Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

   Mă doare gândul, domnule Nimeni!

Primit pentru publicare: 13 Nov. 2020
Autor: Vasile LEFTER, Focșani, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul     
Publicat: 14 Nov.  2020
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

        Mă doare gândul, domnule Nimeni! 

Ei bine, dragi iubitori de cuvinte alese, gândul  doare uneori  foarte rău, de-ți vine să urli, să strigi „Hei, oameni buni! ”, asemenea eroului celebru al lui Saroyan.

Când strigi? Când nu mai poți, când creierul fierbe în căutarea unui drum salvator.

Pe mulți ,doamne, îi doare gândul  în acest început de sfârșit al planetei.
Fugeam de război? Eroare! De gloanțe și obuze mai scapi. De virusul ucigaș e mai greu.

Colac peste pupăză, durerea  gândului este potențată și de politicieni, mai flămânzi sau mai puțin flămânzi. Într-o seară  o doamnă avocat a răbufnit și a început să strige la politicienii din platoul unei emisiuni de seară:

-Să mă lăsați în pace cu minciunile voastre. Nu vă mai săturați de Putere. Lăsați-ne să ne trăim viața. Să ne creștem copiii. Să-i dăm la școală. Să alinăm bătrânețea bunicilor.

Politicienii din marile partide au rămas blocați. Li s-au adresat direct gânduri care dor. De fapt, ei sunt imuni la orice, chiar și la Covid. Ei nu vor muri pe targă în fața secțiilor de terapie. Și cei de dreapta și cei de stânga au locuri garantate la orice secție de urgență.

Multe gânduri ne dor în această țară , devenită ring de box, loc de unde se vinde tot, cu mâna pe biblie.

Trecem prin pericol epidemic. Când e vorba de prins potul cel mare, nimeni  nu se mai gândește la omul de rând. Legea e pentru viței. O fabulă uitată rezumă sugestiv situația în care se află românul lipit de ecranul televizorului, căruia nu-i mai place să muncească. De ce să cultivi grădina când marfa ta nu poate fi valorificată?  Cea din import nu poate să aștepte. Dăm din cap ca să ne răcorim gândul care doare.

• Așa e soarta boului,/ Vițel adult,/La poarta noului/ să stea nițel mai mult.
• Făcând haz de necaz, românul se tânguiește resemnat în spirit străvechi:
• „Vai de suflețelul nostru,/care/când să fie mare,/Ni se cocoșă ca prostul,/Proștilor dând ascultare! ”
• Mă doare gândul că devenim cu fiecare zi un popor fără coloană vertebrală.
• Mă doare gândul că trăim în minciună și suntem îndepărtați de biserică, de școală, de obiceiuri și tradiții, de tot ce ține de afirmarea ființei noastre naționale.
• Mă doare gândul când văd oameni puși în saci precum molozul și aruncați direct în groapă.
• Mă doare gândul că mulți români plecați în lume duc o viață de sclavi, mulțumindu-se cu ce la aruncă niște stăpâni ca vai de ei.
• Azi nu prea mai suntem demni de bravii înaintași. Numele marilor bărbați ai României se aud din ce în ce mai rar. Coborâm cu pași repezi spre pierderea specificului național. Așa -zisa democrație e una de carton. Nu votăm „pentru”. Ci „împotriva”!        Mă  Mă doare gândul…
• Notă: Cele două citate fără autor sunt din poeți români uitați.
• VASILE LEFTER