Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Istoria orală sau istoria celor vii

Primit pentru publicare: 21 Oct. 2019
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 21 Oct. 2019
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.

Oricât de multe şi valoroase ar fi documentele  scrise ale istoriei  contemporane, ele rămân incomplete fără mărturiile celor care au trăit faptele şi evenimentele acestei perioade. Istoricii şi sociologii de astăzi au posibilitatea de-a  se confrunta cu o nouă formă de aflarea adevărului, numită ,,istoria orală’’, sau ,,istoria timpului prezent’’.

Secolul XX este atât de dens în evenimente încât, se creează o tensiune între ceea ce se ştie oficial, din documentele scrise şi ceea ce unii martori, încă în viaţă, pot să relateze. Ei, purtătorii istoriei vii, sau a ,,trecutului apropiat’’, pot oricând să infirme discursul oficial şi să spună: ,,Lucrurile nu s-au întâmplat aşa, vă spunem noi, pentru că am fost acolo’’. Se intră deci, în ceea ce se poate numi o epocă a martorilor. Ea nu este oralitatea prin care s-a transmis istoria de-a lungul secolelor, este o metodă legată în mod necesar de istoria contemporană. A apărut ca o necesitate pentru a studia timpul prezent şi istoria prezentă. Pentru România, această istorie înseamnă perioada comunismului, dar nu numai a comunismului, ci a oamenilor care au trăit în comunism, a felului în care acum se poate construi o memorie colectivă a comunismului.

În concepţia unor cercetători ,,istoria orală’’ poate fi văzută ca o sursă de reconstituire a istoriei unui popor fără scriere. Importanţa sa este cu atât mai mare, cu cât pentru anumite spaţii geografice (Africa, America de Nord şi de Sud, Australia, nordul îngheţat al Asiei şi Europei, precum şi Groelanda) în care îşi prelungesc existenţa urmaşi ai unor triburi de indieni, aborigeni, eschimoşi sau de altă origine, reprezintă singura sursă care permite reconsiderarea trecutului istoric al unei populaţii, şi deopotrivă, realizarea unei istorii a acesteia.

Dar istoria orală nu se limitează numai la atât, fiind solicitată să pună în valoare mărturiile oamenilor încă în viaţă ca sursă a istoriei recente. În prezent există un număr relativ important de persoane care au trăit experienţa dramatică a celui de-al doilea război mondial ori au trecut prin groaznicele suferinţe ale holocaustului. Dacă ne referim la societatea românească, un imens şi unic material documentar îl oferă în prezent miile de oameni care au trecut prin calvarul regimului totalitar al comunismului.

În tematica acestei istorii pot fi cuprinse şi alte aspecte ca: efectele phihosociale ale naţionalizărilor succesive, ale schimbării, în general, a regimului proprietăţii în România, pot fi colectate informaţii despre sistemul represiv, despre apariţia, evoluţia şi condiţia umană a unui grup social distinct şi specific totalitarismului comunist – ,,deţinuţii politici’’, despre trăirile complexe ale componenţilor grupurilor de partizani anticomunişti, despre mişcarea de rezistenţă anticomunistă şi anticeauşistă, despre colectivizarea agriculturii, etc.

Tot prin această formă a istoriei pot fi aduse multe argumente despre genocidul practicat de regimul sovietic împotriva românilor basarabeni şi bucovineni, viaţa familiilor de germani din România în urma deportărilor în Rusia, emigrările în Occident în ultima jumătate de veac, comunităţile româneşti din străinătate şi nu în ultimul rând aspectul religios din România. Argumentele martorilor care au trăit aceste evenimente acoperă un spaţiu mult mai larg al adevărului istoric faţă de documentele scrise.

Cercetători şi universitari francezi, italieni, germani, olandezi, unguri, polonezi, etc, manifestă deschidere pentru studiul istoriei orale. În SUA şi Canada, unde istoria socială are tradiţii, investigaţiile orale au condus nu numai la crearea unor instituţii, ci şi a unor şcoli cu rezultate remarcabile în recuperări de informaţii de acest fel.

