Abia încerc să îmi târăsc
Fărâma de omenie
Credeam și cred că te cunosc
Dar sufletul nu știe

Obișnuința-mi se-ntretaie
Cu ce-i banal și repetent
Ideile s-aburcă în claie
În presupusul suculent

Ardoarea clipelor pierdute
Mă caută prin tine
Îmi etanșez momente culte
Speranță parcă-mi vine

Cu visele ce-apasă dormitorul
Prin frig gândindu-mă la tine
E sufletul, ieșirea, coridorul
Cu sânge coagulat în vine

Încerc să anulez destinul
Mințind de existență, stare,
Ceva îmi prelungește chinul
Și mă adapă cu tendințe clare

Iubito mă înec spre tine
Din sacrificii alternând
Rulez ce-i rău și ce-e bine
Tot universul coborând

07 12 2021