În cultura tradițională, solstițiul de vară reprezintă momentul culminant al ciclului solar, ziua în care lumina atinge maxima sa intensitate înainte de a începe, aproape imperceptibil, drumul spre iarnă. Asociat fertilității, recoltei și sărbătorilor comunitare, acest moment a generat de-a lungul timpului numeroase reprezentări artistice și ritualice. În spațiul românesc, Sânzienele sau Drăgaica au transformat solstițiul într-o sărbătoare a luminii, a vegetației și a continuității dintre generații.

În seria de pasteluri realizate recent de artistul harghitean Csomortáni Gál László, lumina solară devine elementul central al compoziției și principalul purtător al memoriei. Artistul nu documentează satul doar în sens etnografic și nu urmărește fidelitatea realistă a peisajului ci caută o reflectare subiectivă a acestora. Casele, bisericile, drumurile și dealurile apar filtrate printr-o lumină aproape supranaturală, care transformă realitatea într-un spațiu al amintirii.

Privite împreună, lucrările construiesc o adevărată cosmologie rurală. Soarele apare ca un nucleu vizual în jurul căruia gravitează întreaga existență a comunității. Uneori este reprezentat frontal, ca un disc incandescent suspendat deasupra satului, alteori se fragmentează în raze și reflexe care invadează arhitectura, vegetația și cerul. Lumina nu mai descrie obiectele, ci pare să le genereze.

Această abordare trimite direct la imaginarul solstițial prezent în cultura populară. În tradiția Sânzienelor, lumina este percepută ca o energie fertilizatoare care leagă cerul de pământ și trecutul de prezent. În pastelurile lui László, această energie nu se manifestă prin ritualuri explicite, ci prin atmosfera care învăluie fiecare scenă. Câmpiile înflorite, siluetele umane, turlele bisericilor și copacii par surprinse într-un moment de maximă intensitate luminoasă, asemenea unei zile de solstițiu în care timpul încetinește și lumea devine pentru o clipă transparentă.

Un element important al seriei este prezența constantă a bisericii. Ea nu apare doar ca reper arhitectural, ci ca axă simbolică între comunitate și cosmos. Razele care coboară asupra turlelor sau care izbucnesc din spatele acestora sugerează continuitatea dintre spiritualitatea populară și ciclurile naturii. În multe dintre lucrări, lumina solară și edificiul religios par să participe la același fenomen, ca și cum memoria locului ar fi păstrată simultan de credință și de natură.

Pastelul, prin materialitatea sa și prin capacitatea de a crea treceri delicate între culoare și lumină, contribuie decisiv la această atmosferă. Suprafețele vibrante și particulele cromatice produc impresia unei imagini aflate între realitate și vis. Privitorul are senzația că asistă nu la reprezentarea unui loc concret, ci la reconstituirea unei amintiri – cu părinți, bunici și locuri ale copilăriei.

Din această perspectivă, seria poate fi interpretată ca o reflecție asupra moștenirii culturale. Nu este vorba despre patrimoniu în sens material, ci despre patrimoniul afectiv transmis prin imagine, poveste și experiență familială. Satul lui László nu este doar un spațiu geografic, ci un teritoriu al memoriei colective, în care fiecare casă, fiecare drum și fiecare câmp poartă urmele generațiilor anterioare.

Lumina devine o metaforă a transmiterii. Ea circulă dintr-o lucrare în alta asemenea unei amintiri care trece de la părinți la copii, de la bunici la nepoți. În loc să fixeze trecutul într-o imagine nostalgică, artistul îl reactivează, oferindu-i o prezență vie. Soarele care domină aceste compoziții nu este doar astrul naturii, ci și simbolul unei continuități culturale care supraviețuiește prin memorie.

În apropierea simbolică cu solstițiul de vară, aceste pasteluri pot fi citite ca imagini ale unui moment de plenitudine. Ele surprind nu doar lumina unei zile, ci lumina unei lumi: lumea satului transilvănean, a familiei, a tradițiilor și a experiențelor transmise între generații. În fața transformărilor contemporane, lucrările lui Ciomortani Gál László apar ca un act de recuperare și conservare prin artă, demonstrând că moștenirea culturală nu se transmite doar prin documente și obiecte, ci și prin imagini capabile să păstreze vie memoria locurilor și a oamenilor care le-au locuit.

Cosmina Marcela OLTEAN
Foto lucrări – arhiva artistului