Primit pentru publicare: 27 febr.2015.
Autor: D.M.GAFTONEANU
Publicat: 27 febr.2015.
Literatura sănătoasă şi cultura autentică
Scurt interviu cu d-l Ionel Iacob-Bencei (n. Ionel Iacob, 18 decembrie 1940, satul Bencecu de Jos, comuna Pişchia, judeţul Timiş), epigramist, poet, prozator, pamfletar, publicist, poet dialectal bănăţean, realizator de emisiuni radio în grai bănăţean, preşedintele Cenaclului de Satiră şi Umor ,,Ridendo” Timişoara, membru fondator şi Membru de Onoare al Uniunii Epigramiştilor din România, membru în Uniunea Scriitorilor din România (2009), membru în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova (2008) şi Cetăţean de Onoare al comunei Pişchia (2008).
Stimate domnule Gaftoneanu,
Illo tempore, m-aş opri la faptul că, independent de voinţa mea, nu m-am putut prezenta la examenul de admitere de la IATC ,,Ion Luca Caragiale” în vara anului 1963, dar nu regret că m-am pregătit cu actori profesionişti şi am abordat literatura de specialitate (,,Munca actorului cu sine însuşi” – Stanislavski), acestea constituind un ATU în activitatea mea artistică şi literară.
Mai aproape de zilele noastre, ar fi frustrarea cotidiană (alături de atâţia români) privind ierarhia valorilor în ţara noastră, fenomen care îmi aminteşte de ,,Sonetul 66” al marelui Will: ,,…Să văd prostia la deştepţi/ Şi strâmbul poruncindu-le la drepţi…”
La aproape 75 de ani, cu proiectele de viitor o lăsăm mai domol, totuşi am în lucru un volum de poezii satirico-umoristice în dialect bănăţean şi, cu bătaie mai lungă – mă gândesc la încă un volum de parodii, primul fiind primit foarte bine de cititori.
Marea mea dragoste diurnă rămâne epigrama, căreia îi rezerv un timp preţios recitind pe clasici, răsfoind revistele de gen, volumele primite de la confraţi, participând la concursuri tematice, membru în jurii, festivaluri, etc; tocmai de aceea, în ultimii ani, semnez: ,,robul lui Dumnezeu şi al epigramei, I.I. BENCEI”.
Nu vreau să par cinic, dar ,,simt enorm şi văz monstruos”… Tot la nenea Iancu ajungem!
Rolul şi locul, cel puţin teoretic, au rămas aceleaşi când valoarea este evidentă: promotor cultural, refugiu, ţel, formator de opinii. Din nefericire, în ultimii ani asistăm la un tsunami cultural în care ,,libertatea de expresie” – pentru unii – este sinonimă cu libertatea la mitocanie, iar prin democraţie înţeleg anarhie.
Pe un asemenea soclu/fundament cu materiale inferioare, cu meşteri nepricepuţi (sau detractori) nu se poate clădi o cultură temeinică. Riscul este major: se dărâmă la cel mai mic seism. O societate, oricât de modernă ar fi ea, are nevoie de o cultură solidă, perpetuă, iar aceasta se face în parteneriat: furnizori şi receptori. Aceştia trebuie să aibă ,,gene” sănătoase. Românii le au, dar mai ştiu când şi cum să le folosească?
Închei, întorcându-mă la eterna epigramă: ,,Opţiune neelectorală: /Prefer să ţin o lună post/ Cu apă, că mai mult rămâne,/ Decât la capul unui prost/ Să cânt ,,Deşteaptă-te, române!”/
A consemnat D.M. Gaftoneanu, Botoşani, 27.02.2015.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania