În ultima vreme îl recitesc cu multă plăcere pe Nicolae Iorga, pe care-l consider unul dintre cei mai mari istorici români din toate timpurile. Marele savant, care știa 11 limbi străine, spunea că ”un popor fără istorie este ca un copil fără părinți”. Ceea ce se întâmplă în ultimii circa 20 de ani, de la apariția celebrelor manuale alternative de istorie, asistăm de fapt la o ocultare a istoriei românilor în școala românească și în societate în general. Noul val ideologic accentuat în țara noastră, mai ales după 2007, cu denumirea ”cancel culture” sau ”woke” produce o ștergere nefirească a memoriei istorice a poporului nostru și mai ales a tineretului. În învățământul preuniversitar, istoria românilor a devenit o ”cenușăreasă” în rândul disciplinelor predate. S-a ajuns să se facă câte o oră de istorie în clasa a VIII-a și în clasa a XII-a, dar din manuale tot mai subțiri din punct de vedere al pedagogiei și obiectivității științifice istoriografice, fără nicio educație națională. Acest trend de anulare a memoriei istorice românești face ca tinerele generații să nu-și mai cunoască trecutul, nu numai istoric, dar și cel cultural sau literar, fapt cu consecințe grave pentru viitorul națiunii noastre, care se transformă într-o populație. Romancierul Cinghiz Aitmatov vorbea de crearea ”omului mancurt”, fără memorie, în perioada URSS. Fără memorie istorică, un popor nu are mândrie, rădăcini și nici demnitate și devine o populație controlată, de obicei de către popoarele sau statele mai puternice. Deci atentatul la memoria istorică a tinerelor generații de români nu se încadrează nu numai într-o teză globalistă și nivelatoare din punct de vedere cultural, ci și într-o acțiune intenționată de anulare a identității și tradiției noastre. Un poet contemporan spunea dramatic că devenim ”copaci pe roți”. Fără rădăcini, un popor dispare în timp. Asta se urmărește prin anularea orelor de istoria românilor din școală? Să devenim frunze în vântul istoriei? Se pare că da.

Scoaterea istoriei românilor din sistemul de învățământ este un atentat la identitatea și siguranța națională, care nu este sancționat de niciun organism al statului român, oficial sau secret. Prin noua lege a educației învățământului preuniversitar (cu nr. 198) asistăm pur și simplu la ignorarea istoriei românilor ca materie de bază și fundamentală pentru școala noastră. Apar materii noi de istorie a minorităților, dar acestea se puteau foarte bine preda în capitole speciale și exhaustive în manualele de istoria universală, care sunt în programa școlară. Ignorarea istoriei românilor în învățământ, dar și în societatea noastră continuă cu obstinație și cu un scop care devine previzibil: ștergerea identității și a memoriei istorice a poporului nostru. Abia în 2025 avem o promisiune guvernamentală că istoria comunismului, regimul care a început inițial politica ideologică de ștergere a identității și culturii române, se va include în programa școlară printr-o ordonanță de urgență de modificare a legii învățământului preuniversitar. De ce așa târziu și nu o dată cu recenta ordonanță, de mai zilele trecute, care a introdus o disciplină legată de istorie în curicula școlară?

Din punct de vedere al memoriei istorice asistăm și la un atentat de obnubilare morală a istoriografiei românești. A devenit o modă, în ultimii 20 de ani, ca de problemele istoriei românilor să nu se ocupe, cum e firesc: istoricii, institutele și centrele de cercetare istorică, academia, universitățile și alte instituții de specialitate, ci, mai ales, instituții ale statului care nu au legătură cu documentarea istorică: guvernul, ministerele, partidele politice sau ambasadele străine. Istoria românilor trebuie, în primul rând, cercetată și promovată prin studii academice și de popularizare de către istorici, cum e firesc, și bineînțeles de scriitori sau oameni de cultură pasionați de trecut. S-a ajuns ca prin legi și arbitrariu politic sau exces normativ să se impună deturnarea adevărului istoric și a cercetării profesioniste și științifice a trecutului. Istoricii independenți, care-și urmează vocația profesională au devenit un pericol public pentru societatea contemporană, tot mai departe de interesul aflării adevărului istoric în urma scormonirii cu acribie a documentelor și izvoarelor istorice. Culmea este că s-a ajuns să se semneze protocoale sau înțelegeri dintre guverne, partide sau ambasade străine despre cum trebuie să se cerceteze și să scrie de istoricii români cărțile de istorie despre trecutul nostru milenar. Trăim vremuri dramatice în care adevărul istoric este obturat de la cercetarea obiectivă. Spre ce fel de societate ne îndreptăm, în care istoricul nu mai trebuie să asculte de conștiința sa și de concluziile sau analizele științifice în urma cercetării documentate a izvoarelor, ci doar de paragrafe de legi că așa dorește guvernul, un partid politic sau o ambasadă străină.

Se pare că din punct de vedere istoriografic ne întoarcem la perioada erei fanariote, când istoria românilor dispăruse din școala și conștiința societății, fiind înlocuită atunci cu greaca în Țările Române. Întotdeauna m-a emoționat fragmentul din scrisoarea lui Ion Ghica trimisă lui Vasile Alecsandri la Londra în 1886, în care amintește de copilăria de elev a lui Nicolae Bălcescu. Viitorul istoric de la Școala Sf. Sava, la sfârșitul anilor 1820, este bătut de o matahală, numită Șotea, care fura mâncarea elevilor când veneau acasă. Ion Ghica intervine și-l salvează din ghearele bătăușului pe Nicolae Bălcescu, care se repede cu lacrimi în ochi să-și ia filele rupte din caiet: ”Dar ce m-a mirat mai mult a fost să văz pe unele pagini scris cu litere majuscule fraze ca acestea: Petru Maior spune…, Fotino zice…Din Constantin Căpitanul“ „După logof. Radu Greceanu. Aceasta m-a mirat cu atât mai mult că p-atunci nu se pomenea în şcolile noastre de istorie națională. D-abia de câteva luni Florian Aaron începuse un curs elementar de istorie generală, în care vorbea despre asirieni şi egipteni; nu ajunsese nici la greci, nici la romani” scria Ion Ghica în amintiri. Am sentimentul că din punct de vedere istoriografic românii par că se întorc, sub altă formă, la vremurile când se preda doar istoria altor popoare și nimeni nu învăța nimic despre istoria românilor. Se va mai naște din nou azi un Nicolae Bălcescu, ca să repună din nou în prim plan învățarea istoriei românilor în școală și în societate? Cei care sunt inspirați de muza Clio știu bine că adevărul istoric științific nu poate fi sancționat de legi și acte administrative. Libertatea de conștiință a istoricilor este agresată la propriu de legi. Pentru mine ca istoric un lucru este foarte clar: istoria românilor nu se negociază. Punct.

Ionuț Țene