IN MEMORIAM ! DUMITRU TIGANIUC, ”Copii cu cheile la gât”

Vulturu-şi leagă aerul de oase,
şi rama poartă iar pământ
pe rât
şi pe sub teii ce a duh miroase
copiii trec cu cheile la gât.

Din limba brazilor sar veveriţe
ca un cuvânt de taină, într-atât
că dincolo de străzile pestriţe
copiii fug cu cheile la gât.

Pe ochiul florii doarme-o gâză-amară
şi greierul îi ţine de urât
până-aşteptaţii pași din bloc coboară – ciudaţi
copii cu cheile la gât.

Și clopotele-atârnă de biserici
precum tălăngile la miei, încât
parcă alungă turme
de nori sferici aceşti
copii cu cheile la gât.

Aleargă neopriţi
de orizonturi,
ca o lumină trec peste urât
fără a ţine cont de timp,
de conturi,
sublimi copii cu cheile la gât.

Şi când se-ntorc părinţii
dintre noapte,
copiii-s întrebaţi de cum
şi cât,
iar ei răspund, ca visele,
în şoapte,
alunecând în somn cu chei
la gât.