Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

ÎN  VIZITĂ  LA  SANSSOUCI

Mihai MAXIM

 

 

 


                                 ÎN  VIZITĂ  LA  SANSSOUCI

(Fragment din romanul în lucru URSITOARELE)

În august familia Stăncescu a fost în concediu  ca şi reîncarce bateriile, cum spuneau diplomaţii când veneau în  ţară. Au chivernisit cu zgârcenie zilele ca să meargă la Mamaia, la Predeal şi în nordul Moldovei, de unde era Anca.  Cu  părinţii lui Silviu a fost mai simplu,  că erau bucureşteni. Genu tot voia să-i telefoneze lui Trudi, dar Silviu a fost foarte ferm în refuzul său. 

-De ce? tot întreba Genu.
-Pentru că nu se poate. Mă aşteptam să fii mai înţelept.
-Dar i-am promis lui Trudi.
-Foarte rău. 

La întoarcerea în Germania Silviu i-a adus lui Herr Doktor o casetă cu patru sticle de Cabernet Sauvignon de la Staţiunea viticolă Murfatlar, iar Anca, pentru Helga (deja se tutuiau), o ie de borangic brodată, cumpărată  la târgul de la Bran. Genu i-a adus lui Trudi  mai multe discuri cu muzică uşoară românească, dar nu a vrut să le arate părinţilor.  Din politeţe Herr Doktor  a spus că aştepta întoarcerea lor ca să viziteze  împreună Sanssouci, palatul monarhilor germani de la  Potsdam.   Pe Silviu l-a încântat ideea, pentru că  nu a ştiut ce să-i răspundă mamei sale la întrebarea dacă palatul Sanssouci a mai păstrat ceva din strălucirea de altădată. Feciorul mamei  a început să se bâlbâie şi ea s-a prins că nu l-a văzut nici pe dinafară. 

-Păi se poate, Silviuţule mamă, să nu vezi tu într-un an de zile  palatul Sanssouci, care  e  la o aruncătură de băţ de Berlin,  când alţii  dau o groază de bani pentru o excursie în Germania numai că să vadă Versailles – ul nemţilor? l-a mustrat  doamna Stăncescu, în tinereţe mare amatoare de călătorii. Data viitoare să-mi aduci un album cu Sanssouci. 

-Ce,  madame Popeangă nu crede că fiul tău e diplomat la Berlin? Aşa îi zicem noi vecinei de palier, bârfitoarea blocului, i-a explicat el Ancăi care nu ştia ce să creadă.
-N-o vorbi de rău, că te ţinea  în braţe când erai mic şi plângeai.

Aşa se face că, profitând de vremea frumoasă,  în prima duminică  cele două familii au plecat cu maşinile la Potsdam. Trudi a insistat ca Genu să meargă în maşină cu ea şi până la urmă  părinţii s-au lăsat convinşi. Ca unul care a venit cu ideea şi, pentru că  ştia bine  locurile, Herr Doktor a preluat comanda expediţiei. Şi, mai ales, a fost un ghid desăvârşit. Au parcat la intrarea în parcul imens şi au pornit  pe jos. Imediat ce au trecut de poartă,  Herr Doktor şi-a intrat în rol.  Le-a vorbit întâi despre Friederich al II-lea, regele Prusiei, rămas în istorie ca  Friederich cel Mare, pe timpul căruia s-au construit  palatele  şi  s-au amenajat grădinile, în  stil rococo cu specific german ( Frederician Rococo). De fapt întregul ansamblu s-a construit după planurile sale. Educat la curtea tatălui său de un preceptor francez, care a ştiut să-i cultive admiraţia pentru cultura franceză,  interesul pentru filozofie şi  poezie şi să-i dezvolte aptitudinile muzicale, tânărul prinţ  nu  a neglijat nici cariera armelor, indispensabilă  monarhului  unei naţiuni războinice.  Rezultanta – un despot luminat şi un strateg confirmat  în lupte, care a făcut din Prusia o putere europeană.  În timp ce păşeau pe aleile largi, admirau aranjamentele florale, artezienele, statuile reprezentând soldaţi şi heruvimi – vestigii ale vremurilor de odinioară.  Au vizitat Palatul de Oaspeţi, Palatul Chinezesc în stil asiatic, Palatul Oranjeriei,  din care au urcat pe un turn şi au admirat grădinile terasate şi întreaga panoramă a ansamblului. 

