Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

La nostra Marina

Din Basarabia, „acest cuvânt cu patru de „a”, ca o biserică ce are patru turle” (Ion Ungureanu), primim poezie scrisă de la o foarte tânără poetă: Marina Stanciu.

Trimisă tocmai în aceste zile, când încă se mai aplică metode de intimidare şi teroare pentru orice tentativă de exprimare liberă, demonstrează faptul că nimic nu e întâmplător. Poeta e conştientă că o poezie este un fulg din aripa unui înger şi că, reprezentând supremul act al libertăţii, e singura metodă, deocamdată, prin care poate ieşi din „colivia” ce i-a fost impusă („Acum pe mine m-au închis în colivie”).

Vocabularul ales (fantomă, dor, gânduri, buze dulci, înger, somnul dulce, luna etc.) şi ritmul o apropie de lirica eminesciană, ceea ce nu e chiar atât de rău.

Georgică Manole

Despre mine

Sînt Marina Stanciu, născută la  12 decembrie 1990, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Pan Halippa” (Edineţ-Basarabia). Aşa, cred că ar trebui să înceapă o prezentare, de tipul celor ce se promovează în diferite documente oficiale, însă aceaste cuvinte nu spun aproape nimic despre mine. Deci, iată-mă adevărata eu: copilă, cum mă socot încă părinţii, iubitoare de viaţă şi de lumea înconjurătoare, pasionată aproape de tot ce a fost cîndva inventat de către omenire, începînd de la şah şi meciurile de fotbal pînă la psihologia omului… Hobby-ul meu preferat este de a găsi noi hobby-uri. În aşa fel, am descoperit că pot cînta puţin, ador dansurile latino şi chiar că pot desena, desigur nu sunt tînărul Picasso, însă merge şi asta, şi principala mea descoperire a fost că pot aranja sentimentele şi idele mele în versuri. Deci, nu mă judecaţi prea serios, căci nu sunt mai mult sau mai puţin decît un om cum sunteţi voi.

FANTOMĂ
Şi îmi apari-nainte, acuma,  iar
Ca o fantomă de mistere plină.
Sper să înţelegi că,  nu e dragostea,

Ceea ce-a fost atîta să rămînă.
Nu vreau să fiu brutală şi poate nemiloasă,
Dar,  cer! … e unica ce ţi-am cerut cîndva.

Nu am regrete, de tine nu-mi mai pasă.
Dispari o dulcea mea fantomă, dispari din viaţa mea!
Eu nu mai vreau, nu te mai vreau aproape!

Fie-n prezent, trecut sau viitor.
Tu eşti durerea! … cu tine nu am parte
De fericire, dragoste ş-amor.

Buzele-ţi dulci, fantoma mea amară,
De-acu-nainte nu mai vreau să le sărut!
Simţirile pentru tine, azi foc şi pară,
Din inimă pe veci să ştii că le-am rupt.

MI-E DOR…
Mă pierd în ale mele gînduri,
Care  repede spre tine mă duc.
Dar, acel dor ce-n inimă-l culc

Găseşte-n jurul meu înalte ziduri.
Dorinţele cărora stăpînă le eram,
Acum pe mine m-au închis în colivie,
Căci luni întregi îl aşteptam să vie,

Pierzînd în viaţa asta tot ce am.
Şi cad… ca-ntr-un abis…  şi mă scufund
În acest dor, ca într-un cer fără de stele,

Dac-aş putea m-aş lepăda de ele,
De acele patimi ce-n suflet le ascund.
Mi-e dor, din ce în ce mai mult de tine!
O, de-aş şti că te-aş  putea vedea,

Cu paşii clipei, numărînd, eu aş pleca.
Să sting cu nepasare dorul din mine.

Plăcerea ce rezultă din durere,
E lacrima din zîmbet aparută,
Neliniştea ce prin tăcere e născută,
Acesta este dorul în iubire.

ÎNGER
Afară plouă, plouă iar,
Monoton bat în geam stropii mici.
Natura parcă ne oferă-n dar
O lume cu framec de licurici.

Dar nimeni nu o vede…
Toţi dorm sau numai stau cu ochii-nchişi.
Doar ea nu doarme, stă de veghe
La capul lui, un înger cu ochi căprui deschişi.
Cu ochi căprui, aripi de nea,
Suflet curat şi de iubire plin.

Îţi vine-a crede că ea e-o stea,
Căzută pe pămînt din cer senin.

Cu  cîtă dragoste-l priveşte, cum doarme neatins,
Cum liniştea plăpîndă în piept i-se aşează,
Cuprins de somnul dulce, el îi zîmbeşte-n vis,
Iar luna, lumina pe faţă i-o revarsă.
În clipa scurtă, de-ndoieli cuprinsă,
Se gîndeşte: oare  cine-i înger dintre noi?

Din bănuieli trezită, de mîna lui atinsă,
Se simte parcă singură – albină fără roi.
Era cîndva rebelă, zbura unde dorea
Şi nu era o colivie care s-o ţie ‘nchisă.
Acum e-nlănţuită, ce sa-ntîmplat cu ea?
Cine tendinţa spre libertate îi stinse?

Un zîmbet din privire, o chemare,
Şi iat-o de mreaja dragostei cuprinsă.
Ce a fost, ce e şi ce să fie cu el oare?
E gîndul ce mereu o tot frămîntă.

Nimic în viaţa asta rost nu are,
Decît ca el de rele să fie păzit…
Iar sufletu-i frămîntă o singură întrebare:

Îngerii iubesc, dar oare pot ei fi iubiţi?
Nu mai importă … chiar lasă…
Întreaga  viaţă despre ea, el să nu ştie.
Ea vrednică-i va fi, chiar dacă lui nu-i pasă,
Căci fără el întreaga lume e pustie!

Iubiţi fiinţele ce sunt mereu aproape!
Ce îngeri păzitori în viaţă sînt.
Iubiţi pe cei ce vă iubesc! …  şi poate
Nu vor mai fi îngeri trişti în cer şi pe pămînt.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5