Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Mănăstirea Vorona, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea Vorona din satul Vorona, comuna cu același nume, județul Botoșani, maica Serafima mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Maică Serafima, cine și când a înființat această așezare monahală?
– Mănăstirea, situată la 1,5 km de satul Vorona, a fost ctitorită, în 1503, de un grup de călugări moldoveni și din părțile Banatului, precum și de câțiva schimnici greci și ruși. Ei au întemeiat, aici, un schit cunoscut sub numele de Sihăstria din Poiana Voronei, cu hramul Nașterea Maicii Domnului. Numele actual al așezământului monahic vine de la satul și pârâul din apropiere, dar și de la originea slavonă a cuvântului „vorona”, care, în limba rusă, înseamnă „cioară”, pentru că, potrivit legendei, aceste păsări se adunau, aici, în cârduri.

– Care a fost destinul ulterior al sfântului lăcaș?
– După ce prima biserică, din lemn, construită în stil moldovenesc, a rezistat mai bine de trei secole, în 1803 paharnicul Iordache Panaite, originar de peste Prut, a adus cu el meșteri și a înălțat, din zid de cărămidă, în stil rusesc, Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului. În 1835, mai multe familii boierești din zonă au, zidit, cu ajutorul arhimandritului Rafail, starețul mănăstirii, o alta, din piatră și cărămidă, cu hramul celei inițiale. În aceeași perioadă, au fost ridicate, din piatră, Biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, ai cărei ctitori nu sunt cunoscuți, turnul-clopotniță cu două etaje și corpurile de chilii. Cele trei catapetesme sunt sculptate și pictate în mod diferit: prima în stil neoclasic, a doua în stil neobizantin, iar ultima în stil baroc. Viața monahală a continuat până în 1959, când, ca urmare a Decretului nr. 410 din acel an, prin care au fost desființate două treimi dintre mănăstirile existente atunci, și aceasta [ca și Schitul Sihăstria Voronei, situat la 4 km] a fost închisă. Bisericile au fost încuiate, obiectele cu valoare de patrimoniu – confiscate de către stat, iar chiliile – transformate în depozite de cereale ale C.A.P. Vorona. În 1968, ambele lăcașuri de închinăciune au fost redeschise – acesta ca obște de măicuțe, iar schitul ca așezământ de călugări. [Din 2015, Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, stăreția (care are, la parter, ateliere, iar, la etaj, odăile monahilor), corpurile de chilii și cinci anexe gospodărești figurează în Lista Monumentelor Istorice.]

– Ce cuprinde muzeul mănăstirii?
– Acesta include o sală unde sunt expuse obiecte de cult – o mitră arhierească, un acoperământ pentru potir și încă trei brodate de soții ale ctitorilor, două evanghelii de la Buda (una tipărită în 1812 și cealaltă, cu ferecătură, suflată în aur și argint), alte două, imprimate la Mănăstirea Neamț în 1821 (una cu ferecătură și cealaltă scrisă în limba română cu caractere chirilice), două bedernițe [țesături de formă pătrată, brodate cu fir] aduse din Rusia, o cârjă arhierească și o icoană a Sfinților Împărați Constantin și Elena, lucrate cu sidef, o pafta reprezentând Buna Vestire, două sfeșnice (dicher și tricher), cu care arhiereul binecuvânta poporul, executate din metal suflat cu aur și argint, doi butoni din sidef și o cruce de masă cu protecție din lemn, lucrată în filigran, având la mijloc un lemn de chiparos în care este sculptată răstignirea Mântuitorului. Muzeul mai conține un depozit de carte religioasă veche, ce păstrează peste 6.000 de exemplare cu scriere chirilică adunate de la bisericile din județ. Acesta a fost înființat prin strădania fostului patriarh Teoctist, care și-a început aici viața monahală, chilia unde a trăit ca frate de mănăstire, între 1929 și 1931, existând, și astăzi, în aceeași incintă.

Florin Bălănescu