Ieri… eram liniștit învelit în pace tologit în indiferența altora
Și ce bine îmi era. Așa era și tiparul
Tiparul ce nu dorea schimbări de dicție și prezență personală
Doream ca banalitatea să mă acopere. Să-mi acopere frica
O frică ascunsă de a fi chiar eu
Eu însumi și cu mine laolaltă asemenea unei parade
terminate în care toți vor s-o uite sau poate s-o împrumute
pentru a râde
Îmi văd conștiința ca o umbră ce te urmează
și în întunericul din trecut. Și de acolo te strigă
ca o melodie de folk moale și ambiguă
Aceea strigare ce te trezește din comoditatea altora și…
Și te aruncă în ziua de azi în lumina rece a asperităților umane
în care punctul de a fi se repetă. Și se repetă
în fiecare rază de gândire
Dar, dacă nebunia de a fi e identică se vede la fel
în fiecare zdreanță de speranță ca în concediu
Rolul de paiață, cutezanță și uzanță, lilieci
văzuți de alții în tine. Voi încerca să reneg zborul lor
Dar… lumea se vede color iar eu
parcă aș vrea să zbor
…
Și ce liniștit eram… ieri
25-12-2022