Lia RUSE

PRIN ESENŢA TOAMNEI

În aer…, meduze… Toamna sângerează
Călcând peste ele…
Se ştie când vine căci iarba priveşte
Cu ochii de stele.
Se umflă spaţiul în proptelele vântului,
Pâlpâie frunza în ritmul cântului
De îngeri care piaptănă lumina blând,
Când timpul este-arat de fiecare gând.
Ceasu-şi târăşte trena amintirii
Clipă de clipă. Picurând misterul
Poartă un zâmbet trist, în colţul gurii,
Soarele învârtind spre sine cerul.
Curg atâtea ploi, la vadul toamnei, în pământ!
Îmi prind clipita în ochiul norului deschis.
Pe jocul umbrelor cuvântu-i ameţit de vânt
Cumpănind tăcerea-n sufletul de vise nins…
Şi,.. anotimpul veşted cu zile mici, rutunde,
Subţiindu-şi nopţile pân-la transparenţă,
În întâmplări uitate vrea lumea s-o scufunde
Lunecând treptat,  pe timp, spre o altă esenţă.
Toamna descătuşată se face feţe, feţe
Şi,..o durere turbure vine spre mine!
Se clatină lumea, prelung, ca o tristeţe…
Mi-e dor de alte timpuri!.. Mi-e aşa dor de tine!?…