Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
Înmormântarea vieții mele
Ce frumos se dezbracă glasul apei peste cer însetat
Și lungimea Universului peste timp se lasă
În glas de dor brațele iubirii abia se mai aprind
Atuncea mă grăbesc să vin încet, încet
Da,mă grăbesc încet la înmormântarea vieții mele
Mai aștept să vină și poeziile pe care le-am scris
Să vină și ceasul îmbălsămat cu ore nedormite
Să vină și umbra clipei mereu însărcinată
Și trupul speranței să vină despletit ca un râu
Și munții împăduriți să vină încet
Lăsând dorul speranței să îmbrace echilibrul
Să vină și aerul cu gust de măr înflorit
Să vină și zborul păstorit în cruci de lemn să doarmă
Numai moșul bătrân cu barbă înaltă să nu vină
El încă poartă boarfe vechi, de la second-hand
El nu cunoaște valoarea lui Eminescu
El nu știe că Eminescu și alții recită poeziile lui Dumnezeu
Și cenaclul ceresc se cheamă tot Dumnezeu
Îmbrăcând seva timpului peste corp de curcubeu
În valoarea ta Mihai, îmbracă tot Universul
Deci, moșule bătrân fără loc, unde să stai
Când toată lumea îl colindă pe Eminescu ?
Iar peste drumuri mari bat inimi în trezire
Și-n rădăcini de dor urcă seva lui Eminescu
Când trupul iubirii prinde dulce grai
Și zorii infloresc în dor de Eminescu
Când lumina iubirii se deschide ca o carte
O carte scrisă și semnată cu numele tău, Mihai
Când drumul speranței peste cruci se- mparte
Și-n lumânări aprinse ard clopote mari
Și ca un leagăn de copil se- ndoaie tot Universul.
Dumitru Petraș
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania