GRUIA COJOCARU, profesorul, publicistul şi pasionatul de cultură…

Ca să îmi descriu starea de spirit dinaintea aşternerii pe hârtie a prezentului articol dedicat familiei botoşănenilor Gruia şi Alina Cojocaru, mă voi folosi de binecunoscutele vorbe ale lui Gabriel Garcia Marquez: „Scriu pentru ca să nu fiu nevoit să vorbesc.”
…Lișna Suharăului, comuna Suharău, nordul județului Botoșani, Câmpia Moldovei din România. Ce nume româneşti sonore găseşti la satele din apropiere! De la Izvoare, Mlenăuţi, Arborea, Stânca până la Plevna, Smârdan, te trec fiori numai când le pronunţi… Nu am fost vreodată pe acolo şi până acum mai puţin de un an nu îi dădusem vreo importanţă acestei mici localităţi- punct modest pe harta patriei în „umbra” căruia curge covorul verde al pădurii Lişna- un aşezământ rural lipit de locul naşterii lui George Enescu şi reper atestat încă de pe vremea lui Ieremia Vodă Movilă, în anul 1598… Revăd o însemnare istorică despre preacinstita faţă domnească… nepot al lui Petru Rareş… frate cu mitropolitul Gheorghe Movilă… domnitorul fusese urcat pe tron de cancelarul Zamoyski… Ieremia Movilă, un boier moldovean protejat la domnie de către polonezi dar şi de către omniprezenţii turci contra cost, nelipsitul haraci era la modă, astea erau vremurile. Apusul de soare al lui Ştefan Voievod era de mult trecut, undeva în spate cu aproape un veac…
E posibil să mai fi auzit câteva cuvinte prin ziare, pe la emisiunile de ştiri radio sau TV despre numele deloc comun al satului- foarte probabil, de origine slavă- dar mie, nefiind unul de-al locului prin Botoşani, nu cred că mi-au spus mare lucru. I-am acordat ceva mai multă atenţie după ce am aflat că acesta e micul paradis de ţară în care vieţuiesc şi profesează ca dascăli la şcoala de stat profesorii Alina şi Gruia Cojocaru.
Un cuplu de oameni energici cu o tenacitate dublată de multă personalitate şi iniţiativă, foarte probabil predestinaţi mediului universitar din Iaşi şi realizării unor lucrări măreţe, dar pe care aripa unui destin plin de umor negru în vremuri aspre pentru învăţământul românesc i-a adus foarte aproape de capătul lumii. Din câte i-am cunoscut şi din ceea ce am citit despre familia Cojocaru, aceştia nu par deloc să se fi resemnat, ba chiar dimpotrivă, cu ideea că vor fi striviţi sub greutatea titanului anonimat.
Vă mărturisesc franc că, rareori mi s-a părut că i se potriveşte cuiva mai bine decât celor doi dascăli eticheta de „produs ideal” apreciat după raportul „preţ/calitate”, parafrazare pe tiparul binecunoscutelor cuvinte: „puţin când mă uit la mine dar mult când mă compar”… Doi oameni tineri, vectori de informaţie capabili, exponenţi culturali de calibru care pot aceasta şi sper că o vor şi face, şi anume de a se achita de datoria de onoare de a deveni lideri de opinie ai generaţiilor de tineri rătăcitori în căutarea unui rost în viaţă. O masă în mare suferinţă atunci când se caută printre ei modele viabile. Ca întotdeauna, prezent peste toţi şi peste toate în aceste vremuri tulburi, politicul îşi poate pune favorabil amprenta asupra societăţii doar dacă mreaja de selecţie a oamenilor de valoare e aruncată acolo unde trebuie. Să sperăm că în cazul domnului profesor Cojocaru, printre oamenii politici se vor găsi providenţialii inspiraţi care să-l remarce pentru calităţile dumnealui cu totul deosebite.
Iar dacă va mai întâmpina opoziţie sau antipatie din partea unor confraţi sau opozanţi de păreri, leacul cel mai bun pare să fie în vorbele lui Barbu Petriceicu-Haşdeu: „Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău/ E silit a recunoaşte că eşti bun și dânsu-i rău!“.
Spicuiesc din răspunsul dat unui scurt chestionar asupra coordonatelor de atitudine socială pe care se poziţionează: …Spiritul de revoltă împotriva nedreptăţii sociale, cu ripostă directă în acest sens, chiar dacă decalajul de forţă nu m-ar avantaja … Neputinţa de a accepta cu seninătate aşa numita aristocraţie a prostiei, care şi-a făcut mai mereu loc în societatea românească, indiferent de timp istoric …Solidaritate cu cei slabi şi vitregiţi de contextul social… Foame permanentă de libertate, fără însă a se înţelege (de aici) vreo nevoie ascunsă de a invada libertatea celuilalt… Preocupare pentru menţinerea/consolidarea românismului în ţinuturile româneşti din afara Ţării… Nevoie de literatură, istorie, psihologie, psihanaliză, dar şi ceva ocultism…. Odată ce mi-am asumat o responsabilitate, dau randament doar dacă lucrez după propriile mele reguli, nu sub presiunea obositoarelor ,,monitorizări”, care-mi declanşează dorinţa de a boicota proiectul… Fără a fi marinar, plec ultimul de pe o corabie care se scufundă dacă oamenii din jurul meu au dat dovadă de onestitate…
…Frumoase cuvinte regăsesc în „Obsesii testamentare”: „Dincolo de jocuri şi asimilare de cunoştinţe – variate, dezlânate, trunchiate – mi-am înveşmântat copilăria în trei obsesii. Au crescut în mine natural, precum irişii într-o baltă de mai. Mi-au modelat paşii, opţiunile, priorităţile, traiectoria existenţială. Nimic, în cazul meu, n-a scăpat neatins de puterea lor! Şi azi, în plină maturitate, până-n străfundurile fiinţei mele, mă simt contaminat de obsesia timpului, a morţii şi a toamnei!”
I-am dedicat cu puţină vreme în urmă, în revista de cultură Luceafărul Botoşani, un catren umoristic d-lui Gruia Cojocaru, intitulat „Profil”…
Motto: „Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu între-ai noştri vreun falnic juvaer?” (M. Eminescu, Scrisoarea III)
…Om citit. Mai rar ca dânsul. Caracter, umor, cultură.
Mi-a plăcut. “Combate bine”! Nu cu… jumătăţi de gură!
Lider marca Fidel Castro. Într-o zonă limitrofă.
Printre lupi în piei de oaie… Remarcat ca om cu stofă!
Acum, în loc de cadou de sfârşit de an, îi mai compunem încă unul, fie vorba între noi, dacă tot îl merită cu vârf şi îndesat…

