Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Justin DUMITRU: juliet rose

     

    juliet rose

     

    se ridică din pat ca o felină

    îmi pune cearşaful peste umărul gol

    mă sărută pe frunte şi îmi tremură

    pleoapele. o privesc cu ochii întredeschişi.

    se îmbracă repede – hainele ei cu miros

    de vanilie, hainele ei cu iz urban de motoare

    şi tutun. şi-a uitat ceasul pe noptieră, se

    întoarce mai mult ţopăind. ochii ei galeşi

    se lasă greoi peste faţa mea în penumbră.

    se apleacă şi îmi miroase părul,

    bărbia ei lipită de fruntea mea.

    îmi ţin respiraţia şi las capul în lateral.

    inima îmi bate tot mai încet, faţa tot mai lividă.

    singurul sunet din cameră e al ei, inima ca o tobă

    bongo, stomacul mârâie înfundat, respiraţia ca un

    mistral ritmic. nu mai vreau singurătate, nu, nu

    mai vreau nici măcar să beau o cafea uitându-mă

    pe pereţi. şi citind titlurile alea de plumb

    ale ziarelor – ororile care-ţi sărăcesc şi îţi îmbolnăvesc

    imaginaţia pură.

    aleargă repede prin bucătărie, de la cafetieră la

    frigider, îmi pune pe o tavă clătitele, cafeaua şi

    ziarul. e tot mai infernal dangătul cheilor ei prinse

    de geantă. mă ridic din pat brusc. închid uşa şi o

    blochez cu pantofarul. iese speriată din bucătărie,

    lasă tava pe măsuţa de sticlă.

    ,,te-ai trezit?”

    ,, am visat o profeţie scumpo, mă tem că nu poţi pleca.”

    ,,chiar aşa? şi ce ai vrea să fac? am un program de

    respectat, am mult de lucru, ne vedem la masa de prânz.”

    se uita încă înmărmurită la corpul care bloca uşa.

    ,,vorbeşti serios?” m-a întrebat

    ,,dupa cum vezi. vreau să neglijezi timpul, între noi e

    o miză de perfecţiune. ignoră măcar o zi

    plânsul muzical de afară”

    ,,prea bine.” şi-a lăsat geanta, s-a dezbrăcat încet până

    a rămas în lenjeria dantelată neagră.

    am urmat-o pas cu pas, am ţinut în braţe un trandafir

    înflorit şi am uitat fiecare gest strategic, nici un

    don juan, nici un casanova, nici un cary grant,

    nici un dicaprio. i-am simţit corpul ca pe o incantaţie

    străveche care-mi chema din cochilie curajul de a iubi.

    am aburit ferestrele, oglinda, televizorul şi am scris cu

    degetele ,,sunt lângă tine” şi ,,iubirea e o lecţie târzie”,

    iar în jurul acestor scurte mesaje am desenat puerili

    inimioare mari şi mici.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5