Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

      Glasul din adânc. Năluca (40)

    Vasile LEFTER

     

     

     


     

                                             Glasul din adânc. Năluca (40)

           Tinerele mame abia mai respirau. Sarcinile erau pe punctul de a se finaliza. Ultima încercare malefică era și cea mai grea. Amândouă vor naște în mocirla copiilor abandonați sau avortați înainte de vreme. Peisajul era dantesc. Imaginați-vă o groapă imensă cu substanță cleioasă din care încercau să iasă niște mici mogâldețe , care trebuia să fie copii normali. Aici coborâră instant  Lia și Adelina, năclăindu-se în băltoaca scârboasă. Se străduiau să-și țină picioarele deasupra mocirlei. Simultan, la cele două surori se declanșă nașterea. Fiecare se chinuia să nu-și scape odorul în băltoaca urât mirositoare. Adelina simțea că o lasă puterile. Băiatul ei cu un cap mare de extraterestru o trăgea spre luciul slinos. Încă puțin și totul va deveni amintire. De lângă ea, Lia o încuraja:

    -Rezistă surioară! Nu-i da drumul. Totul va fi bine!

     Un vultur falnic coborî din înalturi și-i smulse copilul din mâini. În urma lui se auzi o voce cunoscut:

    -Fiica mea, îți vei revedea băiețelul doar la nuntă. Voi avea eu grijă de el.

     Era glasul Tiței, preoteasa!

    -Taci, mamă-blestem. Nălucă fără odihnă! Mereu am fost oaia neagră a familiei. Mai trăiesc eu să-mi văd băiatul mare? Nu m-aș mira să-l arunci în bălăcăreala din groapa cu prunci avortați.

    – Taci, păcătoaso! Cum crezi că pot renunța la un copil ce poartă structura mea de gânduri și sentimente?

     Tița dispăru după o coamă de deal. Lia și Adelina plângeau în hohote, legănând  fetița care abia se născuse. Surpriza era mare. Lia spera să aibă un băiat care să-i semene lui Octanebu. Era o fetiță dolofană . Semăna cu Mama lor.Avea doi ochi oblici de culoare trandafirie. Deja rostea câteva vorbe neînțelese. Adelina crăpa de necaz. Tavi se va interesa de copil. Cu siguranță că nu va fi bucuros de povestea cu năluci pe care i-o vor bombăni surorile. Nu era nimic de făcut. Lia, Adelina și Evdochia fură urcate într-un vehicul de ultimă oră și transportate tocmai pe Dealul Titilenilor, unde Artur, Marga și Octavian așteptau curioși noul membru al familiei.

     Vehiculul spațial fără pilot ateriză în fața intrării principale. Surorile erau așteptate de  noua familie. Octanebu se repezi să o îmbrățișeze mai întâi pe Evdochia, mirându-se de mărimea capului. O luă în brațe pe Lia și, la urmă, pe Alina care începu să-l sărute pasional, cerșind o altă ședință de procreere.

     Cea mică fu  luată în grijă de o doică tocmită din vreme și dusă în camera cu păpuși. Pentru cel de al doilea copil nu era pregătită nicio cameră. Era un semn că Octavian fusese înștiințat  de ceea ce avea să se întâmple.

           Se așezară toți ai casei la masă. O masă a tăcerii supravegheată din toate colțurile de năluca zâmbitoare a Tiței-preoteasa. În aer plutea mister, dublat de premoniții  aducătoare de neliniști.

             Doctorul Artur Nebuneli își privi monitorul. Pe ecranul trapezoidal se derulau imagini din mlaștina disperării. Se zărea și chipul Sevastiței-preoteasa. Aceasta avea gura deasupra gârlei de fecale. Încerca să iasă, dar ceva o trăgea înapoi.

     Schimbă canalul cu năluci și se opri asupra unui grup de înecați cu gurile deschise în căutare de aer. Imagini dantești, care te îngrozesc. Oare aceasta e imaginea infernului?

            Această ieșire din lugubru fu grăbită de Tavi. Își aminti că i s-a născut primul copil, o fetiță, și voia să petreacă. Singura necăjită era Adelina, căreia i se luase băiețelul bucălat cu fruntea lui Octanebu. Avea impresia că nimeni nu o bagă în seamă și simțea că este oaia neagră a familiei. În realitate, ea era câștigătoare. Antonio, băiețelul luat de Tița-Preoteasa se va întoarce mai repede decât crede ea. Creșterea lui era una  luciferică. O forță malefică îl dezvolta fizicește peste normal în fiecare zi. Alina trebuia doar să aibă răbdare și să creadă în năluci.

    Va urma!

    Vasile Lefter, membru UZPR

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    comment closed

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5