În palatul Sanssouci, menit să-i asigure monarhului o viaţă liniştită, sans soucis (fr.-fără griji), au intrat în cele două săli de bal şi în apartamentele pentru oaspeţi, au zăbovit în  apartamentul imperial cu dormitorul, sala de muzică, sala de audienţe şi biroul monarhului, unde au fost  impresionaţi de  tablourile, sculpturile, tapiseriile şi picturile care decorau până şi tavanul.  Pe tot parcursul  vizitei Trudi şi Genu au mers ţinându-se de mână. Dragostea ce se înfiripase între cei doi adolescenţi nu mai  putea fi ascunsă, ceea ce i-a înduioşat pe părinţi. Mai puţin pe Herr Doktor, desigur, care în circumstanţele de moment  nu putea interveni. La ieşirea din Palat  Silviu a cumpărat două albume cu ansamblul Sanssouci, cu intenţia ca unul din ele să-l trimită a doua zi mamei sale. 

Au intrat să se odihnească în cofetăria  situată în apropierea castelului şi au fost surprinşi să fie serviţi de personal îmbrăcat în costume de epocă. Ancăi i se umflaseră  picioarele de atâta mers pe jos şi, crezând că nu o observă nimeni, şi-a scos pantofii. Când să plece, nu i-a mai putut încălţa.   Observându-i  privirea disperată,  un chelner din apropiere  s-a apropiat discret de fotoliul ei şi cu  încălţătorul pe care îl avea în buzunar  a scos-o din încurcătură.  Helga a urmărit scena şi a liniştit-o: nu era prima vizitatoare căreia tânărul îndatoritor i-a acordat asistenţă. Ca să depăşească momentul neplăcut, Herr Doktor le-a povestit câteva amănunte picante din viaţa primului locatar al Palatului. 

-În 1740, când a decis să construiască palatul care se voia o replică a Versailles-ui, pe aceste locuri erau numai vii. Regele a oferit diverse recompense stăpânilor terenurilor, care, oricum, nu ar fi cutezat să-l înfrunte.  Printre ele era şi  moara unei văduve  care nu a vrut sub nici o formă să renunţe la avutul ei. La toate insistenţele slugilor aceasta a rămas neînduplecată. A venit însuşi regele şi i-a oferit o sumă foarte mare de bani, dar a fost refuzat şi el, femeia motivând că moara este singurul lucru rămas de la soţul ei pe care l-a iubit foarte mult.  Regele, înfuriat  a ameninţat-o: „Dar bine, eu sunt rege, eu pot da poruncă să te izgonească de pe acest pământ şi să dărâme  moara”. Morăriţa nu s-a lăsat intimidată. „Ştiu că eşti puternic, maiestate, dar mai ştiu că există şi judecători în Berlin care nu vor da o pedeapsă nedreaptă unei femei oropsite”. Regele s-a ruşinat pentru abuzul pe care era pe cale să-l comită şi i-a spus: „Bine, femeie, rămâi aici la moara ta  câte zile vei avea de la  Dumnezeu”. 

Şi moara pe care aţi văzut-o  confirmă adevărul unei întâmplări care pare legendă, a adăugat Herr Doktor, şi a continuat:  Nu v-a surprins  că în Palatul Sanssouci nu era decât apartamentul regelui, nu şi al reginei?  Istoria confirmă că Friederich cel Mare iubea bărbaţii, iar căsătoria sa cu Elisabeth  Christine, o rudă protestantă a habsburgilor austrieci, a fost una de convenienţă. Cu prima ocazie regele a  izgonit-o de la Curte, înconjurându-se numai de tineri cu figură de heruvim. De aceea nu a avut nici un urmaş.  

Vara  regele se muta cu tot alaiul la Sanssouci, unde invita poeţi, filozofi şi muzicieni germani, francezi şi austrieci. Printre aceştia Voltaire era nelipsit. Avea chiar şi o cameră rezervată  în apartamentele pentru oaspeţi. Era o cameră mai sobră, supranumită mai târziu a  lui Voltaire. Distrat ca de obicei, filozoful francez a întârziat la un prânz oferit de  maiestatea sa. Ofensat de afrontul adus în prezenţa invitaţilor, acesta a vrut să-i dea o lecţie şi a poruncit să i se pună  în şervetul de sub tacâm  o misivă cu următorul  conţinut:  „Voltaire este un măgar. Friederich al II-lea”.

Când a sosit întârziatul,  regele i-a cerut să o citească cu voce tare. Filozoful  a evitat umilinţa, adăugând, prin intonaţie, virgula după Friederich şi a citit, spre hazul tuturor: Voltaire este un măgar. Friederich, al doilea”.  

Extenuaţi de maratonul prin ansamblul regal,  dar copleşiţi de măreţia şi perfecţiunea  acestui altar de arhitectură şi de artă,  cele două familii au plecat spre Berlin. De astădată Trudi a călătorit în maşina cu număr diplomatic.

                                           

                                                     



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5