Marile Tăceri

Înfrigurat de pensula,
prin care ne-a zugrăvit,
Dumnezeul Iubirii sufletele,
am vrut să rup pictura,
ce-mi încadra  Destinul,
rezemat pe oasele albite și înghețate,
ale Clipelor,
ajunse cerșetoarele,
întregului Cimitir de Vise,
ce încă-și mai lustruia Iluziile Vieților,
cu flacăra unei Realități,
cumpărată la preț redus,
de către Moarte.

Doar ceasurile surdo-mute ale Amintirilor,
mai strigau în infinita tăcere a Marilor Tăceri,
prin care ne spunem păsul Pașilor surghiuniți,
pe puntea Suspinelor,
trecută doar de Eternitatea,
Împlinirii Întâmplării Neîntâmplătoare.