Globalizarea este adesea percepută ca un fenomen strict modern, asociat capitalismului târziu, tehnologiei digitale și economiei de piață mondiale. O astfel de perspectivă este însă reductivă. În realitate, globalizarea reprezintă un proces istoric natural, început odată cu primele mari migrații ale popoarelor, accelerat de schimburile economice, culturale și religioase, și culminând în epoca modernă prin interconectarea planetară. Din acest punct de vedere, opoziția radicală față de globalizare, promovată de unele curente suveraniste, apare ca o luptă anistorică, similară celei cu „morile de vânt”, întrucât încearcă să stopeze o dinamică structurală a umanității.

• Istoria umanității este, în esență, istoria mișcării. Încă din Antichitate, popoarele migratoare – indo-europenii, celții, germanicii, slavii, hunii, avarii sau mongolii – au modificat structura etnică, politică și culturală a continentelor. Așa-numita „migrație a popoarelor” (secolele IV–VIII) nu a fost un accident istoric, ci o expresie a adaptării umane la schimbări climatice, presiuni demografice și nevoi economice.
• Aceste deplasări au produs: amestec cultural și lingvistic; transfer de tehnologii și instituții; reconfigurări statale și identitare.
• Imperiul Roman însuși poate fi interpretat ca o formă timpurie de globalizare, prin unificarea juridică, administrativă și culturală a unor spații vaste. Astfel, globalizarea nu este o invenție modernă, ci un proces continuu de interacțiune între comunități umane.
• Ideea statului-națiune este relativ recentă în istorie, cristalizată abia în epoca modernă (secolele XVII–XIX). Frontierele, granițele și suveranitățile sunt construcții politice, nu realități naturale. Oamenii au împărțit pământul în țări din rațiuni administrative, militare și identitare, însă această compartimentare nu a putut niciodată opri circulația oamenilor, ideilor și bunurilor.
• De-a lungul istoriei au existat: drumurile comerciale (Drumul Mătăsii, rutele maritime) au unit continente; religiile universale (creștinismul, islamul) au depășit granițele etnice; marile descoperiri geografice au creat o conștiință a lumii ca întreg.
• Prin urmare, globalizarea este mai degrabă revenirea la o logică istorică firească, nu o ruptură radicală de trecut.
• Din perspectivă antropologică și istorică, omul este o ființă relațională. Nevoia de schimb, comunicare și cooperare face parte din structura sa profundă. Globalizarea contemporană – cu toate excesele și dezechilibrele ei – este expresia tehnologică a acestei realități.
• A nega globalizarea înseamnă a nega: dinamica istoriei; mobilitatea umană; interdependența civilizațiilor.
• Suveranismul radical, atunci când devine izolaționist și exclusivist, riscă să transforme apărarea identității într-o utopie regresivă, ruptă de realitatea istorică. De aici metafora luptei cu „morile de vânt”: un efort retoric intens, dar fără eficiență reală împotriva unui proces structural.
• În viziunea creștină, Pământul nu aparține statelor, ci omului ca specie creată de Dumnezeu. Cartea Facerii afirmă explicit:
  „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți” (Facerea 1, 28).
• Această perspectivă conferă omenirii o responsabilitate comună, nu un drept de excludere. Creștinismul este, prin excelență, o religie universalistă, care depășește granițele etnice și politice. Apostolul Pavel afirmă limpede:
  „Nu mai este elin și iudeu… ci toți una sunteți în Hristos”.
• Prin urmare, ideea absolutizării frontierelor contravine spiritului creștin, care vede umanitatea ca o familie extinsă, chemată la comuniune, nu la izolare.
• Globalizarea nu implică, în mod necesar, dispariția identităților naționale. Dimpotrivă, istoria arată că identitățile se consolidează adesea prin dialog și confruntare culturală. Problema nu este globalizarea în sine, ci modul dezechilibrat în care este administrată.
• Un răspuns matur nu este negarea fenomenului, ci: protejarea culturilor naționale; afirmarea suveranității culturale, nu izolarea politică; participarea activă la circuitul mondial al valorilor.
• Globalizarea este un fenomen istoric natural, început odată cu migrațiile popoarelor și continuat neîntrerupt până în prezent. Suveranismul radical, atunci când refuză această realitate, riscă să devină o formă de nostalgie politică fără fundament istoric. Din perspectivă creștină și umanistă, Pământul este al Omului, iar granițele sunt simple convenții trecătoare.
• Adevărata provocare a epocii noastre nu este oprirea globalizării, ci umanizarea ei, astfel încât unitatea lumii să nu se construiască împotriva diversității, ci prin respectarea ei.
• Al.Florin ȚENE

