Cu flori, arunc în valurii azurii
mă rog meduzelor să te găsească
cu talpa ta aprinsă, poți să fii
pe un liman, crăiasă în caleașcă…

Aș vrea să fii limanul vieții mele
al nebuniei împărat să fiu
decât să zbori, cometă între stele,
mai bine-n brațe să te știu.

Dar fiecare val m-aduce, aproape de liman
zăresc apoi nisipul ce-ți curge printre sâni
de mii de nopți, sunt strașnic chambelan
la porțile vânate de păgâni.

Vin din adânc, mă fac nisipul cel mai mic
ești rază-n fața mea, ai gura arsă de un crin
iar cu alint îmi spui, vreau totul sau nimic…
când mă cuprinzi, mă arde focul tău Divin.