Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Haec primum ostium la Luceafărul: ANA URMA

    Primit pentru publicare: 16 ian. 2016
    Publicat: 17 ian. 2016
    A consemnat: Ion ISTRATE

     

    ANA URMA

    Urma,Ana

     

    Născută: 24 nov. , Vaslui
    Studii: superioare.
    Profesional: domeniul economic.
    Poetă: debut literar cu vol.  File de jurnal fără sfârşit, Ed. Semănătorul, 2009.

    Apariţii cu secvenţe haiku şi poezie în peste zece antologii:
    Antologie de poezie-55 poeţi contemporani, selecţie Valentina Becart (2009);
    Lira în patru puncte cardinale” (2010);
    poetic@, selecţie Cristina Ştefan (2011);
    Ţipat de cocor, coordonator volum, Corneliu Traian Atanasiu (2011);
    A treia carte. Poezii, ed. ArtBook (2012);
    Stol de cocori, Haiku, anul IV de concurs, editura Pim (2013);
    Zbor de cocori, Haiku, anul V de concurs, editura Pim (2013);
    Iarăşi cocorii, haiku, anul VI de concurs, editura Pim (2013);
    Antologie de poezie şi proză, ed.ArtBook (2013);
    Chemarea cocorilor, anul VI concurs, editura Pim (2014);
    A patra carte, poezii, ed. ArtBook (2014);
    Poezie şi proză, editura ArtBook (2015).

    Volume single on line:
    File de jurnal, poezie, editura on line Semănătorul (2009);
    Ploaie de vară, haiku, postare Calameo(2011).

    Apariţii carte,  suport hârtie, volume proprii:
    Isadorable, poezie, editura ArtBook 2015;
    Ploaie de vară, haiku, editura Pim 2015.

    Premii:
    Locul III  –  Două naturi, o pneuma, eseu, concurs Cenaclul Literar Lira21 (2013);
    Locul I     –  recenzie vol. Patria mea A4/Ana Blandiana, concurs Agonia.ro&Cărtureşti (2014);
    Locul III – Poeme în manuscris, Festivalul concurs poezie religioasă Credo/Lăpuşna (2015);
    Numeroase premii la concursuri haiku, organizate de grupul RomanianKukai (2010-2015)

     

    Haec primum ostium la Luceafărul

    Poem pentru niciodată

    in memoriam

    toamna inundă oraşul cu râuri de frunze
    şi case îşi schimbă în roşu faţadele vechi
    sub ruguri de iederă mai înalte ca noi
    în cel mai înalt dintre turnuri un ceas s-a oprit
    cei mai mulţi doar privim îngroziţi către limbile lui
    numai ei disperaţi l-au pornit şi a mers în sens invers un timp
    de atunci dorul umblă tăcut prin spitale au trecut săptămâna
    şi luna de gardă ca un abur de pâine fierbinte pe străzi
    s-au sfârşit
    de atunci albul tinde spre gri sângeriu are tivul de toamnă

    mai sensibili developăm filmul
    subtitrat pe retină cu fosfor şi nerv
    ochi telescopici dezgolesc inocenţilor piatra
    un resacul de gânduri sub tâmple şoptesc niciodată adio
    în timpane chitare departă capacul cutiilor black
    păpuşi nefardate privindu-ne fix prin canale de sticlă

    şi deasupra oraşul în centru un dangăt de clopot
    claxoane nervoase şi frunze de aur îngroapă amiaza
    sub faţadele vechi iedera se destramă înalt
    muşcăm din ciorchinele toamnei amar boabe vii
    cândva între patru pereţi frumoşii nebuni striveau între dinţi
    sămânţa tăcerii atenţi la spectacolul lumii formaseră cozi
    din nimic aşteptării mult prea strânsă atunci în rotiţele vieţii
    ca o vulpe-n capcană rozându-şi piciorul tăcerea creştea
    la sânu-i o mie de pui