• Bibliografie selectivă privind fenomenul globalizării
•  Lucrări fundamentale despre globalizare (istorie, sociologie, economie)
• Anthony Giddens, The Consequences of Modernity, Polity Press, Cambridge, 1990.
• Anthony Giddens, Runaway World: How Globalization Is Reshaping Our Lives, Profile Books, London, 1999.
• Ulrich Beck, What Is Globalization?, Polity Press, Cambridge, 2000.
• David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, Global Transformations: Politics, Economics and Culture, Polity Press, Cambridge, 1999.
• Manuel Castells, The Rise of the Network Society, Blackwell, Oxford, 1996.
• Immanuel Wallerstein, The Modern World-System, Academic Press, New York, 1974–2011 (4 vol.).
•  Globalizarea în perspectivă istorică și civilizațională

1. Fernand Braudel, Civilizație materială, economie și capitalism (sec. XV–XVIII), vol. I–III, Ed. Meridiane, București.
2. Jürgen Osterhammel, The Transformation of the World: A Global History of the Nineteenth Century, Princeton University Press, 2014.
3. Patrick Manning, Navigating World History: Historians Create a Global Past, Palgrave Macmillan, 2003.
4. Geoff Stewart, Globalization and History, Routledge, London, 2001.

• Migrații, mobilitate și globalizare
• Stephen Castles, Mark J. Miller, The Age of Migration, Guilford Press, New York, 2009.
• Robin Cohen, Global Diasporas: An Introduction, Routledge, London, 1997.
• Eric Hobsbawm, Nations and Nationalism since 1780, Cambridge University Press, 1990.
• Globalizare, suveranitate și stat-națiune
• Zygmunt Bauman, Globalization: The Human Consequences, Columbia University Press, New York, 1998.
• Samuel P. Huntington, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, Simon & Schuster, New York, 1996.
• John Gray, False Dawn: The Delusions of Global Capitalism, Granta Books, London, 1998.
• Pierre Manent, La raison des nations, Gallimard, Paris, 2006.
• Perspective filosofice și teologice asupra globalizării.
• Jacques Maritain, Omul și statul, Ed. Humanitas, București.
• Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea), Europa. Valorile sale spirituale, Ed. Sapientia, Iași.
• Papa Francisc, Fratelli Tutti. Despre fraternitate și prietenie socială, Vatican, 2020.
• Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. Institutului Biblic, București.
• Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, Ed. Științifică, București.
• Globalizare, cultură și identitate
• Arjun Appadurai, Modernity at Large: Cultural Dimensions of Globalization, University of Minnesota Press, 1996.
• George Ritzer, The McDonaldization of Society, Sage Publications, London, 1993.
• Benjamin Barber, Jihad vs. McWorld, Ballantine Books, New York, 1995.
• Studii și articole românești relevante
• Ilie Bădescu, Globalizare și identitate națională, Ed. Mica Valahie, București.
• Sorin Antohi, Civitas imaginalis, Ed. Humanitas, București.
• Ioan-Aurel Pop, Globalizare și identitate, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca.
• Vasile Dâncu, Națiune, naționalism și globalizare, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.