La țară, abia aștept ca soarele să asfințească,
Pentru ca, a doua zi, să îl aștept să se trezească;
Să-l privesc din depărtare, dar să-l simt așa aproape,
Până când, în întuneric, razele o să-și îngroape.
La țară cuprind vântul, ce mă leagănă încetișor,
Mă ia și mă duce în depărtare pe un norișor,
Iar stelele veghează strașnic de pe bolta cerească
Și-aștept ca luna, ca o pătură să mă învelească.
La țară dorm în picioare și visez cu ochii deschiși
Sub copaci de primăvară, cu milioane de flori ninși.
Mă culc de piatră și mă trezesc preschimbată în floare,
Adorm întuneric și mă trezesc un luminos soare.
La țară adorm ca demon și mă trezesc înger din rai
Vegheat de păsări, de râuri, de munți și de întregul plai
Și prind aripi de lumină ce mă îndreaptă către cer,
Și că am să ajung unde nimeni nu a visat eu sper.
La țară alerg cu tălpile goale prin iarba verde
După fluturi, iar fericirea un drept deplin l-aș crede.
Aș crede că lumea-ntreagă, cu toate ale ei e-a mea,
Iar florile, soarele, luna, îmi aduc fericirea.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania