul meu lin de eliberare a corzii.

-Nu am nicio temere ,Lia. Rapelul e specialitatea mea sportivă. Ție îți va reveni o simplă formalitate. Să ții coarda întinsă tot timpul.

-Bine surioară. Ai grijă de cuvintele lui Bertol Brecht din „Muter courage”: „Apele când să le treci, Seamă ia să nu te-neci”.

           Alina puse primii pași temătoare. Coborârea începu cam după zece metri.  Își trase coarda pe după umăr și-i transmise Liei să dea ușor drumul la coardă. Cordelina era întinsă la maximum. Viteza de coborâre era prea lentă. Alina ceru Liei să lase coarda mai liberă. Aceasta trecu la timpii trei. Acum Alina se putea mișca mai liber. Ajunse pe platoul unde se distrau fericiții Planetei. Alergau, se îmbrățișau, se mai și prefăceau că fac sex. O nebunie întreagă.

 Sătulă de așteptare, Lia trase de coardă conform codului  li anunță că voia să coboare și ea printre fericiți.  

Furată de iureșul distracției, Alina lăsă coarda liberă, uitând orice măsură de siguranță pe care era obligată prin protocol să i—o asigure Liei.

           Lia ateriză în cercul „fericiților” cu o viteză care înfricoșa  pe toată  lumea. Era lucru  știut că fiecare trecere într-o altă dimensiune era echivalentă cu zece- cincisprezece kilograme de creștere. Practic, acești bebeluși, după cele trei treceri vor ajunge la douzeci- treizeci de kilograme. Mai e de așteptat până atunci.

        Peretele de stâncă era acum plin de carabiniere prin care era trecută cordelina pe care o va folosi Alina la coborâre, asigurată de jos de Lia.  Cele două surori comunicară între ele ultimele detalii privind coborârea Alinei. Lucrurile s-au desfășurat normal. Alina s-a speriat puțin la vederea ciudaților îmbrăcați strident și cu gura într-o parte. Nu putea pricepe de ce țipă toți, acoperind fundalul muzical . Trase o frică de moarte când un grup de „fericiți” vrură s-o dezbrace, lovind-o curioși peste burta cu bebeluș. Lia scoase fluierul cu ultrasunete și „fericiții” se cumințiră.

        Surorile se grăbiră să părăsească locul cu „fericiți”. De data aceasta, prima va coborî Alina prin puțul de la capătul galeriei.  Lia îi reaminti cum trebuie să fixeze cordelina prin carabiniere. Fu avertizată că drumul până la cercul groazei, imperiul morților fără lumânare,  este mai lung și mai întunecos. 

Tremurând la gândul ca va da peste morți, Alina ar fi vrut să renunțe. Își aminti însă că bebelușul ei nu va ieși la lumină dacă ea nu trece canoanele. Fără alte vorbe, îi făcu semn Liei că începe coborârea, rugând-o să nu slăbească prea mult cordelina.

       Pe măsură ce se apropia de punctul terminus, auzea bocete sfâșâietoare. Se zăreau deja mai multe cosciuge din care bărbați și femei scheletice încercau să se ridice. Puse piciorul pe un sicriu și se lipi apoi de peretele puțului  așteptând-o pe Lia.

Gravidele schimbară câteva cuvinte legate de coborârea Liei. Aceasta în timp ce cobora își dădu seama că sora ei pusese carabinierele prea rar, iar cordelina era uneori liberă. A trebuit  să se asigure singură. Ceea ce făcuse Alina era treabă de mântuială. Dar dacă totul fusese făcut intenționat, ca să rămână doar ea cu Octanebu?  Gânduri negre. Fu și mai atentă unde pune piciorul și în cele din urmă ajunse și ea la baza puțului, cât pe-aci să o lovească pe Alina. Sora ei fusese prinsă de picior de o mână a unui scheletic. Îi era frică să-ș tragă piciorul. Lia lovi cu pioletul mâna care o imobilizase pe Alina. Brațul se desprinse din umăr și căzu alături. O luă pe Alina de mână și o trase spre mijlocul micului cimitir, unde alți decedați întindeau mâinile descarnate.

    Va urma!

VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR.