Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr. 6 (150), Iunie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Marea cetate a Moscopolei reînvie

Primit pentru publicare: 16 Iun. 2021
Autor: Maria DOBRESCU, jurnalist cultural, membră a UZPR
Publicat: 20 Iun. 2021
© Maria Dobrescu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Marea cetate a Moscopolei reînvie

Nicăieri în această lume a credinţelor de toate neamurile, religia nu a avut mai mult de suferit ca în Albania totalitară. Aici, creştinismul a fost prigonit din biserici, din ţară, dar nu şi din sufletul oamenilor. Deşi au fost vremuri strâmbe, când Moscopole a fost ars din temelii, iar ortodocşii s-au risipit în cele patru zări, când comuniştii mai apoi le-au distrus bisericile şi le-au interzis să se închine la icoane ori să respecte ritualurile strămoşeşti, ei şi-au făcut rugăciunile şi fără biserică, într-o tainică şi directă legătură cu Dumnezeu. Azi, urmaşii lor se întorc la ruinele vechii Moscopole şi la bisericile părinteşti, reclădindu-şi din piatra munţilor şi a fostelor case satul, neamul, istoria. Din umbrele acestui trecut s-a păstrat aproape intactă Biserica Shen Kollit (Sfântul Nicolae).

Când în 1967, Albania comunistă se declara singurul stat ateu din lume, liderii ei lăudându-se că este singura ţară unde religia a fost interzisă prin lege, numeroase biserici au fost distruse. Dar şi mai multe au căzut pradă pârjolului, urii şi atacurilor musulmane de la 1788, când Moscopole, cetatea aromânilor din Balcani,  a fost asediată şi distrusă. Cei care au supravieţuit au emigrat în Grecia, Serbia, România, Bulgaria, Austria, Ungaria, SUA. Se spune că, în acel secol XVIII, cetatea avea 12.000 de case din piatră, placate cu marmură, 70 de biserici, Academie, o mare tipografie, zeci de ateliere şi prăvălii, iar şcolile Moscopolei erau numeroase. Oraşul egala Viena sau Veneţia. Şi asta pentru că aromânii care îl populau aveau case cu etaj, verandă şi acoperiş de ţiglă, apă curentă şi canalizare, localitatea aflându-se la peste 1.200 de metri altitudine. Mai mult, legendă sau nu, moscopolenii construiseră un întreg apeduct acoperit cu ceramică, prin care curgea laptele proaspăt muls de la oi, până la centrul de prelucrare din oraş, se spune.

Pentru ei, biserica a fost centrul lumii lor. Satele erau întemeiate în jurul lăcaşurilor, în funcţie de care îşi clădeau apoi casele, fântânile, şcolile şi troiţele. Drumurile de negustori şi ciobani se întretăiau prin curtea bisericii, unde ei veneau şi se rugau, punându-şi sufletul şi nădejdea în Dumnezeu.

Femei împodobite cu cruci tatuate pe frunte

Credinţa i-a întărit întotdeauna pe moscopolenii creştinii, crucea la care s-au închinat fiind şi raţiunea supravieţuirii lor. Îndârjirea şi tăria cu care şi-au apărat valorile şi fiinţa le-au făcut pe femeile aromânce să-şi tatueze pe frunte semnul crucii pentru a rezista fanatismului musulman şi pentru a-l mărturisi pe Hristos şi dincolo de moarte. Petre Ţuţea, filosoful naţionalist-creştin, care i-a cunoscut bine, îi spunea lui Marin Preda: “Domnule Preda, macedo-românii nu sunt români, sunt superromâni, români absoluţi. Atât de năpăstuiţi şi goniţi, au instinct naţional de fiară bătută. Iar eu şi dumneata, pe lângă ei, avem forţa domestică de raţe. Măcăim. Am stat cu macedo-români (aromâni) în temniţă. Îi băteau până îi omorau, dar ei nu declarau nimic. Au o bărbăţie perfectă”.

70 de biserici

Cu toate că bisericile, cele care au scăpat de distrugere, au fost transformate o vreme în muzee sau magazii, oamenii continuau să se roage şi să se închine în felul lor discret, ascuns, păstrau obiceiurile religioase în casă şi în memorie, fără slujbe religioase şi preot, pentru că aşa ceva era imposibil, ne spune cărturarul Pandi Bello din Korcea (oraş din sudul Albaniei, populat în majoritate de aromâni, n.n.). “Acum, după 1991, am intrat într-o normalitate pe care în urmă cu 30 de ani doar o visam, mărturiseşte domnul Bello. În zona de sud, au fost şi sunt mai multe biserici ortodoxe decât peste tot în Albania, pentru că, istoric vorbind, Korcea este o fortăreaţă ortodoxă, alături de Berat, cărora li s-a alăturat ceva mai târziu, de la 1800, şi Fieri”.

Creştinismul a apărut în această regiune în urmă cu 2000 de ani. Moscopole se dezvoltase atât de mult în secolul al XVIII-lea, încât devenise celebru în Epir şi în întreaga lume răsăriteană, devenind a doua metropolă ca importanţă după Constantinopol. Pe la mijlocul acelui veac, avea 40.000 de suflete (alte surse vorbesc de 60.000-70.000 de locuitori, în 1760), în timp ce Atena număra 10.000, dintre care doar 3.000 erau greci. Aromânii trăiau nu numai la Moscopole, ci şi în alte localităţi precum Gramostea, Nicea, Linca, aşezări aflate la peste 1.100 m înălţime, cu populaţii de zeci de mii de suflete. Ei vorbeau aromâna, după spusele istoricului german Johann Thunmann, care a vizitat Moscopole şi a scris o istorie a aromânilor în 1774, însă cunoşteau şi limba greacă (limba bisericii) pe care o foloseau pentru scrierea contractelor. În acea vreme, Moscopole avea în jur de 70 de biserici, din care s-au mai păstrat doar şase, cinci regăsindu-se pe lista primelor 100 de monumente aflate în pericol de dispariţie. Moscopole, cel de azi, se numeşte Voskopoja şi este doar un sătuc de munte în districtul Korcea.

Shen Kollit

La Voskopoja (Moscopole), la o înălţime de peste 1.000 de metri, în vârful muntelui, o nouă vatră a satului s-a constituit în jurul vechii Biserici “Sfântul Nicolae” (Shen Kollit). Ea s-a salvat datorită frescei, declarată monument de cultură în timpul dictaturii şi, astfel, nu a avut de suferit ca celelalte, transformate de comunişti în magazii, depozite sau unităţi militare. Biserica Shen Kollit a fost construită în stilul celor din Moscopole, din piatră, cu turnuri-clopotniţă foarte înalte, multietajate, ce străjuiesc intrarea. O particularitate arhitecturală, specifică lăcaşurilor din Moscopole şi desigur şi lui Shen Kollit, constă în pridvorul alipit navei centrale, aflat pe partea de sud a clădirii, asemenea unei prispe de piatră. Ca şi fresca din interior, pictura din acest pridvor reprezintă chipuri de sfinţi în mărime aproape naturală care-i apropie astfel pe credincioşi de ucenicii lui Hristos. Dimensiunile bisericii sunt monumentale, senzaţie dată nu numai de mărimea clădirii, ci şi de forţa pe care o transmit pietrele din care a fost zidită. De altfel, aici, totul este construit din piatră – casele, gardurile, şcolile, străzile -, tăria şi temeinicia ei transferându-se pe chipul şi în rezistenţa oamenilor. Alte lăcaşuri păstrate mai mult sau mai puţin în Moscopole sunt “Sfântul Ilie”, “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, “Sfântul Ioan Botezătorul” ori “Sfântul Athanasie”, “Sfânta Maria” şi Mănăstirea Prodromu. Singura dintre acestea în care se slujeşte în dialectul aromân este Shen Kollit (“Sfântul Nicolae”), iar serviciul religios este oficiat de “Papu” (preot în dialectul aromân, n.n.) Toma Samara.

În 1990, în Albania mai erau doar 20 de preoţi ortodocşi care puteau exercita ritualul bisericesc, restul căzând pradă martiriului anticomunist. Papu Toma Samara: “În 1967, în Albania a fost interzisă religia, dar aceste fresce de la Shen Kollit au fost păstrate ca monumente de cultură. Iconografia este a lui David Selenica, unul dintre pictorii cei mai vestiţi după Onufrie, iar pictura din exterior este a fraţilor Zografi care au reprezentat Apocalipsa în pridvorul mănăstirii. David Selenica a pictat la Vopskopoja (Moscopole) şi în alte mănăstiri din Balcani. Slavă Domnului, această pictură ne-a salvat!” Tot el ne povesteşte cum că între 1700 şi 1740 s-au construit multe instituţii culturale, printre care o tipografie, o bibliotecă şi Academia, unde se studia în patru limbi din Balcani: albaneză, greacă, aromână (dialect al Limbii Române) şi slavă. Pentru că existau numeroase legături comerciale cu ţările din Occident şi cu Veneţia, de unde au fost luate şi literele pentru tipografie, Moscopole era recunoscut ca un mare centru cultural şi spiritual al vremii, adaugă el.

Papu Toma Samara deschide în fiecare duminică şi sărbătoare mare de peste an uşa grea de lemn a Bisericii Shen Kollit şi slujeşte în aromână. De fapt, surorile sale mai în vârstă, cu care ne-am înţeles uimitor vorbind fiecare în dialectul lui, nu cunosc decât aromâna. Când am vizitat biserica, părintele Samara s-a dus mai întâi să aprindă candela de la altar. La fiecare slujbă, el citeşte pomelnicul parcă nesfârşit al celor vii şi al celor morţi din neamul moscopolenilor, iar unii dintre bătrâni vin îmbrăcaţi în straiele lor negre, tradiţionale.

Ziua aromânilor

Moscopole a fost dintotdeauna, în această parte de lume, simbolul rezistenţei ortodoxismului şi al dârzeniei acestor oameni deveniţi legendari. Se spune că necazul ce avea să-i împrăştie pe aromâni în cele patru zări a fost anunţat dinainte, în Biserica “Sfânta Maria”, de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aflată aici. Era anul 1760, credincioşii erau la biserică, iar icoana a început dintr-odată să trosnească şi candelele să se stingă. Semn rău, au spus cu toţii, iar unul dintre bătrâni, Dimitrie, le-a zis că, după nenorocirea ce se va abate asupra lor, vor renaşte împreună în aceeaşi credinţă. Peste puţin timp, musulmanii le-au incendiat casele şi bisericile, luând cu ei şi icoana Maicii Domnului. Ali Bei, văzându-l pe ienicerul ce se pregătea să taie icoana cu toporul, a luat-o şi înapoiat-o oraşului. Aceasta era ziua de 23 mai, ziua în care mulţi moscopoleni au plecat în pribegie. Peste un secol, 23 mai a devenit sărbătoarea aromânilor de pretutindeni.

Multe dintre marile valori ale ortodocşilor de aici s-au pierdut ori au fost jefuite: crucea în pietre scumpe (făcătoare de minuni) de la Biserica “Sfânta Maria”, baldachinul împărătesc în stil neobizantin şi placat în întregime cu aur, mitra din argint şi pietre preţioase a mitropolitului de Ohrida sau parte din iconostasul Sfântului Atanasie, dantelat în lemn de nuc şi peceţi de argint masiv. Cu toate acestea, puternicul neam de oameni liberi al aromânilor şi-a păstrat credinţa, în ciuda tuturor suferinţelor pe care le-a avut de îndurat, făcând din Moscopole (Voskopoja) una dintre cele mai glorioase fortăreţe ale Ortodoxiei.

În Albania, “Ortodocşi sunt, din câte ştiu, cam 35% din populaţie. 7% sunt catolici, restul, musulmani. Dar toate religiile ne înţelegem bine, n-am avut conflicte, ne respectăm şi fiecare îşi vede de treabă. La noi n-a prins ecumenismul acela de tip politic, în care să amestecăm tradiţiile, dar funcţionează dialogul – ceea ce e foarte bine. În Albania sunt 140 de preoţi ortodocşi, din care 30 numai în Korcea. Aici e un mare centru ortodox, avem multe biserici şi episcopie” (preotul Dumitru Veriga din Korcea).