Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

                   Înfrângeri victorioase

Primit pentru publicare: 26 Dec. 2019
Autor: Vasile FILIP, Iași
Înlesnirea publicării: Janina PÎRVULESCU
Publicat: 29 Dec. 2019
© Vasile Filip, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Înfrângeri victorioase

Titlul acestor însemnări nu este un joc de cuvinte, așa cum, poate, s-ar putea crede. El este inspirat de conținutul cărții lui Dumitru Iurea – ,,Din vadul Sucevei, pe Coasta de Azur” – apărută în anul 2019 la Editura Biblioteca ,,Miorița” din Câmpulung Bucovina. Este vorba, în cele 389 pagini ale romanului, despre viața unui om care a fost nevoit să lupte cu o sumedenie de întâmplări ostile, dar care, până la urmă, a reușit să supraviețuiască. Un destin zbuciumat. Un învins în prea multe bătălii – un victorios în marele război al VIEȚII! Parafrazând un alt titlu de carte – ,,Spovedania unui învins”, de Panait Istrati – îndrăznesc să subintitulez lucrarea despre care scriu: Spovedania unui învingător”.

Începe astfel povestea personajului principal al cărții: ,,În nordul României, într-o zonă plină de văi și dealuri, frumos îmbrăcate cu păduri de brazi, fagi și mesteceni, unde râurile Suceava și Siret își dau întâlnire de secole, de ani de zile se afla un sat frumos, ce poartă numele unui mare boier, Vârnav Liteanu, din vremea lui Ștefan cel Mare, conform atestărilor, și al cărui conac, ridicat pe o coastă, există și în ziua de azi. În acest sat Liteni, binecuvântat de Dumnezeu, a văzut lumina zilei, cu mulți ani în urmă, un băiețel pe nume Dim,   într-o familie de oameni simpli, cinstiți, muncitori și cu credință în Dumnezeu.
Chiar de la naștere, starea sănătății sale era șubredă.

De aici începe calvarul, pe care Dim – diminutivul alintat de la Dumitru – este hărăzit prin soartă să-l înfrunte, prin propria putere și, deopotrivă, prin ocrotirea Marelui Creator. Mamă credincioasă, Elena făcea tot ce-i era la îndemână pentru a ușura măcar suferințele copilului. ,,Și trecând de cealaltă parte a patului i-a acoperit pe Dim și pe Elena cu patrafirul sfânt cu care era îmbrăcat și a început a citi rugăciuni din cartea sfântă, totul transformându-se într-o adevărată slujbă creștinească”. După care feciorul a recunoscut că se simțea mai bine.

Pe măsura curgerii timpului, cu toate ale lui – bune și rele – mintea lui Dim se maturiza, iar el se străduia să pătrundă tainele vieții. Mai ales prin credință și învățătură.
Instaurarea forțată a regimului importat de Uniunea Sovietică l-a făcut pe Dim să înțeleagă cruda realitate: înrăutățirea stării generale a poporului român. A terminat cu note mari primele clase primare; la fel și pe cele trei de școală elementară. Cu chiu, cu vai, și peste voința părinților tot mai mult apăsați de nevoi, s-a înscris la o școală profesională, după ce doctorul a scris pe certificat ,,Apt pentru examen”, trecând peste faptul că acel candidat nu îndeplinea baremul la greutatea corporală. Pe lista celor admiși, numele lui era trecut pe locul ,,al unsprezecelea, cu bursă”.

A urmat armata, cu ,,militărie la cataramă”, dar și cu ajutorul dat țăranilor colectiviști la strânsul recoltelor, toamna, precum și cu altele – specifice sau… mai pe dincolo de severele regulamente. Și, în sfârșit, Dim devenind un holtei cu armata făcută – când de regulă dă peste bieții tineri, băieți și fete, ,,dragostea chioară și amorul ghebos” – vorba lui Ion Creangă. După ratarea căsătoriei cu fata față de care nutrea ceva sentimente, a apărut alta, vădit dispusă să accepte mariajul. Care s-a și întâmplat, cu toate că a dat și rod bun – trei copii, – dar care scârția din toate încheieturile. Rezista, totuși, prin înțelegerea înțeleaptă de care Dim dădea dovezi neîndoielnice.

Calvarul a căpătat, însă, dimensiuni continentale, eroul nostru încercând – ca atâtea alte milioane de români – să-și găsească un rost mai acătării pe coclauri străine… Portugalia, Spania, Italia…În cele din urmă a ales să se aciueze în Franța. Rămasă acasă cu cei trei copii, soția Ana trăgea în continuare sforile pe turta ei și a familiei care o învăța ce și cum să facă să-i fie ei – și lor – bine. Iar Occidentul cel atât de lăudat pentru viața civilizată și îmbelșugată i-a arătat lui Dim și cealaltă față, pe care el a portretizat-o printr-o zicere românească: nici acolo nu umblă câinii cu colacii în coadă…

Mai la început au fost punctele de trecere a frontierelor. Întâi, din România în Ungaria, țară care pe atunci nu fusese primită în spațiul Schengen (acolo unde România nici astăzi nu este inclusă). Apoi, din Ungaria în Austria. Aici trebuie să fac o mărturisire, care are rostul ei. Descriind el peripețiile de la trecerea Nădlac (sau altele), autorul cărții mi-a stârnit niște aduceri aminte. Trecând și eu, în mai multe rânduri, dintr-o țară în alta, am asistat, dar am fost și părtaș, la punerea în operă a unei practici profund ilegale:
– Trebuie să facem o chetă – anunțau șoferii autocarelor.
– Pentru ce să facem o chetă? întreba câte un călător naiv sau mai neștiutor.
– Să dăm vameșilor, pentru a nu vă mai controla bagajele.
Trecând astfel ușurați prin vama românească, scena se repeta la cea ungurească. Numai la cea de primire în Austria treaba se desfășura într-un mod mai corect. Nu se mai făcea chetă, însă controalele erau… la sânge.

Ajuns în Franța, Dim a umblat multă vreme de colo-colo, pentru a-și găsi un loc de muncă. Și găsea, dar la negru. Ceea ce nu-l deranja prea mult, mai ales că el se calificase… la locurile de muncă în toate meseriile. Inclusiv în cea de salahor.

După mai mulți ani, Dim s-a întors acasă, cu gând să rămână. Atmosfera din familie – înveninată de Ana și de ai ei – l-a determinat să se întoarcă în Franța. ,,Iar după câteva minute autobuzul s-a pus în mișcare către Franța”. Mie nu mi-a mai rămas decât să citesc ceea ce a scris Ion Filipciuc pe coperta a IV-a a cărții, de unde am înțeles că eroul cărții, Dim, este și autorul ei, Dumitru Iurea.