Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    ÎN OMAGIU, MIHAI EMINESCU! Dragoș NICULESCU: Răcoarea din urmă

    Dragoș NICULESCU

     

     

     

     

    Răcoarea din urmă

     

    Simt că se-apropie vara, o simt în amintirea
    Celui pierdut prin frunze şi răstignit sub ploi,
    Cînd cenuşia toamnă mă scufunda-n iubirea
    Unui destin de rană, lucrînd în amîndoi.

    O ruginie spaimă, în arşiţe confuze…
    Pe trupu-mi tot leşia, fierbînd, se va lăsa,
    Nenumărate zile de foc vin să acuze
    Răcoarea milenară din sufletu-mi de nea.

    Isterice incendii şi plumb topit prin clipe…
    Voi deveni o baltă cu apă, stuf şi peşti
    Cînd frunza din octombrie în iulie o să ţipe
    A putregai şi-a lacrimi, prin visele lumeşti.

    Şi-o să-mi revii zadarnic, la patruzeci de grade,
    În cîte-o-nchipuire, de cîte-un somn furat,
    Şi-am să te rog revino cînd frunze-or să mă prade,
    Ca o salvare veche, dintr-un tomnatec pat.

    M-a părăsit un munte, nu mă mai ştie rîul,
    N-am nicidecum scăpare, rămîn aici topit,
    Să-mi amintesc de tine cînd se va coace grîul,
    Cînd păsări, în lumină, pe veci s-or fi zidit.

    Şi, totuşi, vine vara, şi-o secetă solară
    Presimt cum mi se lasă în fiece atom,
    Ca neatinsa creangă mă scutur de povară
    Şi mă transform în ploaie şi-n umbra unui pom.

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5