Exemplul acestor instituţii l-au luat şi cercetătorii români după revoluţia din decembrie 1989. Astfel s-a creat Institutul Român de Istorie Recentă, iar la universităţile din Cluj, Iaşi şi Timişoara, studiul istoriei orale a devenit o tradiţie. Proiectul s-a născut din dorinţa de a nu lăsa să se piardă acea istorie care se află întipărită în memoria celor ce au trăit-o din perioada celui de-al doilea război mondial şi până astăzi.

Centrul acestei activităţi îl reprezintă Universitatea ,,Babeş-Bolyai’’ din Cluj-Napoca unde profesorii universitari Pompiliu Teodor şi Doru Radosav au avut iniţiativa înfiinţării  în 1997 a unui asemenea institut de istorie orală. Acesta şi-a propus obiective ambiţioase care presupun receptarea şi valorificarea unei părţi a memoriei recente, exclusă din mărturiile scrise. Deci, cercetările de istorie orală au în atenţie acea parte din istoria contemporană care oferă posibilitatea intervievării martorilor oculari sau a urmaşilor lor.

În această acţiune sunt cuprinşi profesori, istorici, studenţi, oameni pasionaţi de istorie, masteranzi şi doctoranzi care desfăşoară activităţi de cercetare pe teren, iau interviuri audio şi video cu martori din toate zonele

Printre numeroasele teme abordate de Institutul de Istorie Orală din Cluj se numără şi mişcarea de rezistenţă anticomunistă.Astfel au fost puse în evidenţă grupurile de rezistenţă din Munţii Rodnei – ,,Garda Albă’’, apoi cele din Munţii Apuseni – ,,Teodor Şuşman’’, ,,Capota-Dejeu’’, ,,Cruce şi spadă’’, în Munţii Banatului – ,,Colonel Uţă’’, ,,Spiru Blănaru’’, ,,Maior Domăşneanu’’, cele din Maramureş – ,,Gligor Cantemir’’, ,,Ioan Bogdan, Miluţ, Paşcu’’, cele din Munţii Făgăraş – ,,Arsenescu şi Arnăuţoiu’’, ,,Vatamaniuc’’ din Bucovina , ,,Paragină’’ din Munţii Vrancei şi altele.

Arealul enorm bătut de cercetători în căutarea martorilor oculari şi intervievarea lor a necesitat multă muncă, răbdare şi spirit de dăruire. Dovadă sunt sutele de casete audio şi video existente în arhiva acestui institut cu mărturii de-a dreptul zguduitoare a unor martori sau foşti luptători în munţi care au supravieţuit terorii la care au fost supuşi în închisorile de exterminare comuniste.

Pentru judeţul Bistriţa-Năsăud este relevantă acţiunea de cercetare a modului cum au fost ucişi membrii grupului de rezistenţă ,,Garda Albă’’, Leonida Bodiu, Dumitru Toader şi Ioan Burdeţ, de pe Valea Someşului, îngropaţi pe Dealul Crucii, la marginea hotarului dintre Nepos şi Rebra. Timp de 60 de ani martorii oculari nu şi-au putut spune cuvântul. Mărturiile lor sunt astăzi documente care scot la lumină multe lucruri necunoscute până acum. Dar acest caz ,nu este singurul în judeţ.Pe agenda de lucru a acestui institut se află şi alte teme care prezintă un viu interes: Gulagul românesc, Fenomenul Piteşti, Colectivizarea agriculturii, Demolările din timpul regimului comunist, Desidenţi şi oponenţi ai regimului Ceauşescu, Exilul românesc, Familia în comunism, etc.

Aşadar, Istoria orală este un nou tip de cercetare în domeniul istoriografiei. Această ,,şcoală a memoriei’’ trebuie să-şi găsească un spaţiu tot mai larg de manifestare pentru aflarea adevărului istoric.