Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Haec primum ostium la Luceafărul. Emil Iulian SUDE

    Primit pentru publicare: 11 febr. 2016
    Publicat: 11 febr.2016
    A consemnat, Ion ISTRATE

     

    Emil Iulian SUDE

    Sude, Emilian

    Născut : 6 septembrie 1974, Poiana Câmpina, Prahova.
    Este membru al Cenaclului „Geo Bogza” din Câmpina.
    Debut editorial: Scărarul, Ed. Grinta, 2014, publicat de Asociația Culturală Direcția 9 cu referinţe critice de Nora Iuga.
    Cronici şi referinţe în: Viaţa românească, Steaua, Contemporanul.
    Poeme publicate în: Antologia Moștenirea Văcăreștilor, 2013 (volum colectiv);  Oglinda Câmpinei, Mozaicul, Singur, Ziarul de Duminică, Impact cultural, ziarul Lumina, New York Magazin;  Prăvălia Culturală, Confluenţe, Aşii români, ProDiaspora (online).
    Grupaje de poeme difuzate de Radio blue-green (2016).
    Premii:
    – George Hanibal Văleanu – Roșu Vertical, 2001
    – Alexandru Tudor Miu – Geo Bogza, 2012
    – Traian Demetrescu – Premiul al doilea 2012, premiul al treilea 2013.
    A participat la diferite concursuri şi festivaluri literare, printre care Primăvara poeţilor 2014, Festivalul Naţional de Poezie Artgothica, Sibiu, 2014, Gala tinerilor poeţi „Traian T. Coşovei” 2014, Serile „Sinapsa” 2014, Colocviul de literatură creştină 2015, Poezia vie pe plajă 2015, Romeo şi Julieta la Mizil, 2016 (menţiune), Antologia Qpoem dec. 2015 şi ian. 2016.

     

    Haec primum ostium la Luceafărul (Bt)

     

    E ca într-un lift în care respirația necunoscutului e terapeutică.
    necunoscutul deschide ușile liftului și te priveste ca și cum ți-e prieten.
    dar tu nu știi de ce treci de pe hol în lift. locuiești la parter și ai impresia.
    o vagă impresie că dacă ai urca etaj după etaj cu necunoscutul ai reuși
    să îl cunoști. să îl cunoști ești întrebat la ce etaj veți coborî. dar necunoscutul
    locuiește la parter. și urci etaj după etaj și necunoscutul nu scoate nici o vorbă
    de la tine. ai vorbit prea mult îți spui cu necunoscutul. și faci cunoștință
    cu tine. pe mine mă cheamă pe tine cine te-a chemat. de fapt taci . ai impresia
    că ești la parterul etajului 7. și spui un etaj oarecare după etaj . privești la parter
    cu necunoscutul de unde n-ai plecat. și respirăm același aer aceeași apă vibrează
    cum litera de la sfârșitul rugăciunii din prelungirea rugăciunii în care respirația
    necunoscutului e terapeutică.

    A fost o dată o zi. o zi care nu purta niciun nume
    al vreunei zile cunoscute. şi era goală de semnificaţii ziua aceea.
    cineva a vrut să îmbrace ziua să-i dea semnificaţii. să le arate
    celorlalţi că nu e lasată vreo zi fără semnificaţii. să le arate celorlalţi
    că aceasta este ziua lui. o zi goală de vedeai prin ea alte zile. şi au venit
    pe la ziua goală strângătorii de zile fără semnificaţii. acolo unde orele nu se dau
    nici înapoi nici înainte şi se opresc orele încurcate. şi se aşteaptă cu toată
    seriozitatea să treacă timpul. să treacă timpul. au îngrămădit în ziua goală
    tot felul de acareturi . numai să umple ziua să fie o zi plină plină de semnificaţii.
    şi să-şi spună pe ascuns . azi am avut o zi plină am uitat o zi de moarte.
    au aşteptat ei cât au aşteptat nici ei strângătorii de zile nu mai ştiau cât au aşteptat
    să treacă timpul. au încercat ei să ţină timpul pe loc să-l prindă să le aparţină.
    şi încercau în zadar să ţină timpul pe loc. bătrâna mai bătrână ca moartea
    le-a spus. nu veţi avea niciodată timp să ţineţi timpul pe loc.

    În cartierul drumul taberei se numără nopţile una câte una.
    noaptea lui cain nu e de găsit. poate cain n-a murit vorbeşte lumea.
    în sânge prospăt îşi face siesta. vorbeşte lumea că am prins amândoi gustul sângelui.
    nu ne mai recunoaştem. aşa că îmi spăl mâinile eu paznicul de noapte
    îmi spăl mâinile de sânge cu puritatea lui cain îmi spăl mâinile.
    încât i-am aşezat ceafa pe un grozav bolovan şi i-am spus trezeşte-te.
    nu las pe nimeni să te trezească. m-am trezit paznicul de noapte
    cu o nemişcare în toate membrele. m-a strâns la piept nemişcarea asta.
    aşa cum fratele abel mă îmbrăţişa precum copiii lui dumnezeu.
    tata ne-a dat şi nouă din puţinul lui. din cămările lui goale ne-a dat
    puţin să înmulţim puţinul. şi atât l-am înmulţit că nu ne mai recunoaştem.
    pe abel căinatul nu l-am omorât eu minte cartea.
    se auzea în cartierul drumul taberei de o umbră lividă sub o grozavă piatră.
    că l-au găsit dându-mă drept abel. şi l-au mâncat că era aşa păcat de carnea lui bună.
    l-au mâncat pe cain şi au crezut că e abel. avea ochii deschişi. ochii deschişi
    cain cum o carte deschisă să n-adoarmă şi să cadă din orbite.
    în negura de dinaintea ochilor. să patruleze aşa pe afară cu orbitele goale.
    şi cum patrula paznicul de noapte a venit tatăl şi nu era lumină. erau ochii de întuneric şi i-a spus.
    să nu dormi. se aude un suflet bun cum se lasă uşor
    sufletele grele se lasă greu ridicate de la pământ. să nu dormi cui i s-a dat
    să moară de tânăr nu are nevoie de bătrânețe.

