La o cafea

Și această apă tulbure încet se îneacă

Ridică-ți, femeie umbra iubirii să nu cadă

Nu vezi norii puterii cum vin?

Și luna se uită tristă peste veacuri

Nu mai are bani să-și cumpere amurg

Numai în policandre lumina încet mai bate

Când forța secundei mai rupe timp

Și glasul speranței se uită pe stradă

Așteaptă să primească chiria timpului bătrân

Când puterea speranțe se face lege

Și apa obosește prin rădăcini curgând

Ieri m-a înjurat glasul fântânii că scriu prea multe poeme

Dar forța speranței cu forță se deschide

Lăsând zorii să cânte în fanfara nopții

Și speranța iubirii să îmbrace trup ceresc

Voi să asfaltați drumul speranței spre mine

Lăsați copacii iubirii să crească rodind

Când zorii se trezesc la o cafea cu mine

Îndulcită cu amurg și zâmbet dorit

Vedeți glasul iubirii din muguri să iasă

Veniți și voi în porți de infinit.

Articole asemănătoare