Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Mănăstirea Lepșa, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea Lepșa, din satul Lepșa, comuna Tulnici, județul Vrancea, maica Varvara mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2011, în incinta acesteia.

– Maică Varvara, cine a înființat această așezare monastică și în ce perioadă?
– Mănăstirea [cu hramul Adormirea Maicii Domnului], situată la 72 km nord-vest de Focșani, a fost întemeiată, în 1774, de un ucenic al Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, care, găsind aceste locuri prielnice vieții sihăstrești, s-a așezat aici, punând bazele unei obști de călugări. În scurt timp, i s-au alăturat alți doritori de viețuire monahală, nu numai din țările române, ci și din cele învecinate, pentru că, în vremea aceea, ținuturile noastre ofereau adăpost spiritual.

– Care a fost statutul mănăstirii în decursul timpului?
– Din pricina vremurilor tulburi, numărul călugărilor s-a micșorat, ajungând la numai patru viețuitori, și, din această cauză, în 1952, s-a luat hotărârea să fie aduse maici. Acestea au dăinuit aici doar până în 1960, pentru că, prin „decretul negru” [nr. 410] din 1959, ele au fost izgonite, biserica de lemn – închisă, imobilele – confiscate și schitul – desființat. Incinta a rămas pustie până în 1974, când Inspectoratul Școlar [Județean Vrancea] a luat în grijă locul, unde a organizat o tabără de elevi. Corpul de chilii a fost folosit de un liceu din Focșani, o parte dintre clădiri au fost transformate în grajduri, magaziile au devenit depozite forestiere, iar terenul a fost preluat de C.A.P-ul din comună. În același an, schitul a fost redeschis, fără autorizație, prin trimiterea unei maici pe post de paznic, sihăstria revenind, treptat, la viață. Biserica a fost restaurată în 1982, dar abia în 1990 schitul a fost repopulat, redevenind mănăstire de maici cu statut independent.

– Ansamblul monahal a suferit modificări de-a lungul anilor?
– În 1929, mănăstirea a fost distrusă de un incendiu, singura care a scăpat neatinsă fiind icoana Sfântului Ierarh Nicolae, făcătoare de minuni, datând din secolul al XVII-lea. În perioada 1930-1936, au fost construite o altă biserică de lemn [cu hramul Nașterea Maicii Domnului], mai multe clădiri și o fântână. În 1993, a fost ridicat primul paraclis [cu hramul Sfânta Treime], pictat în frescă, turnul-clopotniță, agheasmatarul, stăreția și un nou corp de chilii, celelalte fiind renovate integral. Între 2008 și 2011, au fost înălțate biserica de zid [cu hramurile Izvorul Tămăduirii și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil] și noul paraclis [cu hramul Sfîntul Teodosie de la Brazi]. Din 2010, biserica veche figurează în Lista Monumentelor Istorice.

– Descrieți, vă rog, complexul monahic.
– Prima biserică are formă de cruce și este construită din bârne de lemn așezate pe o temelie din piatră de râu. Interiorul este simplu, decorat cu icoane pictate pe lemn, cele mai prețioase fiind cea a Sfântului Ierarh Nicolae și o alta, datând din 1584, primită de la Ierusalim. Catapeteasma este sculptată, iar policandrul a fost dăruit de Regele Carol al II-lea în 1934. Pereții sunt acoperiți cu scânduri de brad pe dinăuntru și la exterior, acoperișul fiind realizat din șindrilă. Deasupra intrării, este amplasată o turlă cu înveliș piramidal, încununată cu o cruce din fier. Accesul în curte se face pe o cărare ce trece pe sub turnul-clopotniță, cu două niveluri, pe care sunt pictate trei fresce.

Florin Bălănescu