Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144), Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Întrebare la care nu aștept răspuns, pentru cei care trebuiau să răspundă…

Primit pentru publicare: 02 Dec. 2020
Autor: Alexandru Florin ȚENE, Cluj – Napoca
Publicat: 03 Dec.  2020
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Întrebare la care nu aștept răspuns, pentru cei care trebuiau să răspndă…

Există în vorbirea curentă o zicere că, și “tăcerea are un răspuns”. La care, cei care ar fi trebuit să răspundă se justifiucă:.această evidență denotă inteligenţă! Eu le răspund: de cele mai multe ori, dau dovadă doar de neseriozitate.

Cu mulți ani în urmă am publicat un “rechizitoriu “ în care criticam ziariștii –comentatori care în articolele lor își “vărsau” tot năduful  asupra bieților scriitori eliberați din închisorile comuniste, apoi forțați de ofițerii de securitate,( adevărații criminali), să colaboreze cu aceștia. Iată ce scrie un astfel de “commentator” despre cei care au trecut prin iadul închisorilor regimului criminal-comunist:
“Recrutarea deținuților-scriitori
După 1964 (când sunt eliberaţi majoritatea deţinuţilor politici) încep să fie „recuperaţi” foştii deţinuţi-scriitori: Ion Caraion (turnător dovedit!). Al. Paleologu (turnător autodenunţat!), Nicolae Balotă (turnător dovedit!), St. Aug. Doinaş (turnător dovedit!), C. Noica (ale cărei teoretizări despre rostirea românească a fiinţei se potriveau de minune cu politica naţionalistă a lui Ceauşescu), Edgar Papu (autorul teoriei naţionaliste a protocronismului) etc.
Asta spune mult despre caracterul sau lipsa de caracter a scriitorului/intelectualului român. Iar dacă facem o comparaţie cu alte ţări comuniste, unde a existat o opoziţie reală la comunism din partea scriitorimii (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, URSS) putem trage nişte concluzii nu prea măgulitoare şi despre ADN-ul românesc. Şi e semnificativ că singurul scriitor român care s-a opus cu adevărat comunismului, Paul Goma, este privit până şi astăzi ca un paria de către distinsa noastră beaslă scriitoricească”, scrie Octavian Soviany.”

Întradevăr, Paul Goma a fost singurul dizident de la noi. Toți ceilalți au avut sprijinul rudelor de la Moscova, Paris, Europa Liberă etc. Însă de ce acest comentator nu îi întreabă pe ofițerii de securitate, care sunt adevărații criminali, de ce au recrutat pe acești oropsiți ai soartei care au trecut prin iadul comunist?

Această întrebare o pun tuturor jurnaliștilor care au publicat articole despre deținuți politici care sub presiunea organelor de represiune au dat declarații de colaborare cu odioasa instituție criminală? De ce nu s-au dus la foștii ofițeri de securitate torționari (care au acum pensii foarte mari ca răsplată a crimelor făcute față de neamul românesc ) să-i întrebe de ce au forțat prin diferite metode să dea declarații de colaborare cei care au supraviețuit lagărelor de exterminare?

Însă așa cum sunt imorale unele din partidele noastre, ca răsplată, (fiindcă au donat sume mari de bani partidelor și probabil președinților acestora) au fost puși pe liste, pe locuri eligibile, și poporul incult, din punct de vedere politic, i-au votat. Criminalilor securiști, vorba proverbului,”usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase!“ Dar conștiința? Ăștia nu au așa ceva! Spunea tată-l meu. Iar jurnaliștii nu se simt cu musca pe căciulă? Noi o vedem de departe.