    în staţii cu muzica dată mai tare
    decibeli evadează prin ferestrele visului scurt şi o mare de inimi
    se mută în stradă cum în mare un munte pentru că
    şi noi am crezut

    pulsează în candeli lumina păsări desprinse de aripi îşi scriu
    te-iubesc-uri pe cer frunze oliv preiau din mesajele morţii
    imagini alb negru se-mpletesc cu amarul din fum
    se clatină turnuri se tulbură ape undeva un daesh detonează o bombă
    în rafale se-nalţă alt rug colectiv lumânări se înfing în memorii
    sub asediu din flăcări renasc salamandre în oraşul cu cerul albastru
    fireşte pe centru copacii par trişti mult prea trişti când tinerii pleacă

    aş vrea să-l întorc ceasul rău să-l arunc împietrind minutarul la fix

    Ora tăcerii
    sola fide

    Păşeam acrobatic între noapte şi zi
    îmi ţineau echilibrul nevoia de tine
    luna soarele partenerii fideli deopotrivă
    căldura şi umbra

    În zbatere mută copacii
    lăsau peste umeri zăpezi de petale
    în plete fâşiile nopţii înnodate subţire sub stele
    sclipeau irişi mii

    Doream să te văd era ziua ta
    pierdut în mulţime ca un bob de muştar dus de vânt
    vii şi morţi în torente treceau valuri valuri călcau
    şi călcam în picioare firul razei plăpând

    Pâlpâiau lumânările viu înţelesul luminii

    Casa ta era luminată sprijineai câte-o cruce în mers
    şchiopătai cu cei slabi alb toiag celor orbi nevoiaşilor
    haină
    apăsat sub desagile grele ne purtai triumfal pe grumaz
    împărţiţi în fărmâme flămânde sau goale de tine
    te lasai mistuit mai departe în rugi
    apa ochilor tăi ungea osii vechi împăcărilor vanităţilor
    aşteptărilor umilinţelor

    Singur tu pregăteai pentru cină trupul tău mărunţit noi luam flăcări vii
    vin şi pâine

    Semn de carte
    risipitorilor de cuvinte

    pe vremea când visul spărgea carapacea
    şi fluturii moi înnoptau pe retină feerii din adânc
    vesteau înflorirea lovind în perete de clopot preaplinul
    universul din gânduri mutându-l în litere crude

    de la înălţimea acelor semne peste umăr priveam
    fără frică spre un loc însemnat cu piatra uimirilor mele
    pe locul acela răsărea un copac
    l-am numit copacul cuvintelor sau copacul de pâine

    luam câte-un codru şi trei se-ntrupau din vocabule lungi
    şi consoanele boante uneori amare ca viaţa
    puternice ca o dragoste mare şi dulci cum e moartea
    unite divin dospeau molecule în muguri de sunet
    şi creşteau şi creşteau alte ramuri
    pictând diferit câte-un ochi la ferestră şi în toate copacul
    dau acum spre grădină picături de vorbire se ramifică stropii
    şi cu ele pe buze mai mor câte-un pic

    oftez când cei dragi fără veste îmi lasă-n păstrare
    cuvintele lor sau când cineva mult prea trist le aruncă
    un bolnav cu frigul în suflet le vomită şi un altul grăbit
    le calcă-n picioare
    atunci culeg rămăşiţele vii schiloade obeze sau seci
    descifrez tânguielile le curăţ de flegme le descânt de urât
    o noapte şi-o zi ca şi cum aş vorbi celor plecaţi de curând
    sau întunericului rămas între stele până triluri zidite prin cuiburi aud
    şi mă rog să mai înflorească o dată copacii şi pe străzile lor
    a risipitorilor

    prin cuvintele lor prin cuvintele mele trăieşte copacul
    amestec de gheaţă şi foc ca-ntr-un vis nevăzute lumini
    pregătesc în duminici liturghiile şi sfielnice rugi
    le întorc iarăşi lumii