    S-a apucat unul să-şi fabrice trup de unul singur. aşa de unul singur
    peste cartierul drumul taberei. şi cum lucra el ca paznic de noapte
    să se împlinească trupul a venit o boală a sufletului. se zice că boala
    nu vine niciodată singură. vine însoţită şi de suflet. bă zice boala: noi nu vrem să
    fim altfel în noi şi în afara noastră. de parcă ne-am fi ales am avea ceva.
    că dacă n-ai de-o boală perfectă pentru un suflet perfect degeaba ne lungeşti
    peste cartierul drumul taberei. să-ţi zic. tu îţi fabrici trupul pe dinafară
    că-ţi văd toţi sufletul şi boala sufletului ţi-o văd bă. cum se rostogoleşte sufletul ăsta
    şi ţi-l pun la încercări aşa pur şi simplu. şi se răceşte se răceşte trupul când se vede sufletul.
    te văd ăştia un bolnav că-ţi rămâne sufletul în urma trupului
    cu tot cu boală cu tot cu boală bă. şi-ţi zic lăsaţi-l în pace s-a lungit pe
    dinăuntru are el ceva. şi paznicul de noapte s-a ghemuit de tot în burta
    cartierului nu mai era loc. şi s-a pus aşa pe un soare. şi morţii de trei zile erau calzi
    se plângeau morţii de căldură . s-a ridicat unul viu să ducă soarele la locul lui
    că de ţinea la morţi viul acela şi-a pus el umărul să depărteze soarele
    şi morţii tot se plângeau. e prea depărtat. e cât o stea. s-a întunecat. şi viul
    a tras de soare puţin mai aproape de pământ că se fac toate cu lumină bună.
    a studiat cerul a calculat unghiurile soarelui şi l-a scăpat pe pământ.
    că ziceai e unul şi acelaşi cu numele nimeni. nimeni căra geamuri pentru
    uşi şi ferestre le căra pe spate şi curioşii se întrebau cine e acesta pe care nu-l vedem.
    de câte ori se auzea un strigăt la festre şi uşi se ascundeau că a venit nimeni să le ceară plată
    pentru geamurile prin care au privit. şi se fereau de nimeni
    acolo unde ferestrele şi uşile caselor erau puse.
    numai în casele de roşu nimeni era poftit în casele de roşu.
    l-au pus pe masă şi l-au deschis. să scoată toate lucrurile.
    toate lucrurile nefolositoare.
    au început de la inimă că toate au un început de la inimă.
    inima nu voia să se lase scoasă din piept.au pus securea pe inimă şi securea s-a îmblânzit.
    au folosit laserul că e la modă. de punctul acela luminos
    nu s-au putut folosi de punctul acela luminos.
    zic omul acesta nu vrea să-şi lase inima în afara lui.
    să se ducă pe inima lui vrea. au chemat îmblânzitoarea de iepuri.
    să-i ofere inima lui îmblânzitoarei de iepuri. şi s-a trezit paznicul de noapte .
    şi îi era frică.

    Si vei întreba de oameni aceştia. aliniaţi şi ghemuiţi.
    te vor opri să nu pleci. că uite stai aici cât plouă afară.
    ce timp e înăuntru la oamenii aceştia aliniaţi şi ghemuitori.
    e cald şi bine. uite afară plouă. pelerinele de ploaie nu sunt îndeajuns
    sunt din coajă de copac. noi am împrumutat una şi acela
    nu s-a mai întors. s-a însurat şi are multe rude. că fiecare trece pe la noi
    cântând şi benchetuind au venit primăvara de sâmbăta morţilor
    să le dăm şi noi de la ospeţele noastre. că de la o vreme
    pământul furişat printre degete ne hrăneşte.
    când eram acoperiţi ne jucam de-a baba-oarba. şi ne ghiceam
    cu mâinile goale. şi s-a pus aşa pământul în locul nostru
    că nouă nu ne mai ardea de nimic. şi d”aia îţi zic.
    stai locului că afară plouă.

    Au pus o cruce în spirală și pentru tâlharul cel nou. să privească
    să privească prin urechile acului. noi orbul să trecem prin urechile
    acului să trecem. și nu le încăpeau nici sufletul nici privirea
    nu le încăpeau. şi am vândut tot ce aveam de vândut noi.
    noi tâlharul cel nou. că nu mai avem pe cine vinde. şi nimic nu ne mai
    aparţinea. ne-am apucat să vindem să ne vindem comoara noastră
    ce-a mai de preţ. doar doar se vor deschide urechile acului cât mărimea
    tâlharului cel nou. să încăpem să trecem tâlharul cel nou. nu ni se mai
    vedea nici începutul nici sfârşitul. vom trece ispite cu pluta bolovani mutaţi
    dintr-un loc în altul. şi mulţi nebuni ne vor spune că suntem nebuni.
    ne buni să intrăm să trecem prin urechile acului. vom fii arătaţi cu degetul
    arătător că nu orice închipuire e o minune vom fi arătaţi. priviţi la tâlharul cel nou
    câtă singurătate ia trebuit pentru a creea minunea aceasta migăloasă de om singur.
    l-aţi văzut e mai viu decât fericita uitare. şi spune tâlharul cel nou. iisus a înviat către cei trei
    şi răspunde numai cel care va învia.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5