Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Haec primum ostium la Luceafărul: Simon GLASBERG

Glasberg,S

SIMON GLASBERG

Născut în 1939, la Rădăuți, județul Suceava.
La vârsta de 2 ani a fost deportat cu familia în Transnistria, în ghetoul din localitatea Djurin, pentru 3 ani și jumătate. Pierderea unor rude apropiate, foamea, bolile, frica și frigul l-au marcat, fiind în clasa I primară unul dintre copiii cei mai bătuți la palmă, pentru „neștiință”.
A absolvit Liceul Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuți, Facultatea de Agricultură din Iași și apoi Facultatea Tehnico – Economică București (f.f.).
Ca student, a început să scrie poezii, care însă nu erau publicabile, deoarece nu aveau „orientare politică”.
A lucrat direct în producție, ca inginer agronom, timp de 6 ani, la Roma și la Corni (ambele din județul Botoșani), fiind apoi promovat la Consiliul Agricol Raional și Direcția Județeană Agricolă Botoșani. Din 1977 și până la pensionare a condus Oficiul Județean pentru Studii Pedologice și Agrochimice, între timp obținând și titlul de doctor în științe agricole.
În ultimii ani, mai ales după pierderea soției, l-a preocupat scrisul, simțind nevoia să umple singurătatea prin exprimarea, în proză și versuri, a trăirilor sale.

 

Haec primum ostium la Luceafărul

M-am întrebat adesea

(Fragment)

M-am întrebat ades, dar n-am aflat răspuns:
De ce mi-a hărăzit soarta o fire pesimistă ?
Sub zodia de leu era, de când mă știu, ascuns,
un băiat subțire, oacheș, dar cu o față tristă.

O fi de vină copilăria, ce mi-a fost presărată
cu frică și cu foame, pe-un plai necunoscut,
sau învățătoarea, cea-ntr-una încruntată,
ce mă bătea la palmă, cu linia – m-a durut ! …

Durea pedeapsa, dar mai mult nedreptatea,
căci nu luam bătaie de-obraznic ce eram;
Eu nu știam româna, întors din deportarea
în care patru limbi vorbite zilnic auzeam.
[…]
Dumnezeul ce-l port în mine, m-a ajutat mereu,
să trec peste cele nedreptăți și chiar decepții …
El mi-a croit o viață simplă, dar ca un minereu
bogat în nestemate: copii, iubire și percepții …

 

Mărturisire

S-au adunat multe în sufletu-mi hoinar,
constelaţii şi adâncuri cu aprige simţiri…
Doresc să le pot spune, dar nu am habar
cum s-ajung la Tine, doar Tu poţi să mă inspiri…

Aştept de-o veşnicie şi încă mai aştept,
mă risipesc în gânduri şi mă topesc în van,
din multele simţiri ce se frământă-n piept,
doar pietrele preţioase să iasă din vulcan.

Am un caiet de versuri din prima tinereţe…
Au fost şi ele atuncea, tot din nevoie scrise,
dar n-am crezut vreo dată că şi la bătrâneţe
voi fi izvor de versuri, ce se cer transmise…

De aceea sper iar că vremea nu-i departe,
când stihuri mai frumoase şi scurte proze,
s-or înşira în scrieri, poate şi într-o carte,
ce să le dărui lumii, ca un buchet de roze.
Botoşani, 14.12.2013

 

Contemporanii

Am citit odată, că-n vremuri de demult,
stăpânii Romei nu se-ngrijeau de mâine :
când cetăţenii ţării intrau în tumult,
ei le dădeau gratis, circ zilnic pe pâine.

Se spune că metoda îi liniştea pe dată.
Mulţimea nu pretinde multe explicaţii,
dacă burta-i plină şi bucuria motivată,
ea este fericită, căci n-are alte aspiraţii.

Şi azi în ţara aceasta, ba şi în altă parte,
metoda sus numită, la fel e aplicată.
Istoria se repetă, doar tehnica-i aparte,
actorii  stăpânirii nemuritori se arată.

Cetăţeni mediocri, chiar minus valente,
revendică să fie aleşi şi acolo, sus, trimişi…
Şi fapt e că o parte, îi regăsim pe culme,
în parlamentul ţării, dar gata compromişi…

Dar sunt atâţia oameni de autentică valoare,
ce ar putea conduce spre bine această ţară,
dar ei nu ştiu să mintă şi întreaga ţară îi doare,
ei nu admit ca atâta lume să aibă viaţă amară.

Căci ţara e bogată şi de-ar muri de tot hoţia,
s-ar trăi cu demnitate, din propriile resurse.
În scurtă vreme ar dispare sărăcia şi beţia;
frumuseţile acestei ţări, ar fi-n valoare puse.
Botoşani, 09.01.2014

 

Nu întâmplător…

– La împlinirea a 165 de ani de la naşterea poetului –

Nu întâmplător îl visez pe Eminescu,
poetul-idol pentru zeci de generaţii…
Sunt dintre cei, care l-au recitit mereu,
să găsesc răspunsuri şi noi înţelesuri,
la cele sufleteşti  vibraţii…

Mi-a apărut în vis ca simplu proletar,
în scundă şi mizeră tavernă mohorâtă,
la un pahar de vin, gândind solitar,
la monarhi, dar mai ales la cei săraci,
născuţi cu viaţa zăvorâtă.

Apoi mi-a apărut, în postură voievodală,
în fruntea a ce mişcă-n ţară, râul, ramul,
apărând cu vitejie iubita lui ţară natală,
de cotropitorii lacomi, însetaţi de sânge,
să nu-i supună neamul.

După ce în lupta mare, victoria îl petrece,
ca şi Hyperion, s-a înălţat în zarea albastră,
între stele, devenind nemuritor şi rece,
chiar dacă o frumoasă, aproape l-a vrăjit,
privind galeş prin fereastră.

A coborât apoi geniul, din visele astrale…
şi l-a întristat că vede: hoţie, nedreptate
şi tineri ce învaţă să-nşire vorbe goale…
El cere ţării să lupte cu cei fără de lege,
să curme cruda realitate…

Nu întâmplător îl visez pe Eminescu,
şi acum poetul-idol pentru generaţii…
Visele lui m-au transpus şi-n alte vise
iar gândirea lui rămâne plină de ecouri,
şi azi, în a minţii mele vibraţii.
Haifa, 15. 01. 2015



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5