IONEL BEJENARU (n.24 sept.1948, Botoșani – m.7 mai 2013, Iași)

Lame alese de plânsul lumii (carte în pregătire pentru publicare

Românul şi fericirea generală

Pentru mulţi din concetăţenii noştri fericirea înseamnă prinderea orgasmului. Chiar dacă, pe viitor, se preconizează, căci lucrăm în perspectivă, ca nici vacile să nu-l prindă oricum. Planificarea şi organizarea înainte de orice. Corect.

Revenind la tema fericirii umane, şi nu ne îndoim că poate fi atinsă, esenţial este să speri în cauza ei şi a ta, totodată. De aceea, cât trăieşti, cauţi. Cauţi – cu sau fără lumânare – jumătatea care să te întovărăşească pe viaţă, cauţi sponsorul care să te aburce, cauţi norocul care să te facă bogat, cauţi prietenul de care ai nevoie şi care să se cunoască atunci când ai nevoie de el, cauţi … Dar ce nu cauţi?! Iar, tot căutând, nu se poate să nu găseşti. Acolo, la capăt de drum, la capăt de căutare, vei întâlni satisfacţia. Chit că nu o dată îţi spui, aşa ca pentru tine, facă-se voia Celui de Sus.

Fericirea generală nu poate fi obiectul vreunei răpiri, căci răpitorii vizează persoana şi mai puţin fericirea sa. Totodată, fericirea generală nu se vinde, nici nu se cumpără. Alte produse fac obiectul unei atare tranzacţii. Românaşul nostru aspiră la ceva suprem – la intrarea în NATO, în UE şi cine mai ştie unde. În ele vede el atingerea scopului şi fericirii generale. Nepăsător cum îl ştim, nu-l interesează dacă alţi semeni nu-i susţin cauza. El merge orbeşte şi sigur pe drumul său.

Viaţa face ca românul să se mai împiedice sau să dea cu capul într-o grindă. Cea de sus. Departe de a-l felicita pentru fapta sa, îl înţelegem şi bunul Dumnezeu îl iartă. Cu micul amendament, că, dacă-şi sparge sau rupe capul, tot la chirurg ajunge. Întru salvare. O salvare pe care n-o poate executa medicul de familie, oricâtă bunăvoinţă ar avea şi oricât arginţi ar primi. C-aşa-i la noi. Ca-n tenis.

Susţin unii, balşoi teoreticieni, că fericirea generală este o frumoasă amăgire. Nu negăm. Argumentele lor se bazează numai pe ştiinţă. O ştiinţă care face furori şi care oricum este în evident progres.

Dar, ceea ce lipseşte multora, aflaţi în drumul drept al cursei pentru atingerea fericirii generale, este dramul de nebunie. Aici, să facem precizarea, nebunie există din abundenţă, dar nu de toată are nevoie românul, ci de un dram dintr-însa. I-l daţi? Dacă nu, oferiţi-i un şpriţ. Un şpriţ care măcar îl va îmbăta cu ideea fericirii generale. Cea pe care o caută şi şi-o doreşte atât de mult.

(„Jurnalul de Dimineaţă”, 14 octombrie 2002)