Ioan Vasiu: La începutul dialogului nostru, te rog să-ți amintești când și unde ai debutat, ca jurnalist?
Ion  Machidon:  –  Dragă prietene Ioan Vasiu, întrebarea dumitale mă copleșește… Cum să nu-mi amintesc?… Parcă ieri s-a întâmplat… Un bun prieten de-al meu, poetul GiordachMaian, Dumnezeu să-l odihnească în pace, după ce îmi citise câteva articole în fază de dactilografiere pentru sertarul  meu,  probabil  că  i-au plăcut și mi-a recomandat să merg cu ele la un prieten de-al lui de la revista „Agricultura socialistă” coordonată la vremea  aceea de unul, domnul Voiculescu… Scriam despre țărani… Despre sat, nu despre satul de azi care nu mai este… Așa aveam să debutez în luna mai 1986 cu articolul „Un adevăr numit demnitate”, recidivând, cu fleșuri gazetărești în ziarul „Scânteia tineretului” la rubricile realizate de Sorin Preda, Dragomir Magdin și Mircea Florin Șandru.

I.V.:  –  Dar, ca scriitor, unde și când ai debutat?
I.M: – Primele stihuri, mi-au apărut în urmă cu 50 de ani, în februarie 1974, în revista „Ateneu”, la „Poșta paginii” realizată de poetul Ovidiu Genaru,  care mi-a publicat poemele:  „La  poarta vecinului bat” și „Noapte de toamnă”.  Debutul propriu-zis a avut loc în luna iunie 1975 tot în revista „Ateneu” prezentat de regretatul scriitor George Bălăiță care mi-a publicat un grupaj de 5 poezii, cu următoarea prezentare: „Ion Machidon este un poet țăran cu nume de împărat. Scrie de mult. Apare prima oară tipărit acum. Un vers greoi dar încărcat de suflet.  Fire  închisă, el îngrădește poezia  ca  pe  un  arbore pe un deal în lumină. Poezia este chiar felul lui de a fi” (G. B.)

I.V.: – Conduci  revista AMURG SENTIMENTAL de mulți ani. Detaliază puțin acest capitol al activității tale.
I.M: – Această  instituție de cultură AMURG SENTIMENTAL este opera mea. Eu am fondat-o  în anul 1995, luna martie… Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când a luat ființă și împrumută titlul unui volum de poezii de dragoste  de-al meu, apărut în 1992, intitulat „Amurg sentimental”… Este pentru mine sufletul meu. Viața mea… Credința într-o literatură de calitate scrisă în spiritul Neamului Românesc. Amurg Sentimental este o instituție de cultură apolitică și nu aparține vreunui partid  politic  sau  vreunei instituții, indiferent de forma de proprietate, de stat sau privată. Am fondat-o în anul 1995 și are în componența sa: editură cu un număr de 1300 de titluri de carte tipărite până în prezent, printre care numărându-se și cartea dumneavoastră „Să cunoaștem animalele pădurii”,  carte de colorat cu poezii, editura Amurg sentimental, 2013,  ISBN 978-973-678-642-6; 821-135.1-93-1. pag. 24. Versuri: Ioan Vasiu. Desene: Ionuț Vasiu. Coperta: Cătălin Moș, în colaborare cu  Cătălin Moș,  Ionuț Vasiu, revistă lunară, care în luna mai urmează să apară  cu nr. 349, cenaclu numărând 725 de ședințe până în prezent , concurs de creație literară „Vara visurilor mele”  care în anul acesta a ajuns la ediția a XXII-a… În cadrul instituției de cultură „Amurg sentimental”  am  fondat  „Tribuna  scriitorilor  fără prejudecăți” (Martie 2015 – Februarie 2016). „Tribuna scriitorilor fără prejudecăți”: (27august – 8 iulie 2017), stagiunea a II-a, cu ședințele de lucru la  Casa memorială „Agatha și George Bacovia”, unde au citit peste 40 de tineri poeți. Tot în cadrul Amurgului sentimental am înființat periodicele „Biblioteca sentimentelor literare”, „Suplimentul bibliotecii sentimentelor literare”, iar recent „Poetul, glasul cetății”… Din  momentul  când  s-a  anunțat  înființarea Amurgului sentimental, ca instituție de cultură privată, ni s-au alăturat  scriitori  consacrați  în peisajul literaturii naționale. Aș aminti doar pe câțiva dintre ei: prof.univ. Ion Dodu Bălan, Leonida Lari, Florin Costinescu, Ion Horea,  Ion Țugui, Petre Ghelmez, prof. univ. Valeriu Filimon, Nicolae Rotaru, Valeriu Bârgău, Valeriu Gorunescu, azi cu toții plecați la Domnul, și nu în ultimul rând, poetul Radu Cârneci, care în 20 mai 2002, avea să-mi confere titlul de Protector al naturii: „Fundația Națională „IZVOARE”  pentru Protecția Naturii și Artelor în România, îi conferă  titlul  de  Protector al naturii și Artelor, pentru remarcabila strădanie  privind păstrarea și înnoirea tradițiilor culturale naționale. Director Radu Cârneci”. Între timp, Amurg sentimental a devenit o mișcare literară națională.

I.V: – Câte cărți ai reușit să publici și care dintre ele îți sunt mai aproape de inimă?
I.M.: – Nu le-am numărat, dar cred că numărul lor trece cu mult peste 50 de titluri, însumând  cred  peste  20.000 de pagini de carte. Care-mi sunt dragi?… Toate, altminteri nu le-aș fi scris… Păstrând cutuma interviului, romanul „Călit la focul durerii” (2020), în trei volume, circa 1500  de  pagini  îmi  este cel mai drag, deoarece mă regăsesc în conținutul  lui  cu  satul  copilăriei  mele, alături de sătenii mei,  din Satul-Nou, din Urecheștii-Bacăului, unde am văzut lumina zilei într-o zi de  1 martie 1951.

I.V.: – Enumeră te rog cele mai importante premii care ți-au fost acordate în decursul anilor?
I.M.: – În cei 50 de ani de activitate literară asiduă de  la debutul meu în literatură, am primit numeroase premii, fiecare premiu având un rol esențial  la  formarea  mea  ca  scriitor, dintre  ele  amintesc  câteva:
– Premiul Consiliului județean al sindicatelor Alba, la Festivalul „Lucian Blaga”, mai 1983. Comisia de  organizare: indescifrabil. Juriul: Aurel Dragoș Munteanu, Nicolae Prelipceanu, Ion Mircea, V.Copilu-Cheatră, Ion  Mărgineanu, Maria Lucia Munteanu, Ovidiu Iacob și Gheorghe  Maniu. Președinte: Ion Horea.
(Eveniment  consemnat de revista „România literară” , pag. 2, 12 mai 1983).
– Premiul revistei „Ateneu” la cea de a XV-a ediție a Concursului  național de poezie „Nicolae Labiș”. Juriul: Sergiu Adam, Andi Andrieș, Ion Beldeanu, Dumitru Chirilă, George Damian, Anghel Dumbrăveanu, Ion Gheorghe, Ion Horea, Mihail Iordache, Marcel Mureșanu,  Nicolae Prelipceanu, Corneliu Sturzu, Nicolae Turtureanu, Ion }ugui,  Laurențiu Ulici, Mihai Ungheanu, Lucian Valea, Romulus Vulpescu. Președinte: Laurențiu Fulga. Suceava, octombrie,  1983.
(Eveniment  consemnat  de  revista „România literară”, pag. 2, din 13 oct. 1983).
-Premiul revistei „Caiete botoșănene” la Festivalul de poezie „George Coșbuc”,  organizat de Consiliul județean al sindicatelor Bistrița-Năsăud, 12 oct. 1984. Președintele juriului: Lucian Valea.
–Premiul Ziarului „Cronica Sătmăreană”, la Concursul interjudețean de creație literară „Afirmarea”, Satu Mare, 2 iunie 1985. Juriul: Vasile Sălăjan, Nicolae Ciobanu, Nicolae Prelipceanu, Constantin Georgescu, Denisa Comănescu, Dorin Sălăjan, Grigore Scarlat, Ion Vădan, Radu  Ulmeanu, Daniel Corbu. Președinte: Gheorghe Pituț.
(Eveniment  consemnat  de  revista „Luceafărul” , 22 iunie 1985).
– Premiul  Asociației Scriitorilor Iași pentru poezie la concursul „Porni Luceafărul”, Botoșani, 16 iunie 1985. Președintele juriului: Constantin Ciopraga. Secretar al Asociației: Andi Andrieș.
(Eveniment consemnat de revista „România literară” , 20 iunie 1985).
-În 2011 premiul „George Ivașcu” la Criticăși istorie  literară oferit de revista Porto-Franco, Galați.
(Eveniment  consemnat  de  revista „Porto-Franco”,  2011. 

I.V.: – Care sunt Uniunile și Asociațiile din care faci parte?
I.M.: – Fac parte din Uniunii Scriitorilor din România. Din 1992 și până în 1995 am fost membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, după care din motive personale am demisionat. La sfatul scriitorului George Coandă, am revenit din luna mai, 2011. Din ianuarie 2017 am  demisionat pentru a doua oară din calitatea de  membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, din motive personale și am revenit  din  ianuarie  2018  la insistențele regretatului președinte,  Doru Dinu Glăvan.   

