Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Mănăstirea Bistrița, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea Bistrița din satul Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, părintele stareț Luca Diaconu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Părinte Luca Diaconu, cine și când a ridicat acest așezământ monahic?
– Biserica mănăstirii [cu hramul Adormirea Maicii Domnului], situată la 8 km nord-vest de Piatra Neamț, a fost înălțată, pe locul unui fost schit, între 1400 și 1402, de domnitorul Alexandru cel Bun [1400-1432]; totodată, el a înzestrat-o cu sate, moșii și odoare scumpe, clădind chiliile călugărilor și casa domnească. În 1498, voievodul Ștefan cel Mare [și Sfânt, 1457-1504] a zidit turnul-clopotniță cu paraclis [închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava] la etaj. Între 1541 și 1546, domnitorul Petru Rareș [1527-1538; 1541-1546] a construit un nou turn-clopotniță la intrare și zidurile de incintă, a refăcut casa domnească, a adăugat o navă paraclisului [cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae] și a amenajat o școală domnească [care găzduiește, astăzi, muzeul bisericesc]. În 1554, voievodul Alexandru Lăpușneanu [1552-1561; 1564-1568] a mărit grosimea zidurilor la 3 m și a atașat pridvorul bisericii. Din 1955, mănăstirea figurează în Lista Monumentelor Istorice.

– Descrieți, vă rog, complexul monahal.
– Biserica este construită din piatră, în plan triconc, în stil moldovenesc clasic, având 38 m înălțime, 45 m lungime, 12 m lățime și grosimea zidurilor de peste 1 m. Este alcătuită din altar, naos, gropniță [camera mormintelor], pronaos și pridvor [închis], cu o turlă deasupra naosului. Catapeteasma este sculptată în lemn de tei și datează din 1814, iar pictura ei și a întregului edificiu a fost refăcută după cea originală, din secolul al XVI-lea, din care se mai văd fragmente din 1590 în pridvor; tot aici, se păstrează icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana. În interior, sunt înmormântați, între alții, Alexandru cel Bun, doi dintre copiii lui (Roman și Vasilica), doamna Ana [Neacșa], a doua sa soție, doi dintre copiii lui Ștefan cel Mare (Alexandru și Ana), doamna Chiajna, fiica lui Petru Rareș și soția domnitorului Mircea Ciobanul [1545-1552; 1553-1554; 1558-1559], doamna Maria [Gritti (Cneaghina)], soția voievodului Ștefan Lăcustă [1538-1540], și marele vornic Ivașcu Golescu. Incinta mănăstirii are formă patrulateră și este protejată de ziduri de piatră cu înălțimea inițială de 4-6 m, prevăzute cu metereze și drum de strajă pe toata lungimea. La intrare, în partea de sud, este amplasată statuia lui Alexandru cel Bun, inaugurată în 1982. În colțul de nord-vest, se află casa domnească, legată de un corp de chilii din veacul al XVIII-lea, ce înglobează bucătăria și trapeza. Pe latura de est, se găsește un alt corp de chilii, care include cancelaria, biblioteca și veșmântăria. În afara zidului împrejmuitor, în partea de nord, se află stăreția, un corp de chilii, arhondaricul și gospodăria. Înainte de intrare, în dreapta, se găsesc cimitirul, biserica acestuia, un alt corp de chilii și spații de cazare pentru pelerini, iar, în stânga, livada.

– Mănăstirea a suferit modificări de-a lungul timpului?
– În 1538, mănăstirea a fost asediată de turci, care i-au distrus zidurile exterioare, ce au fost refăcute de Petru Rareș și, ulterior, în 1777. În timpul reparațiilor la casa domnească din 1792, au fost sacrificate mari porțiuni din fresca originală și au fost mărite ușile și ferestrele, iar, în 1814, a fost executat frontonul bisericii. În timpul Revoluției din 1821, aici au avut loc lupte între turci și eteriști, când toate construcțiile au fost afectate de incendii, au fost profanate mormintele ctitorilor și au fost jefuite manuscrise, broderii și obiecte de cult. În 1878, a fost adăugat cerdacul de pe latura sudică a lăcașului de cult, iar, între 1967 și 1984, au avut loc lucrări de restaurare generală, în urma cărora mănăstirea și-a recăpătat mult din înfățișarea inițială.

Florin Bălănescu