ÎN ȘOAPTE

Romulus UNGUREANU

ÎN ȘOAPTE

Din capitala lumii reci, se vede iar arcada în cuburi seci, rocada.
În exilare și abandon, prezentul se împarte. Rămâne Cupidon, un frate.
Furtuni pline de soare cu timpul te animă, nimic nu doare. E stimă!
Se-ascunde timpul să-l culegi, vrea cineva să piardă cu sentimente vagi, să vadă.
Te-așezi pe-o întâmplare și vrei să-ntruchipezi, arunci din valoare și visezi.
Din panoplii cu argumente, se pierde oare startul? Vin clipele demente și-mprăștie patul.
Nu pot din nou să te adun din lacrimi și păcate, mă cred nebun și parte.
Dar toți nebunii se iubesc, ideii din multe fapte. Îți mulțumesc, în șoapte.