I.V.: – Amintește care sunt cei mai importanți jurnaliști și scriitori români pe care i-ai cunoscut  personal, în diferite împrejurări.
I.M.: – Aș aminti  aici pe regretatul Sorin Preda, nepotul scriitorului Marin Preda, care  era  și  el  scriitor. L-am  cunoscut  la  Bacău, la  Cenaclul  „G. Bacovia” din Buzău (1978), apoi după ani l-am întâlnit  la „Scânteia tineretului” (1987). De la el am învățat meșteșugul gazetăriei… Era  răbdător  cu  mine… Prin  el  am cunoscut-o pe Areta Șandru care avea să plece la ceruri de tânără… La amândoi  le  port  recunoștința mea pentru strădania lor de a-mi fi insuflat dragostea lor pentru acest gen de scriere care necesită multă muncă de teren și o chemare aparte… În perioada juneții mele literare, am cunoscut mulți scriitori ai momentului… Cu  unii am fost prieteni, precum: George Chirilă, Alexandru Văduva, Ion Văduva Poenaru, Petru Marinescu, Valeriu Gorunescu, ș.a. Toți scriitorii pe care i-am  cunoscut, în egală măsură, au avut un rol determinat în formarea mea  ca scriitor  și  am  scris  despre  ei  în  cartea  mea, „Scriitori pe care i-am cunoscut”, polemici  și  controverse, 2016, ce numără  la  400 de pagini… Dintre ei  făcând parte și vulcanicul patriot Corneliu Vadim Tudor  și  Eugen  Barbu, despre care în cartea cu pricina am scris: „Corneliu Vadim Tudor, pot spune, împreună cu maestrul Eugen Barbu, scriitorul  cu  suflet  de borangic și condei de lună nouă – sunt două legende frumoase de care nu mă voi dezice vreodată. Pentru că, se știe, aveau har în a cântări talentul literar al unui tânăr, iar prin revista „Săptămâna” – publicându-mi din creații – visul meu de poet era ca și împlinit”.

I.V.: – Se mai poate spune astăzi că presa este a patra putere în stat?
I.M: – În opinia mea, de mult timp, presa nu mai este a patra putere în stat… De fapt nici nu a fost vreodată… Teoretic, da!  Practic, nu!  Pentru că puțini dintre gazetarii noștri lucrează cu talentul gazetarului în sânge… Politica  scrisului  gazetarului  se  face  după  politica  interesului  personal, și  nu  după  gustul  cititorului  consumator  de  scrieri  gazetărești.

I.V.: – Poate  să ducă presa online, care a luat amploare în ultimii ani, la dispariția  presei  tipărite ?
I.M.: – Eu sunt  omul  faptelor  de moment… Mi-e groază să anticipez  ce va fi în viitor… Deocamdată, cum decurg lucrurile în ambele cazuri,  observăm că ele se completează una pe alta, altfel nu se explică faptul că anual se tipăresc milioane de cărți, reviste, ziare  și alte publicații… În concluzie, cu optimismul care mă caracterizează, presa tipărită  nu  va  dispare  niciodată.  

I.V.: – Ce proiecte ai pentru viitorul apropiat sau mai îndepărtat?
I.M.: – Am câteva proiecte literare despre care nu-mi place să vorbesc  până ce nu le am într-o formă sau alta gata… Consider că e  tardiv să vorbesc despre ele în spațiul acestui interviu… Totuși, domnule Ioan Vasiu, pentru cititorii dumneavoastră, vă spun că de curând am definitivat pentru tipar volumul „În șatra lui nea Laie”, (poeme patriotice scrise pe-o coajă de castană țepoasă), din care, cu permisiunea dumneavoastră, în  încheierea  convorbirii  noastre,  să vă citesc poemul:

              SCAMATORI  CU  OCHI  DE  PAIE  

am zis să nu mă mai cert cu luna
să nu primesc de la români vreo una
că prea am luat-o  dis-de-dimineață cu tutunul
și-mi vine să vorbesc de unul singur ca nebunul

în șatra asta a lui nea Laie-mpinsă parcă
într-o copaie și dată de-a dura-vura
că ne-am pierdut cu toți  măsura, ura, ura,
nu avem lapte, n-avem miere, peste tot e hula

că pe  aici se-ntrece lumea cu alcool și cu semințe
de parcă am fi din pom precum maimuțe
și ne chemăm uniți într-ale legii fără lege
popor nehotărât în două luntre  –

așa e când politica se face făr´ de seamă
dar știm cu toții cum e legea înhățării de moșie
viața are cine să o îndoaie cu ciubuc și ciubăraie
făr´de dat vreo socoteală, deci țin-te hărmălaie

așa spre cum se știe din scrierile vechi
legea este dar nu este se cautăîn van
de vină-i numai Laie, că s-a prins singur în cuie
și-l aud cum plânge amarnic, să-l dau jos de pe tavan

bine zicem că trăim, în șatra lui nenea Laie
chiar de-avem, de n-avem oi de rasă bucălaie
suntem fuduli cu toții până peste poate
scamatori cu ochi de paie,  vorovind doar vorbe goale

în biserici, la morminte, în procese de-adulter,
fără nici o socoteală, cu gândul după ciordeală
orice, numai să fie bani să iasă, ori pământ, vreo rață-două,
și ne credem tot mai mari, cu gândul după ciolan!       

                          Interviu consemnat de Ioan Vasiu/ UZPR