    Poem pentru o inima nouă

    sunt încă boboci ghioceii
    până înfloresc îi ţin lângă inima mea

    a rămas deschisă după
    întâlnirea cu tine vii rar şi rămâi
    numai cât dau de mâncare
    la îngeri
    firimiturile le păstrez în coşul cu fluturi
    de la ei împrumut albastrul când scriu
    aşa se simt liberi şi atunci luminează
    toate ungherele

    dar astăzi nu scriu pe hârtie

    copacii au cuiburi şi muguri
    cuvântă
    mă prind rădăcinile vii
    vertebrele lor bat tactul în geam
    frunze de anul trecut umbresc atriul stâng
    ştii cum foşnesc când stăm la poveşti
    şi hrănim albul foii

    vindecaţi în tăceri suntem dimineaţa prin rugă
    peste zi păsări iar seara
    seara respirăm împreună pentru mine ţii cerul
    potriveşti stelele la încheieturi şi inima
    ca acum

    dar tot nu scriu

    astăzi fac din hârtie primul cocor din o mie
    freamătă fluturii copacii florile în poemul acesta
    toate pentru inima ta nouă

    Călătoria

    Primavara devreme
    aşez lângă geam seminţe pentru păsări
    de aer flămânde stau la rând multe vin
    se rotesc rup un v cele verzi spre sfârşit
    cu privirea lipită de ele rămân

    Aşa m-am împrietenit cu apele copacii
    înălţimile mă ştiu de la ultimul zbor
    înfăşat în silfide m-am trezit drept
    pe muntele Java

    Ruga magului m-a găsit neclintit
    într-o boabă de rouă macul roşu răzbea răbdător
    printre volburi

    La amiază pleca după apă peste vaduri poteci
    neştiut în privirile lui păşeam pe treptele zilei
    câte două o dată spre mare

    Lângă ţărm slăbea cingătoarea pe vârfuri valsa
    uşor şchiopătând sub tălpile-i goale respiram
    îndelung ca oceanul

    Deseori între flux şi reflux lăcrima
    în nuanţe de lapis lazuli sorbeam cu nesaţ
    şoapta apei adânci ca un prunc pieptul mamei
    ocrotit de Avraam aşteptam răsăritul

    Bat la geam păsări verzi primăvara
    să-mi închipuie zborul vor la schimb doar seminţe
    de liniştea mea

    Imposibila uitare

    Se ciocneau galaxii
    când cuvintele noastre
    mult prea strânse în ghemul rostirii
    loveau apăsat în timpane
    ca în jocul de darts o săgeată
    când triste nimicuri se uscau necitite pe buze
    strune vii ţintuiau anacronic sub capacul cutiei
    vioara arcuşul

    ochii mei de atunci
    întorceau prea albastrul batrânului fluviu
    răscolind în acelaşi tablou milioane de paşi
    conversaţii în cercuri absurde nisipul deşertul
    ca un uliu flămând cuibărit în viscere
    se roteau întrebările peste ultimul i sacadat

    sub copertă semnau două inimi inelul
    într-o limbă uitată

    şi acum stau să cadă cuvinte în gol
    puţine iau lecţii pe aceeaşi orbită cu păsări
    altele nesfârşite rămân în suspensii silabe reduse
    sâmbure copt înflorit la un semn

    da, mi-e dor de un cântec

    răzvrătire de toamnă vei spune
    sub semnul balanţei
    când ziua şi noaptea se ating în amurg
    numai frunzele roşii mai vorbesc de trecut
    ghemuite în voce spălate de ploi palatine
    se întrec cuvintele crude şi cad pe hârtii foşnitoare
    mâna care ştie a scrie îngroapă săgeata şterge praful cutiei
    vioara arcuşul

    rătăcită o pasăre cântă ecoul repetă
    un fado

     

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5