Mărțișorul

Eu sunt mărțișorul iar tu firul de ață
ce-ai împletit iubirea pentru întreaga viață,
și-ai renăscut speranța ce-n fiecare an
ne dăruiește emoția primelor flori sub geam.

Ți-ai legat strâns iubirea de-un ghiocel sfios
ce-și scoate capul lent în gerul mânios
ce insistent lovește să vadă de rezistă,
dar neaua îl iubește iar fără el e tristă.

Ai împletit roșul soarelui la apus
cu albul imaculat legându-i cât mai strâns,
și-ai zorit primăvara iar dragostea de viață
a topit zăpada cu inima-i de gheață.

Ai legat frumusețea florilor de pe ram
strânsă în nodul fundei, iubire ne juram.
Covor de ghiocei sunau clinchetând lin
din ai lor clopoței în al vântului închin.

Se scuturau cojoace, fulgi-și abandonau
ce insistent loveau în flori ce tremurau.
Zbăteau fluturi din aripi de soare mângâiați,
cu lacrimi de zăpadă din când în când udați.

M-ai legat cu iubire, cu dragoste de viață,
și cu flori înflorite cu parfum de speranță,
m-ai legat cu frumosul adus de primăvară
mi-ai dăruit prețuirea ca pe o piatră rară.