„Surpriză”…
Motto: „Dacă nu te aştepţi la nimic, vei avea surprize tot timpul.” (Malcolm Forbes)
…I-au găsit… aşa se spune!… iată, acul de… cojoc!
Am trăit s-o văd! Minune! E neşansă sau… noroc?
Pentru că… nu-şi „ţine” gura (!), domnului profesor Gruia,
Cei de sus, „onor cultura”, îi vor… „ridica” statuia!
Şi un altul, cu mult respect, dedicat doamnei profesoare Alina Cojocaru… „Fidelitate”…
Motto: …Fiind întrebat “Cum ar fi bărbaţii fără femei?”, Mark Twain a răspuns:“În primul rând fericiţi! Apoi puţini, puţini, din ce în ce mai puţini!”
…Un bărbat puternic are- de la Eva şi Adam!-
Muza lui îndrumătoare… (regula cherchez la femme!)
Tot la fel, aici, de faţă, preadistinsa „jumătate”
Îl urmează… la mustaţă (!), cu un pas mimat (!) în spate!
Vorba d-lui profesor GRUIA COJOCARU, şi în viaţa de familie, ca şi în istorie, în ambientul social sau în artă: „Totul ţine de un pas, un pas cu aromă napoleoniană, dobândită după un Waterloo suveran…”

Dorel Mihai Gaftoneanu, Botoşani, 25 decembrie 2012