Glasul din adînc. Năluca ( 17)

                                                             Vocile nopții

       Abia intrară în chilia –închisoare, și ușa frumos decorată se închise cu zgomot. Era mai rău ca la temniță. Aici,  comunicarea cu exteriorul era zero. Era atâta liniște, că îți auzeai inima bătând. Uneori , cei doi captivi halucinau, ca și cum ei trebuia să devină purtători de năluci.

Era încă devreme. Și nici să se aplece asupra documentarului științific , nu aveau chef.

Artur încercă să citească ceva, întins pe patul tip campanie. Absorbit de lectură, nici nu simți când Marga îi violă teritoriul, agățându-se de gâtul lui.

-Doctore Nebuneli, trebuie să avem o discuție importantă. N-am înțeles prea bine răspunsul la ultima mea întrebare. Ce înseamnă acel „poate da, poate nu?”
– Exprimă cele două variante de răspuns.
-Așa deci! Să ne convingem.
-Marga începu să se dezbrace cu mișcări lente, provocatoare. Artur o privea febril și nu știa dacă va merge până la capăt. Marga jucă puțin teatru și se prefăcu supărată, începând să se îmbrace, nescăpându-l din ochi pe soțul aparent nepăsător. Acesta aruncă foile cu detalii profesionale și o prinse pe Marga de mijloc, acoperind-o de sărutări. Între două săruturi, Marga întrebă șoptit:
-Poate da sau poate nu?
-Mai studiem problema. Marga îl trase pe perna ispititoare și îi blocă gura cu mâna:
-Nu scapi de mine așa ușor. Întotdeauna va fi „Poate da!”

Artur lăsă capătul pledului să cadă. Marga rămase goală și îi era rușine. Vru să se acopere, dar mâinile puternice ale nălucologului o trase spre el ,anulând orice încercare de împotrivire. Se iubiră ca pentru șfârșitul lumii, cum nu o mai făcuseră din seara în care urcase dealul Titilei.

-Ești un nebun Nebuneleli.
-Și tu ești un diavol frumos și ispititor. Nu cumva ești o nălucă? Ce se ascunde în căpușorul ăsta de vis?
-Artur, cu tine se întâmlă ceva.  Niciodată nu te-am simțit atît de pasional, atât de nebun!
– Marga, în spațiu concentrațional oamenii își exacerbează simțurile. Oricum, la întrebarea ta obsesivă,eu îmi mențin același răspuns: Poate că da, poate că nu!
-Am înțeles. Ai pus ochii pe Gilberta.
– Normal. Ai văzut ce căpățână sexi are?

       Se mai tachinară o vreme și adormiră pe dată. Erau sleiți de puteri și a doua zi cine știe ce surprize îi mai așteptau.     

                                                                         ***

          Artur se trezi primul. Nu-și dădea seama unde se află și ce caută o femeie dezbrăcată lângă el. O întoarse cu fața în sus și se dezmetici. Era Marga, mama singurului lor fiu. Avu o tremurare a întregului corp. Ce fel de soț și de tată era el? I-a atras pe cei dragi într-un joc periculos numai din orgoliu, vrând să demonstreze că el e cineva. Ambiții de om mic.

Nici măcar nu se gândea cum va ieși din acest labirint al vieții. Cum îl va judeca Octavian? Ce bucurii le va putea oferi la alor săi?

       Acum se trezi de-a binelea. Simți prezența unei persoane străine în reședința lor. Făcu ochii mari. Era Gilberta. I se adresă dușmănos:

• Ce caută un angajat al Meteorei în spațiul intim al unor specialiști aduși cu forța pe munte?
•  Te credeam mai blând, doctore Nebuneli. Credeam chiar că te interesez ca femeie și că pot să te ajut.
• -Cum să mă atragă o hidoșenie ca tine, cu un dovleac în loc de cap?
• -Chiar așa?
• Gilberta  trase un fel de fermoar și capul-dovleac fu luat în mână. În fața plină de uimire a lui Artur apăru chipul superb al unei tinere de 20-25  de qni. Avea o față albă,cu nas de vulturaș și cu doi ochi de flăcări albastre.
• Gilberta! Tu ești…/
• -Da, eu sunt Gilberta, colega ta de la studii de specializare din Coreea. Îți amintești? 
• -A fost demult. Eram foarte singur și tu ai venit la mine în cameră ca să-mi ții de urât.
• -Asta a și fost. Făceam parte dintr-un program de ocolirea ispitelor. Și acum am aceeași misiune. Umblu deghizată , ca să nu abat ocupanții laboratorului de la obiectivul pentru care s-a făcut investiția. Doctore, să rămânem prieteni. Nimeni nu trebuie să afle ce ai aflat tu. S-ar putea să-ți fiu de mare ajutor în munte. Nu știm ce urmează.
• Gilberta se apropie de doctorul Nebuneli și-l sărută ușor pe frunte. Își puse capul surogat la loc, trase fermoarul de siguranță și dispăru prin fanta de la masiva ușă de acces.
•        Era mult prea devreme și Artur adormi din nou, simțind o căldură dumnezeiască ce venea din trupul Margăi, soția lui, pe care poate o mai iubea, poate nu.
• Ultimele ore ale nopții se scursera grăbit. Marga se trezi prima și zbură direct sub duș. Artur mai trândavi puțin. Nu avea niciun chef. Noaptea fusese frământată.
• Marga se întoarse zâmbitoare și încercă să-l tragă din pat:
• – Ai îmbătrânit , bărbățele. Nu mai faci față provocărilor. Trebuie să mă orientez spre cineva mai tânăr. 
• Artur se prefăcu adormit. O lăsă în voia ei și când fu destul de aproape, o trase în pat cu dorință sporită. Marga nu avu timp să protesteze. Era deja goală. Artur o dorea ca odinioară. Fericită, se lăsă pradă îmbrățișării. De unde să bănuiască ce gânduri îi trec lui Nebuneli prin minte.  Pentru Artur, Gilberta devenise brusc o ispită, o provocare de nerefuzat. Această ieșire din pasional o simți și Marga. Puse totul pe seama nopții care se încheiase și a problemelor care îl frământau.
•             Începea o nouă zi. Ghidul de serviciu îi aștepta lângă ușă. Pentru a-i duce la laboratorul de lucru cu nălucile. Spre dezamăgirea lui Artur, nu era gilberta.
•        Va urma!