Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Literatura sănătoasă şi cultura autentică

Primit pentru publicare: 27 febr.2015.
Autor: D.M.GAFTONEANU

Publicat: 27 febr.2015.

 Literatura sănătoasă şi cultura autentică

Beneci,GaftoneanuScurt interviu cu d-l Ionel Iacob-Bencei (n. Ionel Iacob18 decembrie 1940, satul Bencecu de Jos, comuna Pişchiajudeţul Timiş), epigramistpoetprozator, pamfletar, publicist, poet dialectal bănăţean, realizator de emisiuni radio în grai bănăţean, preşedintele Cenaclului de Satiră şi Umor ,,Ridendo” Timişoara, membru fondator şi Membru de Onoare al Uniunii Epigramiştilor din România, membru în Uniunea Scriitorilor din România (2009), membru în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova (2008) şi Cetăţean de Onoare al comunei Pişchia (2008).

 

  1. Domnule Ionel Iacob-Bencei, vă rugăm câteva gânduri/rânduri despre domeniile în care Dvs. apreciaţi că aţi excelat de-a lungul anilor ca promotor în prima linie a vieţii culturale.

Stimate domnule Gaftoneanu,

  1. Cinstit vorbind, refuz să cred că am excelat în vreun domeniu, dar ţinând cont de ,,Diplomele de Excelenţă” dobândite de-a lungul ultimelor decenii, se pare că nu le-am primit degeaba. Strict la obiect, am excelat în ceea ce se cheamă ,,activitate literar-artistică de utilitate publică”. Şi asta nu e puţin lucru, dimpotrivă, este o condiţie imperativă la un potenţial candidat la primire în Uniunea Scriitorilor. Sutele de spectacole, recitaluri cu public, emisiuni radio, colaborări TV ca actor amator, prezentator, autor, membru în jurii, etc. m-au propulsat în prima linie a vieţii culturale. Cât priveşte scrierile mele, apreciez că m-am detaşat în epigramă, pamflet, parodie şi poezie dialectală din Banat. Şi totuşi: ,,E unul care cântă mai dulce decât mine?/ Cu-atât mai bine ţării şi lui cu-atât mai bine…”
  2. Sunteţi de acord să aruncaţi o privire sintetică de bilanţ asupra planurilor neîmplinite şi/sau care sunt în curs de conturare în viitorul apropiat?

Illo tempore, m-aş opri la faptul că, independent de voinţa mea, nu m-am putut prezenta la examenul de admitere de la IATC ,,Ion Luca Caragiale” în vara anului 1963, dar nu regret că m-am pregătit cu actori profesionişti şi am abordat literatura de specialitate (,,Munca actorului cu sine însuşi” – Stanislavski), acestea constituind un ATU în activitatea mea artistică şi literară.

Mai aproape de zilele noastre, ar fi frustrarea cotidiană (alături de atâţia români) privind ierarhia valorilor în ţara noastră, fenomen care îmi aminteşte de ,,Sonetul 66” al marelui Will: ,,…Să văd prostia la deştepţi/ Şi strâmbul poruncindu-le la drepţi…”

La aproape 75 de ani, cu proiectele de viitor o lăsăm mai domol, totuşi am în lucru un volum de poezii satirico-umoristice în dialect bănăţean şi, cu bătaie mai lungă – mă gândesc la încă un volum de parodii, primul fiind primit foarte bine de cititori.

Marea mea dragoste diurnă rămâne epigrama, căreia îi rezerv un timp preţios recitind pe clasici, răsfoind revistele de gen, volumele primite de la confraţi, participând la concursuri tematice, membru în jurii, festivaluri, etc; tocmai de aceea, în ultimii ani, semnez: ,,robul lui Dumnezeu şi al epigramei, I.I. BENCEI”.

  1. Cum vedeţi rolul şi locul scriitorului şi literaturii în complexul ansamblu cultural al societăţii moderne de astăzi?

Nu vreau să par cinic, dar ,,simt enorm şi văz monstruos”… Tot la nenea Iancu ajungem!

Rolul şi locul, cel puţin teoretic, au rămas aceleaşi când valoarea este evidentă: promotor cultural, refugiu, ţel, formator de opinii. Din nefericire, în ultimii ani asistăm la un tsunami cultural în care ,,libertatea de expresie” – pentru unii – este sinonimă cu libertatea la mitocanie, iar prin democraţie înţeleg anarhie.

Pe un asemenea soclu/fundament cu materiale inferioare, cu meşteri nepricepuţi (sau detractori) nu se poate clădi o cultură temeinică. Riscul este major: se dărâmă la cel mai mic seism. O societate, oricât de modernă ar fi ea, are nevoie de o cultură solidă, perpetuă, iar aceasta se face în parteneriat: furnizori şi receptori. Aceştia trebuie să aibă ,,gene” sănătoase. Românii le au, dar mai ştiu când şi cum să le folosească?

Închei, întorcându-mă la eterna epigramă: ,,Opţiune neelectorală: /Prefer să ţin o lună post/ Cu apă, că mai mult rămâne,/ Decât la capul unui prost/ Să cânt ,,Deşteaptă-te, române!”/

 

A consemnat D.M. Gaftoneanu, Botoşani, 27.02.2015.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5