Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Mănăstirea Sihăstria Tarcăului din Schitu Tarcău, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea Sihăstria Tarcăului din satul Schitu Tarcău, comuna Tarcău, județul Neamț, părintele Lavrentie mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Părinte Lavrentie, cine a înființat această așezare monahică și când anume?
– Mănăstirea [cu hramul Duminica Tuturor Sfinților], situată la circa 43 km sud-vest de Piatra Neamț, a fost întemeiată, între 1828 și 1833, ca obște de călugări, de ieroschimonahul și duhovnicul Avramie, primul egumen al locului.

– Descrieți, vă rog, sfântul lăcaș.
– Biserica este construită din bârne de lemn de frasin pe fundație de piatră, în stil moldovenesc clasic, în formă de cruce, fiind alcătuită din altar, naos, pronaos și pridvor. Altarul este spațios, iar naosul, deasupra căruia este amplasată o turlă, este delimitat de pronaos printr-un perete de scândură, cu o deschidere largă. Catapeteasma, sculptată în lemn de tei în 1833, se înalță până la boltă și cuprinde cinci rânduri de icoane. Interiorul nu este pictat, pereții fiind împodobiți cu icoane adăugate ulterior. Intrarea în bisericuță se face printr-o ușă situată în partea de sud și este protejată de pridvorul închis, din lemn, adăugat în 1936. Turnul-clopotniță, de formă pătrată și având două niveluri, a fost ridicat, în 1868, tot din bârne de lemn de frasin și este acoperit cu șindrilă. În același perimetru, mai există stăreția și chiliile, datând din 1920, tot atunci fiind edificată și o altă clădire, degradată și demolată între timp. În 1967 și 1968, au fost refăcute chiliile, iar, după 1990, în partea vestică a incintei au fost zidite noul paraclis și un alt corp de locuit. Lângă biserică, se află mormântul ctitorului Avramie, cu o cruce de piatră realizată în 1901, pe care sunt inscripționate datele importante ale fondării mănăstirii.

– Ce statut a avut mănăstirea de-a lungul timpului?
– Așezământul monahal a avut o continuitate permanentă, inclusiv în perioada comunistă. Ansamblul monahicesc a fost schit aparținând de Mănăstirea Bistrița până în 1900, când a căpătat statut independent. Din cauza împuținării numărului de călugări, în 1945 a revenit sub vechea ascultare până în 1990, iar, în 1991, a redevenit mănăstire autonomă, continuându-și menirea până în prezent. Tot de atunci, biserica, turnul-clopotniță și casele monahale figurează în Lista Monumentelor Istorice.

Florin Bălănescu