La Iași, Prima Academie de Vară a Patrimoniului
Mâine la Iași (5 august a.c.), pentru prima dată, va avea loc deschiderea Academiei de Vară ,,Patrimoniu, Politici Culturale și Mentalități în Romănia Postcomunistă”, o inițiativă materializată de Institutul Național al Patrimoniului în parteneriat cu Facultatea de Filozofie și Științe Social Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Dup cum am aflat de la coordonatorul Programului, Ioana MOVILĂ, Acțiunea vizează o aprofundare a politicilor culturale și impactul acestora, de-a lungul anilor, asupra patrimoniului cultural, în special, asupra formării mentalităților, a memoriei colective și a discursului din spațiul public după 1989.
Participanții, timp de 7 zile (4-11 august), vor beneficia de cel mai complex program cultural, în care ponderea activităților o vor constitui cele paisprezece prelegeri și două workshop-uri .
Prelegeri:
1.Acţiuni profesionale şi de voluntariat ale fundaţiei Pro Patrimoniu – Salvarea Patrimoniului. Invitaţi: Arh. Serban STURDZA, Vicepreşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Arh. Sergiu POPA, Arh. Victor CARP .
2. Memoria ca patrimoniu: cum, unde şi de ce a dispărut comunismul?
Invitat: Dr. Andrei MURARU, Preşedinte Executiv al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
3. Patrimoniu postistoric? Invitat: Sorin ANTOHI
4. Ctitori şi ctitorii în Iaşi şi împrejurimi (sec. XV- XVIII). Invitat: Prof. Univ. Dr. Petronel ZAHARIUC, Decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi.
5. România în contextul aderării la convenţia Patrimoniului Mondial. Invitat: Arh. Iosef KOVACS, Cercetător, Institutul Naţional al Patrimoniului.
6. Politica culturală ca politică publică. Invitat: Prof. Univ. Dr. George POEDE, Prodecan al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Socio-Politice, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi.
7. România după postcomunism: „trecutul utilizabil” si noua cultură politică democratică. Invitat: Lector Univ. dr.Lucian DÎRDALĂ, Preşedintele Senatului, Facultatea de Drept,Universitatea Mihail Kogălniceanu, Iaşi
8. Clădiri publice de patrimoniu: între conservare si accesibilitate. Invitat: Conf. Univ. Dr. Contiu SOITU.
9.Memoria Holocaustului pe spaţiul public: memoria rea, memoria bună. Invitat: Prof. Univ.Dr. Alexandru FLORIAN, Director General al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
10. Mentalitate si infrastructură culturală. Invitat: Vasile ERNU.
11. Muzeul Literaturii Române din Iaşi,mentalităţi în tranziţie. Invitat: Conf. Univ. Dr. Dan LUNGU, Catedra de Sociologie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi. Director al Muzeului Literaturii Române, Iaşi.
12. Trei momente ale politicii agresive faţă de patrimoniu în perioada postbelică. Invitat: Dr. Liviu ANTONESEI, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Alexandru Ioan Cuza.
13. Mecanismul media. Fabrica de ştiri şi opinii. Invitat: Ovidiu MIHĂIUC, Secretar stiinţific, Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului.
14. Dezbaterea privind restauraţia monarhică în România postcomunistă : discurs, evoluţii, consecinţe. Invitat: Dr. Alexandru MURARU, Director General, Institutul National al Patrimoniului
Workshop-uri
1. Ce se întâmplă atunci când proprietatea individuală este patrimoniu universal? Invitat: Dr. Diana MĂRGĂRIT, Asistent Universitar, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi.
2.Discursul public în România postcomunistă.Invitat: Dr. Arthur SUCIU, Consilier, Institutul National al Patrimoniului.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania