Marinarul (poemul Adelei)

Îţi duc lipsa.

Păşesc pe marea presărată cu Soare,

Din priviri mi se scurge nostalgie,

Răsăritul mănâncă lacom stele,o mie,

De când m-ai lăsat să zbor în uitare

Astfel mi se scurge veacul..

Uneori valurile muşcă din mine

se hrănesc cu a mea transparenţă

Se sparg,mai târziu,aproape de mal.

Mi-au gustat cu toţii dorul de tine

Însă niciunul nu-l poate înghiţi

Pentru un flamingo tânăr este anormal

Dar iată-ma cum scriu,iubite,

Lipsită de coerenţă!

Mi te araăţi în răsărit şi cred că

Soarele s-a stins.Acum tu mă luminezi

Şi crede-mă,iubite,n-aş mai fi o nălucă

De-ai fi într-adevăr aici!

Dar te dizolvi în albastru şi dansezi

Te contopeşti cu ziua,mă părăseşti

La fel cum ai făcut odată..